Cum de l-am vazut?
Pai noh, in afara de "The Incredible Hulk" am vazut toate filmele din mega-proiectul "The Avengers" a lui Marvel, care mi se pare o miscare fascinanta. Asta e ultimul film solo, si considerand ca Captain America va fi liderul grupului, probabil si cel mai anticipat. Am vrut sa vad daca filmul si eroul se ridica la nivelul celorlalti.
Rise of the Ultimate Underdog
Marvel are un numar impresionant de super-eroi in arsenal, iar de cativa ani incoace, in urma succesului filmelor Spider-Man si X-Men, a pornit un proiect urias de a-i pune pe cat mai multi pe marele ecran; unii insa sunt mult mai potriviti pentru tranzitia de pe banda desenata pe banda de film, in timp ce altii au mare potential sa para ridicoli. Iron Man a fost numai bun pentru ecran,Hulk si Thor au fost cam asa si asa, dar au facut o tranzitie chiar reusita, Captain America insa… hm. Un personaj inventat in timpul Celui De-al Doilea Razboi Mondial ca propaganda patriota impotriva nazistilor si a japonezilor (si ani mai tarziu, desigur, a rusilor), glorificand soldatul american si chiar razboiul.E un motiv pentru care acesta nu prea era cunoscut publicului strain, cu exceptia inversunatilor benzilor desenate, desigur. De la costum la nume, personajul are toate sansele sa alieneze publicul care nu s-a nascut sub gloriosul Red, White and Blue.
Producatorii au fost foarte constienti de aceste posibile defecte de marketing, si au creat un personaj cu rezonanta universala. Asa cum Capitanul America in anii ’40 era eroul perfect si reprezenta tot ce e American, Steve Rogers, omul sub masca, este azi protagonistul perfect: un om slab din punct de vedere fizic, batjocorit de brute mai puternice, dar care nu isi pierde curajul, sau determinarea, si care nu incepe sa vada lumea intr-o lumina mai intunecata. Din reflex tii cu slabanogul cand ti se prezinta o poveste, pentru ca adesea te simti si tu slab, si victoria sa asupra situatiei iti da sperante in posibilitatea propriei victorii.
Atat de mult insa s-a incercat crearea unui arhetip incat aproape ca nu a ramas nimic pe langa functia de simbol a pesonajului. Fiecare fatada a personajului e atat de dusa la extrem incat devine ideea a ceea ce reprezinta. Cand e slab, e perfect slab, cand e puternic, e perfect puternic, iar valorile sale morale sunt incoruptibile (nici macar nu e in stare sa se imbete, nici macar acest defect nu i-a ramas). Ca erou, e prototipul perfect, ca personaj, e cam anost. Neavand niciun demon interior, nicio zgarietura in platosa sa, nu avem niciun detaliu de care sa ne legam. Un personaj are nevoie si de defecte ca sa ne putem atasa cu adevarat de el, pentru ca si noi avem defecte. Daca nu ai diverse nivele, nu ai un personaj complex. Lucru care se aplica si antagonistului: e un sadist cu chip de monstru care vrea putere si sa cucereasca lumea. Marele sau plan e sa anihileze cateva metropole. Atat. Nici o explicatie despre cum va actiona mai departe. E raul pur. Ceea ce e perfect pentru desenele pentru copii, dar cam slabut pentru un film care se vrea a fi atat pentru adolescenti, cat si, la fel de mult, pentru adulti.
