Pages

Sunday, February 28, 2010

24 Hour Pary People (2002)

Cum reuşesc în ultima vreme să dau tot de bio-picuri? Şi mai mult, cum reuşesc să dau de bio-picuri bune? Chiar foarte bune?
Filmul priveşte viaţa lui Tony Wilson din Manchester...de care probabil majoritatea dintre voi nu aţi auzit. El e tipul care a înfiinţat Factory Records...de care din nou cel mai probabil nu aţi auzit.
Hai să o luăm altfel; fiecare perioadă din ultimul secol a avut un curent care a definit-o, şi câteva trupe care au fost fruntaşele acelui curent (şi aici excludem muzica de entertainment, aka Pop-ul, rock comercial, hip-hop (nu şi rap) etc). În anii ’60 i-am avut pe Beatles, Rolling Stones, Bob Dylan, Led Zeppelin, hai poate Jefferson Airplane, ani ’70 The Doors, Bee Gees, Pink Floyd, The Clash, The Sex Pistols (poate nu e cea mai bună muzică, dar aceştia reprezintă mişcările culturale şi curentele din acea vreme), anii ’90 Nirvana, Radiohead, Red Hot Chilli Peppers, Metallica chiar. Noh, anii ’80 au fost anii Mtv, o explozie de muzică comercială, kitsch, hair-metal, Madonna, Milli Vanilli, Vanilla Ice etc, dar muzica necomercială, pe care comunitatea artistică a luat-o in brate era alta, şi cel puţin la vest de garda de fier, un rol major în acea muzică l-a jucat Manchester, oraş industrial englezesc, gri şi şters, dar în care un bărbat a decis să creeze un centru renascentis muzical. Acel bărbat a fost Tony Wilson. Şi de la al său Factory Records au pornit Joy Division care apoi au devenit New Order (care rămân cunoscuţi şi azi), plus Happy Mondays, A Certain Ratio şi altele, şi chiar dacă multe nu au rămas la fel de apreciate şi azi ca şi trupe din alte decenii, importanţa şi influenţa lor în istoria muzicii contemporane e de necontestat. Iar în anii ’90 de aici au pornit mişcările de Acid House şi cultura Rave. Da, aici a fost primele Rave-uri, când nu conta artistul care a scris muzica, ci DJ-ul, aceste devenind acum artist.
Filmul nu e atât despre Tony cât despre această întreagă istorie. În rolul principal îl avem pe Steve Coogan, care joacă minunat, iar în roluri secundare actori mai puţin cunoscuţi dar la fel de buni, cu excepţia notabilă a lui Andy Serkis, care joacă producătorul muzical genial dar excentric Martin Hannet.
Evenimentele e drept sunt cam luate cu repeziciune, pentru a le putea acoperi pe toate, dar rămâne feelingul şi atmosfera, şi personajele sunt complet deromanticizate; „Control” a lui Andrei Corbjin pare o lăbăreală poetică pe lângă acest film; nu că acela nu ar fi un film veridic, dar aici ni se reaminteşte că Ian Curtis nu era doar o figură tragică, un poet/profet al unui viitor sumbru, ci era un tip cu umor, dur, şi că Joy Division a început ca şi post-punk inspirat de Sex Pistols, şi că neo-nazişti erau deseori prin public.
Pelicula are un stil alert, colorat, amuzant, care reflectă acele timpuri, actorii se întorc des spre cameră să discute cu publicul, până şi personajele care sunt portretizate în film de actori apar şi ca ele însele în cameo-uri şi comentează evenimentele.
E un film necesar tuturor celor care iubesc muzica cu substrat, şi după ce l-aţi văzut veţi regreta că filmul a ieşit de opt ani şi abia acum aţi aflat de el.

PS: imi cer scuze pentru omisia multor trupe din diverse decenii. nu zic ca cele insiruite de mine fac lista batuta in cuie, era doar de idee



Reclama: Cuvinte Online

Cel mai nou film al regizorului Terry Gilliam („Brazil”, „12 Monkeys”, „Fear and Loathing in Las Vegas”) ne oferă o călătorie plină de imaginaţie şi de elemente vizuale spectaculoase bazată parţial pe mitul faustian

Parnassus e un povestitor din timpuri străvechi care face un pariu cu Diavolul în urma ...

Restul aici

Saturday, February 27, 2010

The (Un)Lovely Bones (2010)

O adolescentă este violată şi ucisă, după care ajunge în Raiul ei personal (sau mă rog, „the inbetween”, „the place which is neither the that nor the other”, PURGATORY damnit it’s called fucking PURGATORY, what is so fucking hard? It was invented by the catholics, and you are not in any way original) care e o lume multicolorată, pe care o poate modela după cum vrea, plină de peisaje minunate (care uneori seamană izbitor cu Noua Zeelandă), şi unde un copac şi frunzele sale joacă un rol simbolic...ia stai puţin, o lume de apoi pe care o pictezi cum o vrei, paisaje colorate, copacul care îşi pierde frunzele, acceptarea morţii...sună cunoscut...asta e „What Dreams May Come”! Un film de care probabil nu aţi auzit din 1998, cu Robin Williams şi Cuba Gooding Jr (e dramă), un film minunat care în ciuda recepţiei critice foarte bune rămâne cam anonim.
Un bărbat (Williams) moare într-un accident de maşină, la patru ani după ce ambii săi copii au murit la fel. Soţia sa cade într-o depresie severă. Cu ajutorul unui vechi prieten mort, el trebuie să înveţe să-şi accepte moartea, şi ajunge în propriul Rai, care e format din picturile soţiei sale, şi pe care el le poate schimba după nevoile sale. Dar soţia sa se sinucide şi ajunge în Iad, iar el trebuie să accepte că nu o va mai vedea niciodată. Însă nu vrea să renunţe, şi coboară în Iad după ea.
E un film plin de imaginaţie, original, care e drept că uneori e genul de film plin de sentimentalisme, doar că aici în mod ciudat nu sunt enervante şi ieftine, ci chiar funcţionează. Actoria e bună (Williams poate juca foarte bine serios când vrea), povestea e originală, imaginile minunate, doar finalul l-aş fi preferat poate puţin altfel, dar şi acesta funcţionează şi e în ton cu filmul. Dacă aveţi o dată timp, uitaţi-vă la timp (dacă nu vă place mă puteţi înjura), funcţionează foarte bine de văzut cu jumătatea mai bună lângă tine.
De asta cred că „What Dreams May Come” e un film bun...stai puţin...ceva nu e în ordine [se uită la titlu] Pizda Mă-sii!!

