După ce un prieten îi povesteşte despre un vis despre perioada sa din Primul Război Lebanez, regizorul Ari Folman îşi dă seama că deşi a fost şi el soldat în acel război nu are nici o amintire din acea perioadă de acum 30 de ani. Bântuit de un singur vis din ziua Masacrului de la Sabra şi Shatilia, el îşi caută foştii camarazi de război şi din amintirile lor şi a altor persoane care au participat la evenimentele din acea perioadă reconstituie propriile amintiri, şi face un documentar despre experienţa sa şi a altora.
Documentarul este aproape în întregime animat, ceea ce însă nu îi ia nimic din puterea mesajului, ci din contra. Animaţia e unică şi pe cât se poate de puternică (vezi trailer), imaginile trec de la seren şi minunat la unele de-a dreptul înfricoşătoare şi pline de ororile oricărui război. Iar muzica, fie că e originală sau nu, e minunat aleasă pentru diversele scene.
Filmul nu încearcă să explice războiul, sau să damneze sau apere pe cineva, nici nu vrea să scoată în evidenţă eternele orori ale războiul, e doar un documentar poetic care prezintă lucrurile aşa cum au fost, sau cel puţin cum sunt ţinute minte. Şi deşi nu am învăţat nimic nou despre acel război, despre care oricum ştiam puţine, asta nu afectează mesajul universal al filmului despre inutilitatea conflictelor. O temă care se repetă în amintirile foştilor soldaţi, care atunci aveau 18-19 ani, s-ar rezuma prin schimbul de replici: „Am ajuns acolo şi am început să tragem ore întregi în toate direcţiile.” „În cine?” „De unde să ştiu?”
Primul film animat nominalizat la Oscar pentru categoria filmelor străine, e o peliculă foarte puternică care nu ar trebui pierdută.
Bun film, o frantura de realitate care loveste implacabil mai ales in final cand apar singurele imagini reale din intreaga animatie. Pe mine m-a determinat sa caut info despre masacrele alea.
ReplyDelete