Fara personaje concrete nu ai o poveste ca lumea. X-Men are unele dintre cele mai complexe personaje din orice film de actiune (si chiar unele drame), Spider-Man duce povara faptului ca a cauzat moartea unchiului sau, Iron Man e un alcoolic, arogant, afemeiat, dar care e in esenta un om cu valori morale ridicate, ah si e pe moarte,Hulk duce mereu lupta dintre animalic si uman, si pentru a apara ceea ce iubeste trebuie sa renunte la acestea, si in Thor avem o poveste Shakespeare-iana intre un tata si cei doi fii. Aceste dimensiuni necesare lipsesc in mare parte acestui film. Da, avem o tipa de care sa se indragosteasca, dar alt scop nu are, si mai e si povestea celor doi prieteni, dar e de abia explorata.Cand e om, despre Rogers stim doar ca e un slabanog ultra-patriot cu o inima de aur, cand devine Capitanul America, stim doar ca e un super-erou ultra-patriot cu o inima de aur si chipes desigur, desi nu stiu daca un blond inalt cu ochi albastrii e raspunsul ideal de dat nazistilor. Orice alt detaliu despre el ne lipseste.
Daca insa noi avem nevoie de un personaj de care ne putem atasa sau de un simbol care sa ne inspire, daca avem nevoie de un antagonist ale carui actiuni sa le intelegem sau pur si simplu o manifestare a raului, asta ramane la alegerea fiecaruia.
O chestie care mi-a placut cum au facut a fost rezolvarea problemei costumului: desi e complet absurd, ar fi fost o imposibilitate sa nu includa costumul in film (fanii i-ar fi vanat si ucis), asa ca in loc sa incerce sa inchida ochii la faptul ca imbracamintea si casca sunt cea mai nesubtila propaganda patriotista din acea perioada (sa nu uitam ca era o vreme cand si Bugs Bunny si Donald Duck faceau propaganda pro-armata, pro-America), au imbratisat complet ideea. Au facut din Capitan exact ce era: o mascota a Americii, doar ca au facut-o pe fata. Iar cand si-a abandonat acest rol, ocupandu-si destinul de erou, personajul a decis sa tina costumul (doar ca o varianta mai functionala si mai putin stupida) pentru ca stia ce reprezinta. Daca Spider-Man vroia sa ramana anonim, la Iron Man costumul e de fapt puterea si la Thor e imbracamintea de zi cu zi, aici avem un origin story nu doar pentru erou dar si pentru costumatia sa. Similar cu casca lui Magneto din X-Men: First Class.
Anyway, e un film ok, si merita vazut, dar daca The Incredible Hulk si Iron Man-urile functionau perfect ca si filme in sine, aici parca e doar un stepping stone pentru The Avengers. Sentiment de altfel pe care l-am avut si la Thor. E ca si cum producatorii ar zice: "Hey guys, we've got this really really really cool movie coming up, but we gotta show this shit first, 'cause, like, we don't wanna waste any time of our super-hard-core movie on origin stories, so we just expanded those in to two hour movies. Now that we got that outta the way, we can rock". Lucru care nu putea fi decat in detrimentul povestii.
Am fost dezamagit si de faptul ca scena secreta post-credits nu a fost altceva decat efectiv trailerul pentru The Avengers. Stiu cine o sa fie in film, nu e nevoie sa-mi aratati cate trei secunde cu personajele din ultimele filme. In "Thor" acea ultima scena a adaugat si chiar a schimbat actiunea din film, aici nu am avut nimic in plus. Lame.
L-as mai vedea o data?
Not likely. A fost fun, si m-as uita la scene daca ar fi la TV, dar e cam nememorabil si nici nu simt nevoie sa mi se aminteasca ce am uitat.
Fiecare bucata din film evoca stilul genului care i s-ar potrivi. Primele doua parti functioneaza ca drame de epoca cu tendinte de romanta, partea cu jurnalista este un film detectiv, povestea contemporana cu editorul este o comedie din orice punct de vedere, iar ultimele doua evoca diverse tipuri de SF-uri distopice si post-nucleare. Este greu, astfel, de imaginat un public care sa nu gaseasca in film ceva care sa ii placa, caci avem si umor si actiune si mister si dragoste si drama, fara a simti insa ca sunt aruncate inspre noi de dragul de a indeplini un checklist.