Deci da, „The Lovely Bones”...nu mi-a plăcut. Poate pentru că am citit cartea. Aceasta e despre efectul pe care moartea personajului principal îl are asupra părinţilor şi prietenilor şi asupra ei. E o carte despre toate acele mici detalii ale vieţii. Filmul e o corcitură între un thriller despre capturarea criminalului şi o dramă de familie. Parcă nu se stă asupra nici unui moment, mi s-a părut destul de ne-echilibrat emoţional, iar desigur o groază de elemente sunt eliminate. Problema e că pe acele elemente se baza cartea, din cauza lor e aşa bună.
Mă aşteptam la mult mai mult, aştept filmul de când e în pre-producţie, iar mă bucuram de regia lui Peter Jackson. Poate mă aşteptam la prea multe. Acel loc dintre (PURGATORIU) este colorat, şi chiar original, dar e ciudat de dezamăgitor şi chiar superficial. Arată ca varianta digitală a unui trip LSD, nu are motive, sau scop. Iar dacă aşa arată pre-raiul, cum arată Raiul în sine?
Actoria recunosc a fost bună, în mare parte din cazuri, Stanley Tucci e chiar formidabil în rolul ucigaşului, Mark Wahlberg, Rachel Weisz şi Susan Sarandon, snt buni, dar doar la nivelul lor obişnuit, adică nu poţi să zici că aceste performanţe vor fi printre cele mai memorabile ale lor, cât despre Saoirse Ronan (fata aia enervantă din „Atonement”), se descurcă binişor, deşi uneori pare să muşcat mai mult decât poate înghiţi (scuzaţi traducerea din engleză), şi cumva pare să primească roluri de naraţiune.

Recomandarea mea: citiţi cartea, uitaţi-vă la „What Dreams May Come” şi „Tăcerea Mielor”, cele trei elemente pe care filmul parcă încearcă să le atingă dar nu reuşeşte. Sau dacă vă uitaţi la film, nu citiţi cartea înainte.

Reclama Sibiu 100%: Daybreakers

Regie: Michael Spierig, Peter Spierig
Cu: Ethan Hawke, Willem Dafoe, Sam Neill
Gen: SF/Acţiune/
Durata: 1h 38min

În 2009 un virus mutat genetic este transmis de la un liliac vampir la oameni, transformându-i în creaturi ale nopţii, nemuritoare, însetate de sânge. Zece ani mai târziu aproape întreaga umanitate a fost transformată, iar aceasta nouă specie a devenit dominantă. Puţinii oameni rămaşi...

[Continuare]

Thursday, February 25, 2010

Lost in la Mancha (2002)

Dupa problemele cu studioul din timpul filmarilor la "Brazil" si "Baronul Munchhausen" Terry Gilliam a chemat doi proaspat absolventi, Pepe si Fulton, de film sa faca un scurt documentar despre productia filmului "12 Monkeys".

La inceputul noului mileniu Gilliam a inceput filmarile in Spania, cu fonduri europene, ale filmului "The Man who Killed Don Quixote", o reimaginare a romanului lui Cervantes cu Johnny Depp si Jean Rochefort.

Se zice ca un blestem sta deasupra proiectelor cinematografice despre Quixote, Orson Welles avand numeroase probleme cu productie care nu a vazut lumina zilei. De asemenea se spune ca asupra filmelor lui Gilliam e un blestem, iar cand un film de-al sau vede lumina zilei e aproape un miracol. De data asta insa miracolul nu avea sa se intample.

Proiectul, cel mai scump proiect de film european de pana atunci, a fost tulburat de probleme inca din preproductie. Dar o data ce au inceput filmarile au aparut si adevaratele probleme. Locul linistit din desert care le-a fost oferit pentru filmari, era langa o zona de testare a avionelor cu reactie NATO, facand filmarile dificile si mute, a doua zi o furtuna apare de nicaieri, iar viitura le ia echipamentul, distrugand parte din acesta, Rochefort (actorul principal) are repetate probleme cu sanatatea lipsind zile intregi de la filmare pana renunta complet, si asta e doar o parte.

Cand in sfarsti s-a renuntat la film, cei doi documentaristi si-au dat seama ca si cu filmul lor s-a terminat, au venit sa faca un documentar despre cum se face un film Gilliam, dar regizorul insusi le-a spus: "Bai, macar cineva sa plece de aici cu un film. Se pare ca aceia sunteti voi!" Uite asa Lost in la Mancha a devenit un documentar despre cum sa nu se face un film Gilliam, un documentar nominalizat la o serie de premii.

