Asta era acum cateva luni cand am auzit pentru prima data de Tinker Tailor Soldier Spy (titlu pe care cu siguranta il vom vedea prescurtat TTSS pe diverse bloguri si in publicatii care sunt la curent cu tinerimea). Nu stiam atunci de John le Carré si romanele sale de spionaj sau despre serialul din anii ’70 cu Alec Guinness, dar interesul mi-a fost starnit.
There is a ‘mole’ at the top of the ‘Circus’
Anii ’70, dupa ce o misiune de a rapi un general rus in Ungaria merge gresit, “Control” (interpretat de John Hurt), seful agentiei britanice de spionaj, MI6, si cel care a ordonat misiunea, este obligat sa-si dea demisia, alaturi de protejatul sau George Smiley (interpretat de Gary Oldman). La capul agentiei raman patru barbati, unul dintre care preia rolul lui “Control”.
Luni mai tarziu, “Control” moare iar Smiley incearca sa se obisnuiasca cu pensia fortata, dar lucrurile sunt puse in miscare cand un agent renegat il anunta pe Prim-ministru ca unul din cei patru barbati ramasi la MI6 este de fapt un spion al rusilor. Smiley e contactat si primeste misiunea secreta de a-si folosi anii de experienta in spionaj pentru a afla care e tradatorul.
How do you find an enemy who is hidden right before your eyes?
Gadget-uri de ultima ora, scene de actiune cu masini si impuscaturi, femei, antagonisti a caror mega-planuri afecteaza lumea intreaga, calatorii in jurul globului, femei, cam asta iti vine in cap cand te gandesti la filmele de spionaj a la James Bond. Chiar si cu versiunea gritty si de-kitsch-ata din era Daniel Craig, ce avem in fata sunt la baza niste filme de actiune destul de sablonarde si care nu-i prea atrag pe cei ce nu sunt fani ai genului.
Iar daca asta cautati si in acest film, s-ar putea sa [restul aici]
Last day. As tradition there was a surprise film closing the festival. Only the surprise was even bigger, because this year there was a second surprise film.
18:00: Surprise Film 1: Steven Sodebergh's Contagionan analitical, almost documentary style drama about a an epidemic of a new deadly decease. The film avoids classical melodramatic tropes of disaster films (so it isn't Roland Emmerich). A great cast as well.
20:15: Surprise Film 2: The Debt A drama/thriller with Helen Mirren, Tom Wilkinson, Sam Worthington and Jessica Chastain. Really was a surprise, and a pleasant one.
The Cambridge Film Festival has begun yesterday, and today I managed to view three films, one of which was for the festival magazine, Take One. (make sure to take one when it comes out)
I will try and keep a short festival diary on each of the 10 days, and hopefully will even manage to do it (at least on most days).
So here's today's:
12:30: Tinker, Tailor, Soldier, Spy - as expected it was a very satisfying film, with a brilliant set of actors and a talented director (Let The Right One In's Thomas Alfredson). Let's just say I smell Oscars, aplenty.
(recenzia in romana urmeaza cat de curand)
15:00: Mann v. Ford - made for TV HBO documentary, interesting subject, unimpressive film. Review attached below.
17:45: Resistance - a war drama taking place in an alternative 1944 where D-Day has failed and the Germans have invaded Britain. In a small village in Wales all the men have suddenly disappeared to fight in the resistance, leaving the women under German occupation. Having nothing left home a German general wants to settle here, and tries to form a bond with a local woman, who cannot turn down the help he offers, but does not want to give up her husband. A subtle, slow drama with great performances, much in tone with Tinker, Tailor.... With Andrea Riseborough and Michael Sheen. UK release on November 25th, well worth seeing it.
(in romana, recenzie, cand am timp)
Mann v. Ford
It’s Erin Brockovich, the TV-documentary version, and that could be enough said.
This 2010 HBO documentary follows a community of Native Americans as they are trying to find justice after learning that the rainbow coloured sludge the Ford Motoring Company has dumped on their land during the 60’s is actually highly toxic, causing serious health problems to most inhabitants of the area.
The comparisons to the 2000 Julia Roberts drama don’t stop here, for on the horizon, as a crusader for these people ignored by the authorities, appears the rescuer, a spunky female lawyer looking like a middle-aged Barbie, complete with blonde hair, pink lipstick and matching figure. A southern accent, a go-to attitude and an optimistic determination make her an appealing character, as the film makers themselves must have noticed, considering the movie often seems to center more on her than the Indians themselves.
There is clearly enough and strong material for a moving movie and a deeper study about the carelessness of major companies about the effect some of their actions have on smaller communities, yet the filmmakers do not seem to be able to handle all this material effectively, the product never surpassing its ‘made for TV’ feel, and as for why it received a cinema release in the UK, remains, in this reviewers opinion, a mystery.