Filmul e aproape dureros de privit, mai ales la inceput cand te uiti la entuziasmul tuturor din proiect, tu stiind finalul care de fapt nu este. Toti cinefilii si eventualii viitori cinematografisti ar trebui sa vada filmul, caci acesta iti arata cat de greu e de fapt sa faci un film, cate mii de elemente trebuie luate in calcul, si ca intradevar este aproape o minune cand un film chiar este produs, mai ales unul creativ si original.

Monday, February 22, 2010

BAFTA

varianta englezeasca al Oscarului s-a decernat in aceasta seara (si sincer eu o respect mai mult), iata castigatorii:

Film: The Hurt Locker
looseri: Precious (yes!), Avatar (yes!!), An Education (meh), Up in the Air

Regizor: Kathryn Bigelow - The Hurt Locker (ok? am sa consider vizionarea filmului)
looseri: James Cameron (victory dance, a-ha-a, a-ha-a), Neill Blomkamp (:( - District 9), Lone Scherfig (An Education - meh), Tarantino (sigh)

Film englezesc: Fish Tank
looseri: An Education, In the Loop, Nowhere Boy (tre sa il vad), Moon (:(((( why?)

Actor: Colin Firth - A Single Man (si dupa ce am vazut filmul, pe el pariez si la Oscar)
looseri: Jeff Bridges, George Clooney, Jeremy Renner, Andy Serkis (pt filmul pe caruia i-am scris recenzie mai devreme, merita futu-i)

Actrita: Carey Mullingan (An Education)
looserite: Saoirse Ronan, Gabourney Sidibe (oh yeah, being fat won't cut it), Meryl Streep (hihi), Audrey Tatou

Actor secundar: sincer acum, merita sa raspund?

Actrita secundara: sigh, e...sigh...fuck it, e blogul meu si daca refuz sa scriu, e treaba mea

Restul e tacere...adica gasiti si voi daca chiar va intereseaza.

Autoreclama nerusinata

mi-am redeschis primul blog (cel non-filme) dupa ce l-am inchis in octombrie din motive care au fost atunci si au ramas irelevante

Fuck you all

Sunday, February 21, 2010

Sex & Drugs & Rock & Roll (2010)

Am mai menţionat displăcerea mea faţă de bio-picuri, adică pentru o categorie de bio-picuri, care face o selecţie din momentele dramatice din viaţa personajelor, le dramatizează şi mai mult, şi ne învaţă că acele momente au făcut din acele persoane ce au fost, sau în cazul lui Oliver Stone nu ne învaţă nimic. Dacă vreţi să vedeţi modul esenţial de a face un bio-pic, uitaţi-vă la „I’m Not There”, personajul a cărui viaţă o povesteşte nici măcar nu e menţionată iar nimic din ce e prezentat nu s-a întâmplat vreodată, şi totuşi au prins esenţa mai bine decât ar fi putut o relatare narativă a vieţii sale.
În ce categorie intră acest film? Păi mi se pare evident că un film independent european fără buget prea mare nu o va da în bară. Combină mult talent cu un buget redus şi vei avea un rezultat bun.
Drept este că şi acest film e o selecţie din momentele vieţii personajului principal, Ian Dury, dar nu sunt supradramatizată şi teatralizate, iar personajele nu sunt zeificate, ca şi cum nu s-ar căca ca şi restul populaţiei. Ca şi „Control”, filmul despre Ian Curtis de la Joy Division, avem nişte personaje cât se poate de banale, excentrice desigur, talentate şi cu o viziune diferită asupra lumii decât restul populaţiei, dar touşi oameni de zi cu zi.
Pentru că nu ştiţi, cum nici eu nu ştiam, Ian Dury alături de trupa sa The Blockhead se unul din personajele care au contribuit în anii ’70 la dezvoltarea punk-ului, alături de The Clash şi Sex Pistols. Se considera mai degrabă un entertainer decât un cântăreţ, şi avea un stil mai excentric decât cei din celelalte trupe, dar influenţa sa nu poate tăgăduită. (printre altele fiind omul care a menţionat pentru prima dată, cel puţin într-o formă oficială, vorba: „Sex and drugs and rock and roll”, de unde şi titlul, de altfel e unul din cele mai citabile filme/personaje din ultimul an pe care l-am văzut)
Filmul începe cu o sală de concert goală, iar pe scenă apare Dury cântâd una din melodiile sale iar apoi trecând la povestirea foarte esteticizate a vieţii sale. Urmează o relatare a diverselor momente din perioada anilor ’60, ’70 în mare parte şi ’80, relaţia cu soţia, copii, fiul mai ales, iubita, membrii echipei, combinate cu momente din copilărie, când în urma infecţiei cu poliomelită i-a fost paralizat piciorul stâng.
„Oh nu” veţi spune! „Încă un film despre roackeri drogaţi, şi cum şi-au alineat apropiaţii din cauza drogurilor?” Nu, Dury nu a abuzat atât de mult de droguri, şi deşi nu a fost o persoană întotdeauna amiabilă, relaţiile sale nu au fost un tumult continuu. În plus el nu a fost niciodată un star aşa de mare în lumina reflectoarelor, şi nici chiar aşa de bogat încât să-i altereze complet personalitatea, care oricât de tulburată ar fi, rămâne realistă şi plină de umor.
Filmul e foarte bine regizat, combinâd momente de nebunie colorată care reflectă personalitatea personajului cu momente de realism, iar actoria e foarte bună, despre Andy Serkis mai ales, în rolul principal nu pot spune destule. E genial.
Dacă vă plac filmele de genul, sau punk-ul nu-l pierdeţi, a fost o experienţă foarte plăcută şi am descoperit câteva melodii noi.

PS: pt toţi ăştia care ascultaţi Green Day şi de genul, uitaţi-vă la The Blockheads, la Sex Pistols etc, la perioada aia, la origini şi fundal, şi acceptaţi o dată că Punk IS Dead!


Trailer:




O melodie:

Saturday, February 20, 2010

Bill Plympton - Plymptoons

O serie de animatii scurte de vreo 20 de secunde, pline de randomness minunat


Vezi mai multe video din Animatie

Friday, February 19, 2010

A Single Man (2009)

Ştiu că v-am promis recenzie despre „Sex&Drugs&Rock&Roll”, dar las punk-ul şi pe Ian Dury pe mâine, căci azi am fost la cinema la „A Single Man” şi trebuie să scriu acum despre el, până nu se disipă sentimentul (aftergustul; Aram acum râde)
În 1962 un profesor universitar de literatură homosexual dintr-o suburbie din Los Angeles îşi pierde partenerul de 16 ani (nu că avea tipu’ 16 ani, relaţia) într-un accident de maşină. Din motive de societate nu poate dolia pe faţă, trebuie să se ascundă mereu, iar 8 luni mai târziu rănile nu i s-au vindecat deloc, iar noi îi urmărim ultima zi pe care plănuieşte să o trăiască.
Sincer am intrat la film aşteptând o dramă previzibilă, „controversată” pentru că nu are happy-end, şi cam plictisitoare. A început filmul, o scenă cu un corp cufundat într-o apă mârcoasă încercând să iasă la suprafaţă („oh da, super frate, metafore vizuale, eşti mega-profund frate”) apoi începe filmul de chiar cu un voice-over („wow, ce original, ca să putem vedea în mintea personajului, aşa-i?”) după care nu ştiu ce dracu s-a întâmplat, dar o oră jumătate mai târziu (care nu ştiu când a trecut) nu mă puteam dezlipi de scaun în timp ce lumea pleca, nu-mi puteam lua ochii de pe ecranul pe care rula genericul şi nu-mi puteam lua mintea de pe minunata muzică de final.
Nu am ce reproşa acestui film, şi nu în sensul de „nu e nimic de reproşat, dar nici de lăudat”, nu, e un film bun, şi încă nu îi găsesc cusururile (pe care şi la filmele preferate le găsesc), poate peste 2-3 zile de gândire.
Actoria e minunată, şi chiar am gânduri dacă ar trebui să îl pun pe Colin Firth ca şi candidat prim la Oscar, Julianne Moore e...ca de obicei, foarte bună.
Filmul e absurd de simplist, cu un ritm foarte uşor, şi totuşi nu te plictiseşte (bine, probabil mare parte din populaţie s-ar plictisi, dar aici vorbesc pentru apreciatori de filme nu holbatori la filme), iar totul se termină aşa de repede încât ai impresia că de abia începea, dar touşi nu te simţi nesatisfăcut cu ce ai primit. Finalul nu e previzibil, iar poate în alte filme m-ar fi enervat, dar aici e numai bun.
Fuckin’ enjoy!


Ink (2009)

V-am prezentat trailerele şi bucăţi din soundtrack, căci acestea m-au impresionat. Iar aseară în sfârşit l-am văzut (spun „în sfârşit” nu doar pentru că vroiam să îl văd pe acesta de ceva vreme, ci pentru că nu mai ţin minte când am văzut ultimul film...eu trebuie să văd cel puţin un film pe zi; abstinenţa asta m-a slăbit; chiar acum stau în pat înfofolit căci am febră şi tuse, unii ar spune că e de la umblatul dezbrăcat în frig, dar e de la lipsa de filme).
Deci (nu îmi pasă că o frază nu se începe cu „deci”, damn grammar nazis), „Ink”; în această lume visele bune sunt date de Povestitori, iar coşmarurile de Incubi, care sunt sufletele oamenilor decedaţi, şi care ne vizitează noaptea. Ink este un suflet pierdut şi mutilat care răpeşte sufletul unei fetiţe. Urmează o luptă şi o călătorie pe mai multe nivele pentru acest suflet. Mai mult va trebui să aflaţi.

Să vedem părţile negative şi cele pozitive:

În primul şi în primul rând aş putea discuta o vreme bună despre defectele tehnice, regie, actorie, unele efecte speciale etc, dar nu voi începe să le înşirui, voi spune atât, filmul nu reuşeşte să scape de imaginea de film independent low-budget. Lucru care se poate aplica multor filme foarte bune de începători foarte talentaţi (de ex: „You, me and everybody we know”); nu că nu ar fi filme bune, dar nu te conving că nu e un film, nu te absorb complet. Ceea ce e ciudat, deoarece aceste filme sunt mai realiste decât cele de la Hollywood; oare ce spune despre noi faptul că filme mai departate de realitate par mai reale şi credibile? Deci vom trece cu vederea defectele filmului independent low-budget, căci oricum uităm repede de ele privind filmul.
Dar au fost şi defecte care nu pot fi iertate din cauza bugetului. În generală noi am învăţat de cele cinci momente ale subiectului, şi adevărul e că orice poveste (roman, film etc) ar trebui să le aibă (exceptând cazurile de experimentare narativă, ceea ce aici nu se aplică). Marea problemă a filmului e că nu prea se descurcă cu aceste cinci momente, petrecem aproape întreaga prima oră cu un amestec între incipit şî intrigă, care servesc cumva şi ca şi desfăşurare a acţiunii...adică totul e foarte nebalansat, de mai multe ori petrecem multă vreme în care suntem bombardaţi cu informaţii de suprafaţă, iar după o serie de bombardament urmează 2 minute în care totul e explicat cam în grabă.
Ceea ce ne aduce la al doilea defect, multe rămân ne-explicate. Ok, suspension of disbelief, dar are şi asta o limită; filmul ne dă o mitologie complexă şi destul de precisă, dar fără prea multe detalii. De ce oamenii după moarte devin Povestitori sau Incubi, se aplică tuturor sau doar unora, ce e un Pathfinder, dar un Drifter? Cum se determină care oameni sunt vizitaţi de cine noaptea. O groază de chestii pe care ni se cere să le acceptăm, şi pe care le acceptăm în mare parte, dar asta nu scuză lipsa de background şi faptul că multe chestii par a fi ca din imaginaţia unui copil de 12 ani care vrea să facă o lume fanstastică, dar o umple pur şi simplu cu chestii cool şi foarte tari fără motive prea profunde.

Oricum cam în asta constă partea negativă, trec la cea pozitivă, dar mai târziu căci acum mă duc la cinema să îmi refac doza. („Sex & Drugs & Rock & Roll” despre viaţa lui Ian Dury, naşul punkului, cu Andy Serkis. Citiţi despre asta zilele următoare)

Am revenit, ceva mai beat decât înainte (damn Jägerbombs).
Deci, da filmul are câteva defecte peste care nu am putut trece cu vederea, dar părţile bune mai mult decât compensează. Vizual, este un film original şi îndrăzneţ. E drept că povestea nu e chiar optim construită şi are unele lacune, dar cu toate astea o urmăreşti cu mare interes; faptul că în mare parte nu ştii ce se întâmplă sau de ce, nu te face să „schimbi programul” ci te captivează, şi chiar dacă completările sunt făcute cam bont, astea nu le reduce din puterea emoţională. Drept e că în unele scene stai pe muchie de lamă dacă e prea emotiv şi cam ieftin sau dacă e exact ce e nevoie, dar eu cel puţin am căzut întotdeauna pe partea bună. Şi dacă primele trei momente ale subiectului sunt cam amestecate, ultimele două sunt foarte bine construite. Iar conceptul are poveştii are originalitatea şi deşteptăciunea concepturilor din filme precum „Memento” sau „The Butterfly Effect”
Mitologie are uneori puţin prea multe elemente de înghiţit, dar este foarte imaginativă şi originală. Iar Incubi sunt absolut creepy. (am menţiont genialitatea vizuală a filmului?)
Actoria are unele momente mai slabe, dar în mare parte se menţine foarte bine, iar mai ales actriţa care joacă fetiţa e foarte naturală.
Per final? Da, e un film mai independent, low-budget, dar există un motiv pentru care a fost unul din cele mai downloadate filme de pe torrent ale anului trecut. Enjoy!

PS: deşi am avut o perioadă fără filme, asta nu m-a oprit să nu tot scot filme de la bibliotecă; lista filmelor pe care tre să le văd în viitorul apropiat e:
F.W. Murnau – Sunrise
Chinatown
Kieslowsky – Decalogul
The Red Shoes
Testuo I şi II
Michael Haneke - The Piano Teacher
Decideţi voi care va fi următorul pe care il vad si comentez. (aş aprecia măcar 3 commenturi)

PPS: fac un top 20 de villaini din filme. Sugestii vă rog! Care e e villainul vostru favorit (sau mă rog, cel mai detestat) şi de ce. Mulţumesc!

Wednesday, February 17, 2010

Bill Plympton - The Exciting Life of a Tree

nu, nu am mai vazut nici un film de vreo saptamana. ma simt ca in sevraj

dar va dau favoritul meu din creatia d-lui Plympton


Vezi mai multe video din Animatie

Friday, February 12, 2010

Bill Plymton - Your Face

primul film (1987) pt care Plympton a fost nominalizat la Oscar, desi eu personal nu-l consider la fel de bun ca altele care nu au fost nominalizate, se vede clar stilul si umorul sau specific, care atunci a luat lumea prin surprindere


Vezi mai multe video din Animatie

Monolog: Apocalypse Now - The Horror...the horror

una din cele mai puternice scene din istoria cinematografiei din capodopera lui Coppola. Doua monologuri paralele:

Thursday, February 11, 2010

Poster: Lo

de curand vi l-am prezentat pe Travis Betz si horror-comedia-musicalul sau "Lo", nu ati fost impresionati, ceea ce e ok, dar eu voi continua cu posterele filmului care imi pare creative si originale (si chiar indraznete considerand cumintenia multor postere de blockbuster)






Wednesday, February 10, 2010

25 ways to quit Smoking, by Bill Plympton

Sometimes to quit smoking can be far more dangerous than smoking itself.


Vezi mai multe video din Animatie

Tuesday, February 9, 2010

Ink: Soundtrack

De curand v-am prezentat trailerele pentru filmul independent "Ink" care au parut sa va placa. Mi-au placut si mie, si m-a marcat si muzica, motiv pentru care va pun cateva melodii din soundtrack aici. Din nou: mersi Melly.