Throughout its course the movie retains a stubborn one-sidedness; victims are interviewed in a Church, the lawyers reinterpret anything said by the plaintiffs into an eloquent monologue, which in any court-room drama would stir calls of “Objections, they are leading the witness on”, and no opposing opinion is ever presented, these elements giving a pervading feeling of self-righteousness.
But as the toxic waste permeates into the ground beneath, the real emotional moments permeate the parade of victimization, and moments such as the one where one community member lists all those who have died or are suffering of cancer on a single street, nick-named “Cancer Row” (hint: nearly everybody) are truly gut-wrenching, and are the saving element of the film.
A David vs. Goliath story, if David would spend an hour and a half talking about how mean and ugly Goliath was and then skipped the fight to the aftermath.
Nu am vazut primul, dar am auzit ca e stupid. Asa ca nu m-a interesat nici cand am auzit ca iese al doilea. Dar de fapt nu e partea a doua, e un reboot (dar tot cu Nicholas Cage), si din cate am inteles nu vor mai fi compromisuri sa-l scoate mai cumintel filmul pentru un rating mai bun, NC-17 or nothing baby (desi pare mai degraba R).
Dar vedeti trailerul:
Arata genial. Stupid? Da! Dar in sensul acela de film cu actiune brutala si nerusinata, si simply fun.
I'm actually looking forward to this.
Plus: Ciaran Hinds, Christopher Lambert si Idris Elba
Cum de l-am vãzut? Am auzit de el prima datã când i-am vãzut titlul parodiat în diverse locuri, cum ar fi The Simpsons. Am citit puţin despre el şi am rãmas impresionat de lista de actori. Am înţeles cã e un cult-film destul de controversat, şi mi-am zis cã am sã-l vãd într-o zi, dar uşor mi-a ieşit din memorie. Apoi o profã le-a pus filmul unor colegi ca şi pregãtire pentru un proiect, şi reacţiile lor au fost de la scârbã, la amuzament, la fascinare. Nu ştiam la ce exact sã mã aştept (deşi primisem descrieri detaliate a scenelor celor mai dure), dar ştiam cã nu mã v-a lãsa indiferent.
Albert Spica e un gangster care vrea sã se creadã sofisticat şi manierat, şi care a pus mânã pe un restaurant de lux, condus de bucãtarul francez, Richard, care încearcã sã nu-şi piardã clienţii în ciuda patronajului nou. Georgina e soţia lui Albert, şi sã ne fie milã de Georgina, deşi e e clar cã e o femeie superioarã, intelectual, moral şi din orice alt punct de vedere soţului, trebuie sã accepte abuzul continuu, care e înfiorãtor cât vedem pe ecran, dar şi mai mult ce rãmâne doar presupus. Dar Georgina are o micã bucurie în viaţã, pe Michael, unul din clienţii restaurantului, cu care începe, fãrã multe cuvinte, o relaţie chiar sub nasul lui Albert şi cu ajutorul lui Richard şi a angajaţilor sãi. Dar cum lucrurile bune nu dureazã mult, Albert aflã de iubirea celor doi şi furia sa e pe mãsura stupizeniei sale, însã cei abuzaţi îşi acceptã chinul doar pânã într-un punct, şi unde altundeva sã serveşti o rãzbunare somptuaosã dacã nu într-un restaurant de lux?
Regizorul, Peter Greenway, nu pare sã creadã în tabuuri, filmul trecând prin coprofagie, sex, nuditate, sex oral, torturã de bãrbaţi, copii şi femei, crimã, sânge, canibalism cu o nonşalanţã inocentã şi un refuz hotãrât de a întoarce privirea altundeva când acestea au loc. Cu toate acestea filmul nu cade niciodatã în exploitativã, faptele sunt pe faţã, şi cu siguranţã te trec printr-o diversitate de stãri, de la scârbã la furie la excitaţie, dar scopul lor primar nu e doar de a da câtiva pumni psihicului, şi nu sunt doar trucuri ieftine pentru a obţine reacţii (vezi „Hostel”, „Saw”) ceea ce le face mult mai eficiente.
Desigur estetica incomparabilã a filmului ajutã şi ea de la salvarea de la mediocritate. Luxul de culori, de detalii vizuale şi auditive sunt aproape copleşitoare. Greenway s-a dovedit a fi un adevãrat maestru, ocupând nu doar rolul de regizor, dar şi cel de arhitect, designer de interior, pictor, conductor. Gândiţi-vã la Kubrick, o combinaţie între „A Clockwork Orange” şi „Barry Lyndon”, sau „Delikatessen” a lui Jeunet şi Caro, dar mai ales la „Taxidermia” a lui Pálfi, acesta este filmul care se apropia cel mai mult de îmbinarea dintre scârbos şi frumos pânã în punctul în care acestea devin de nedistins. Şi ca şi aceste filme pelicula are un aer suprearealist, o picturã care aratã ba iadul, ba raiul, un Hieronymus Bosch, dar în acelaş timp reuşeşte sã se axeze perfect în realitate, şi de câte ori ai impresia cã eşti într-un alt univers, filmul revine cu elemente pãmânteşti.