Asculta mai multe audio Muzica


Asculta mai multe audio Muzica


Asculta mai multe audio Muzica


Asculta mai multe audio Muzica


Asculta mai multe audio Muzica

Monday, February 8, 2010

M*A*S*H (1970)

Primul gând care vă vine probabil în cap când auziţi de „MASH” e serialul care e pe PRO TV acu 10 ani seara târziu. Îmi amintesc că părinţii mei, mai ales mama se uita cu fervoare. Mie îmi plăcea genericul cu elicopterele...eram clasa întăi doamne. Eh, acel serial de 11 sezoane de un succes imens din 1972 e bazat pe un film de un mare succes din 1970.
Doi chirurgi americani ajung într-o tabără medicală militară din Coreea undeva pe la începutul anilor ’50, în timpul războiului Coreean în care Statele Unite erau implicate. Ah, nu, încă un film anti-război? Dar nu sunt destule?

1. Nu vor exista niciodată destule filme antirăzboi atâta timp cât sunt războaie.
2. Filmul nu e un film care îţi arată ororile războiului din punctul de vedere a unui personaj implicat care îşi pierde inocenţa în proces. E o comedie savuroasă, plasată în război.

Cei doi chirurgi sunt departe de a fi figuri tragice într-un război fără sens. Partea cu războiul e de abia atinsă, frontul nu apare deloc şi singura armă trasă e în timpul unui meci de fotbal. Iar cei doi sunt nişte afemeiaţi, fără respect pentru autoritate, pus pe petreceri, băute şi şotii. Filmul nu are un fir narativ linear ci e compus din mai multe fragmente care ne prezintă aventurile lor mizantropice şi cinice, în care fac glume practice membrilor prea serioşi ai armatei, se distrează cu asistentele şi cu martini. Joacă fotbal american şi chiar în sala de operaţii (cei doi, a se înţelege sunt chirurgi excelenţi) când sunt înconjuraţi de soldaţi murind, glumele lor negre nu lipsesc. E o comedie excelentă şi o veselie continuă...până spre final, când află că se pot întoarce acasă. Deşi e probabil cea mai bună veste pentru ei din tot filmul, par extrem de abătuţi, pentru prima dată nu le arde cheful de glume. Deaorece pentru prima dată pot lăsa garda jos. Căci îţi dai seama că toate glumele, lipsa de seriozitate, umorul negru nu erau altceva decât o metodă de păstra sănătatea mentală în faţa ororilor de care ai zilnic parte. Când te aruncă cineva într-o mare de căcat poţi să te dai bătut sau să-ţi bagi joc de situaţie şi să te convingi că nu e nimic serios (o metodă cred nu prea străină românilor).
Scuzaţi că v-am dezvăluit finalul, dar nu puteam fără; iar oricum e unul din acele filme unde contează călătoria nu destinaţia, şi e o călătorie care merită făcută.
Mai degrabă un film serios extrem de amuzant decât o comedie serioasă, e un film anti-război, anti-sistem, cu mesaje anti-Vietnam (a fost lansat în acea perioadă, referirile la Coreea fiind eliminate). Un film îndrăzneţ (primul film major care să folosească cuvântul „fuck”) condamnat la moarte de studio, dar care a avut succesul anului, nominalizat la cinci premii Oscar si a devenit un clasic instant. Un film haotic care a catapultat carierele actorilor principali: Donald Sutherland, Eliott Gould şi Robert Duvall.

Replici favorite: Asistenta şefă, foarte pro-sistem, e luată în mod vulgar la mişto de protagonist, după plecarea acestuia se întoarce spre alt personaj.

"Hotlips O'Houlihan: I wonder how such a degenerated person ever reached a position of authority in the Army Medical Corps.
Father Mulcahy: He was drafted.

PS: Si desigur acea minunata melodie scrisa pentru film: (imaginile sunt din serial)

Poster: The Elephant Man

Inca un poster alb-negru. Cu imagine grainy. Inca un poster David Lynch. Inca un poster langa care te opresti si care iti ramane in minte, si iti da o stare ciudata. Un poster care chiar te face curios despre ce e vorba in film. Un film dur, urat dar minunat; un poster pe masura:


Sunday, February 7, 2010

Pam-pam-paaaaaaaaaam: Plan 9 from Outer Space

Dacă tot am vorbit de Ed Wood, hai să vorbim şi despre Ed Wood şi cel mai cunoscut film al său „Plan 9 from Outer Space”. Filmul care în 1980 a fost numit de un critic cel mai prost film al tuturor timpurilor, motiv pentru care a devenit cel mai cult film al tuturor timpurilor. Da, nerds şi geeks (care nu se traduce ‚tocilari’) fac adunări şi petreceri doar pentru a se delecta cu acest minunat exemplu de pasiune lipsită de talent.
O rasă extraterestră decide să elimine pământenii de frică că aceştia vor descoperi la un moment dat solarbonitul, un element al razelor solare cu ajutorul cărora vor reuşi să tragă în aer Soarele, explozie ce se va propaga prin tot Universul prin razele solare ca prin nişte fitiluri (fitile?). După 8 încercări eşuate, au scos la iveală Planul 9, acela de a distruge oamenii reînviind morţii şi a face din ei zombie periculoşi care vor fi sub controlul extratereştrilor. Să nu-mi ziceţi că nu aţi intrat deja pe bittorrent sau dc şi aţi început downloadul!

În primul şi în primul rând, nu este cel mai prost film din istorie, am văzut exemplare mult mai proaste. Povestea nu e excelentă, şi nu prea se susţine, dar măcar este o poveste, şi este prezentată ok, ceea ce mult mai mult decat aş putea spune despre alte filme. Scrisul în sine e aşa de prost încât îţi vine greu să crezi că au fost făcut cu seriozitate: „Future events such as these will effect you in the future!”, „Visits? That would indicate visitors!”, „Perhaps, on your way home, someone will pass you in the dark, and you will never know it... for they will be from outer space.” „Atmospheric conditions in outer space often interfere with transmitting”, „You know, it's an interesting think when you consider... the Earth people, who can think, are so frightened by those who cannot: the dead” „Paula Trent: A flying saucer? You mean the kind from up there? Jeff Trent: Yeah, either that or its counterpart.” şi desigur "You see! Your stupid minds! Stupid! Stupid!" Actoria variază, dar sunt exemple de actorie lamentabilă, dar în mare parte e mediocră spre ok, uneori chiar bună, nu foarte bună, dar bună. Efectele sunt de tot râsul, dar parcă nu îţi pasă. Cred că ceea ce salvează acest film, că deşi e făcut fără mult talent, e făcut cu dragoste. Sincer, între un film care ar fi putut fi mediocru sau chiar bunicel dar a fost făcut în scârbă pentru acel cec, şi un film condamnat să rămână prost, dar făcut cu convingere şi pasiune, îl prefer pe al doilea.

În plus nu te pui la film aşteptând ceva bun, te pui aşteptând un film care te va face să râzi de cât de prost e. Aş vrea să spun că un film aşa de prost încât e bun...nu prea. Însă e un film aşa de prost încât e destul de amuzant să-l vezi. Plus, e ultimul rol a lui Béla Lugosi.



PS: prost ca prost, dar memorabil, altfel nu ar fi fost facut dupa el piese de teatru, jocuri video, si OMG, vedeti aici:

Short Animation: Bill Plympton - Eat

Dublu nominalizat la Oscar pentru scurt-metrajele sale animate, Bill Plymton este unul din cei mai ingeniosi, talentati si originali artisti de animatie din ultimii 30 de ani. In urmatoarea perioada va voi prezenta cateva din filmuletele sale. Enjoy:


Vezi mai multe video din Animatie

Saturday, February 6, 2010

Masacru drujbat în Texas, Dabăl-iu, Două Butoaie Fumegânde şi Ed cel de Lemn

The Texas Chainsaw Massacre (1974)

Filmul care a schimbat totul. Cel puţin în materie de thriller/horror. Acest film a pus bazele slasherului şi a unor clişee de slasher, fără a fi însă un slasher în sine.
Filmul începe cu un buletin de ştiri despre statui făcute din cadavre dezgropate şi expuse prin oraş. Sute de oameni vin la acel cimitir pentru a verifica dacă dragii lor morţi sunt bine. Printre aceştia 5 tineri. Aceştia se opresc la casa bunicilor lor, şi când fac o vizită unor vecini sunt ucişi de o familie psihopată de canibali.
Nu e mare tam-tam în jurul poveştii. Firul narativ e abia prezent iar scenele sunt groaznice. Un film independent foarte eficient în ceea ce şi-a propus, să creeze o stare extrem de neplăcută publicului. Atmosfera e mereu apăsătoare, muzica e deranjantă, personajele principale sunt extrem de enervante, şi scenele de groază aleatorii, ne-explicate şi deşi în mare parte off-screen foarte eficiente.
Dacă vă plac horrorurile/slasherurile nu vă aşteptaţi să vă placă automat şi mama acestor filme, dar e un film care vă rămâne în minte.


W. (2008)

Filmul biografic a lui Oliver Stone despre fostul preşedinte al Americii, George W. Bush. Acuma mie nu îmi plac biografiile în general, şi în special alea a lui Stone nu. Adica personajele şi situaţiile sunt foarte veridice, sunt întotdeauna neutre, iar cumva face rost de actori minunaţi (Val Kilmer fuckin’ is Jim Morisson), dar filmele prezintă doar părţi din viaţa acestor personaje, fără vreun scop anume. Prefer pseudo-biografiile gen „I’m Not There”, „Where the Buffalo Roam”, „Last Days”; care nu prezintă nimic din ce s-a întâmplat dar au prins esenţa perfect.
Aici din nou avem o perspectivă interesantă despre trecutul lui Bush, jucat de Josh Brolin. Filmul nu îşi bate joc de el, şi nici nu încearcă „să-l scoată” cum ar veni. Aflăm despre ridicarea sa lentă la putere, despre relaţiile cu familia...şi cam atât. Ce să zic? Nu prea m-a lăsat cu nimic filmul, dar o dată merită văzut.


Lock, Stock and Two Smoking Barrels (1998)

Esenţialul Guy Ritchie. Da, „Snatch’” veţi spune că e cel mai bun film a lui, şi voi fi perfect de acord, însă acesta e filmul care a pornit totul, care i-a lansat pe Ritchie, Jason Statham şi Vinnie Jones şi care a patentat formula de succes al filmelor regizorului: nişte criminali inapţi care încep toţi fără legătură sunt uniţi într-un mod surprinzător, câteva scene de acţiune, câteva personaje dure dar absolut amuzante, mult umor de altfel şi un ritm rapid. Formula care a funcţionat la cele trei filme de succes ale sale, şi care a stricat „Sherlock Holmes”.
Patru prieteni, 3 dintre ei criminali mici, ajung să fie datori unui mafiot londonez cu o grămadă de bani, şi pentru a face rost de ei, decid să jefuiască alţi criminali care plănuiesc să jefuiască nişte dealeri/crescători de iarbă, în joc intră şi 2 puşti antice valoroase şi încă câteva personaje.
Dacă vă plac filmele lui Ritchie (şi ar trebui), nu pierdeţi debutul lui. Ok, nu prea are o poveste profundă, nu te învaţă nimic, dar e entertainment pur.