Desigur Greenway a avut parte şi de o selecţie minunatã de actori: The Cook: Richard (Richard Bohringer), bucãtarul francez, care este şi rãmâne mereu maestrul de facto al restaurantului. Spica poate e patronul, şi face ce vrea cu mâncarea, cu angajaţii cu clienţii, dar Richard rãmâne cel care deţine controlul. Asta şi talentul sãu culinar îl fac poate singurul om pe care Spica îl respectã (cât-de-cât). Dar în ciuda naturii stoice şi a calmului perpetuu Richard dovedeşte cã nu are o inimã de piatrã când se lasã înduioşat de dragostea interzisã a lui Georgina şi Michael, şi le oferã orice parte din restaurant ca cei doi...pãi sã şi-o tragã. The Thief: Albert (Michael Gambon), a devenit pentru mine unul din cei mai perfecţi villaini din cinematografie. Un personaj absolut fãrã calitãţi salvatoare. E un neanderthal ne-educat, brutal, obscen, fãrã maniere, fãrã scrupule sau milã, care vorbeşte constant şi tare. Se crede un rafinat, şi încearcã sã parã cã ar avea cunoştiinţe culinare sau gust estetic (care desigur e cel mai kitschos posibil). E ca un copil mare pe care toţi încearcã sã-l mulţumeascã. E omul pe care nu vrei sã-l ai cu tine în compartimentul de tren, sau la masa de alãturi în restaurant şi pe care în nici un caz nu vrei sã-l cunoşti. E omul prost care are o opinie despre orice, şi insistã sã o facã cunoscutã tuturor, chiar dacã nu are idee despre ce vorbeşte şi se contrazice singur. Ipocritul perfect. Dar e şi puternic. Are o mânã de criminali fãrã milã care îi urmeazã orice ordin, şi el însuşi e o brutã fizicã. E prost dar nu ai vrea sã-l insulţi în cel mai mic fel, cãci nu poţi ieşi decât, în cel mai bun caz, umilit. E delicios de detestabil. The Wife: Helen Mirren în rolul Georginei îşi demonstreazã toate abilitãţile. O actriţã fãrã fricã care reuşeşte sã sarã într-o secundã prin stãrile diferite ale personajului: victimã abuzatã şi submisivã, soţie mândrã şi plictisitã, femeia cu inimã de aur, îndrãgostitã timidã, leoaicã sexualã şi reginã eroticã, înger al rãzbunãrii. The Lover: Michael (Alan Howard), recunosc câ despre aceste nu am multe de spus, nu îl cunosc de alte roluri, şi chiar şi aici personajul sãu e cel mai normal, cel mai puţin vizibil. Un bibliotecar care se gãseşte brusc a fi amantul soţiei unui gangster. Howard însã e la nivel cu toţi ceilalţi actori şi îşi ocupã rolul cu subtilitatea ce i-o cere personajul, demonstrând pasiune, dragoste, furie, indignare din doar câteva gesturi.
Alţi actori notabili sunt Tim Roth ca şi mâna dreapta şi brutalã a lui Albert, Ciarán Hinds ca şi unul din criminali (actorul îl va juca pe fratele lui Albus Dumbledore, jucat de Michael Gambon, în ultimul film din seria Harry Potter, si il mai stiti din serialul HBO "Roma" unde il interpreta pe Cezar) şi ca şi actor surprizã Ian „motherfuckin’” Dury într-un rol perfect.
L-aş vedea din nou?
Da. Singur sau cu prieteni. Am avut în timpul vizionãrii acelaşi sentiment pe care l-am avut când am vãzut „A Clockwork Orange” sau „Trainspotting”, ştiam din prima secundã cã voi vedea ceva nou, şi care mã vã ţine lipit de ecran. Şi ca şi acele douã filme, şi pe acesta ştiu cã l-aş revedea de multe ori, simţindu-mã puţin murdar, dar atât de bine.
Un film delicios, dar pentru unii poate greu de digerat.
Anii ’70, dupa ce o misiune de a rapi un general rus in Ungaria merge gresit, “Control” (interpretat de John Hurt), seful agentiei britanice de spionaj, MI6, si cel care a ordonat misiunea, este obligat sa-si dea demisia, alaturi de protejatul sau George Smiley (interpretat de Gary Oldman). La capul agentiei raman patru barbati, unul dintre care preia rolul lui “Control”.
Gadget-uri de ultima ora, scene de actiune cu masini si impuscaturi, femei, antagonisti a caror mega-planuri afecteaza lumea intreaga, calatorii in jurul globului, femei, cam asta iti vine in cap cand te gandesti la filmele de spionaj a la James Bond. Chiar si cu versiunea gritty si de-kitsch-ata din era Daniel Craig, ce avem in fata sunt la baza niste filme de actiune destul de sablonarde si care nu-i prea atrag pe cei ce nu sunt fani ai genului.