172 pe IMDb top 250


Ed Wood (1994)

Dacă tot am discutat de filme biografice care mi-au plăcut şi care nu, să discutăm şi despre „Ed Wood”, tributul lui Tim Burton adus omului care poartă oficial titlul de „Cel mai prost regizor al tuturor timpurilor”.
Edward D. Wood Jr. a fost un regizor din anii ’50, care nu prea avea talent, sau ştiinţă despre domeniu, dar avea o pasiune nemăsurabilă pentru filme, şi în special pentru cele horror. Cumva a reuşit să găsească finanţare şi să facă câteva pelicule destul de proaste. S-a înconjurat cu ciudaţii Hollywood-ului printre care şi actorul în vârstă şi dependent de droguri, Béla Lugosi. După o serie de ghinioane, cum ar fi lipsa de fonduri şi moartea lui Lugosi care ar fi trebuit să fie starul fimului, Wood reuşeşte să-şi termine ‚capodopera’ „Plan 9 from Outer Space” (care va fi mai târziu numit într-un articol cel mai prost film al tuturor timpurilor), un SF/Horror, în care actorii cei mai cunoscuţi nu au replici din diverse motive, şi personajul lui Lugosi este jucat în parte de un chiropractician cu faţa acoperită.
Burton prezintă o mare afecţiune pentru acest regizor, iar filmul înclină să fie simpatetic, dar cu toate astea se ţine aproape de întâmplările adevărate.
Un film despre speranţă şi pasiune, o comedie savuroasă şi o dramă excelentă cu un casting minunat, Johnny Depp desigur în rolul principal (care este după părerea mea unul din cel mai originale şi mai bune ale sale, ziceţi ce vreţi), Martin Landau în rolul lui Lugosi (pentru care a primit Oscarul) plus Sarah Jessica Parker, Bill Murray şi Vincent D’Onofrio şi alţii.

193 pe IMDb top 250



Nu uitati sa votati pentru Oscaruri. Recenzie surpriza urmeaza.

Oscar Time 3

La naiba! cu cat mai mult timp petrec gandindu-ma la nominalizati cu atat mai mult ma enervez.

SYNECHDOCHE, NEW YORK!!!!!!!! Nimic? Serios, chiar nimic?

Ok, nu la best film, asta inteleg. Dar pt actori se gasea cel putin un candidat la fiecare categorie. Make-up? Cinematografie? Original screenplay? (e Kaufman dammit)

SIGH!

Thursday, February 4, 2010

Intrerupem programul obisnuit...

pentru o miscare de boicotare a coaforului Charme de pe Mitropoliei, Sibiu. Intraga intamplare aici

Traim in Romania...si rau ne pare, frate!

Asociatia Bloggerilor Sibieni

Wednesday, February 3, 2010

Trailer: Lo

Aici la Ars Cinematica sustinem tinerii cinematografi, regizori si actori.
Travis Betz este toate trei. Poate unii dintre voi il stiti ca si The Receptionist de pe youtube, unde face filmulete folosind hartie colorata.
A scris si a regizat pana acum 3 filme, al treilea iesind saptamana aceasta direct pe DVD. Cu entuziasmul lui Ed Wood, dar cu mai mult talent, si o viziune unica, Betz ne prezinta: "Lo", un horror-comedie-musical. Poate il gasiti undeva pe net, ca altfel nu aveti cum il vedea.




Uite si niste filmulete de-ale lui cu umor complet aleatoriu:



Urmatoarea e stupida dar ciudat de serioasa:

Oscar Time 2

eu urmaresc Oscarurile cu mare interes an de an de cand am 10 ani. Era singura duminica noapte pe clasa a sasea-saptea-opta cand ma lasa mama sa ma culc la cat vroiam, de obicei era cu o ora inainte sa ma trezesc. Cu toate aceastea de-a lungul anilor mi-am dat seama ca juriul acestor premii nu e asa de grozav. OK, nu ma plang ca nu castiga filmele care as vrea, sau ca nici macar nu sunt nominalizate, nu sunt copil (vreau Parnassus la cel mai bun film, vreau vreau VREAAAAAAAUUUUUUUUUUUU!!!!!!), dar totusi sunt dezamagit de cat de politice sunt, de cat de politically correct si lase sunt aceste decernari. Unele filme care nu au facut nimic special sunt imediat nominalizate pt ceva mesaj, altele sunt evitate cu mare evidenta si multe premii se dau pe nume.

Anul trecut a fost mare dezamagire ca "The Dark Knight" nu a fost nominalizat, adica a castigat un film care trebuia sa iasa direct pe DVD si asta nici macar nu a fost nominalizat? Iar anul asta mi-am dat seama ca iar ceva nu e in regula, doar ca ieri eram prea nervos pe faptul ca Avatar va lua mult mai multe premii decat merita si ca Precious e pe lista nominalizatiilor sa observ

"THE ROAD" NU ARE NICI MACAR O NOMINALIZARE!!!!!!!

ce cacat...? nu cred ca merita Oscarul in comparatie cu alti nominalizati, dar ar fi meritat sa fie pe lista aia. Ar fi putut sa fie asta a 10cea nominalizare nu UP, care e animat, ce plm? intra in alta categorie.
Mortensen ar fi meritat nominalizare pt cel mai bun actor (futai, ar fi meritat-o de pe vremea LOTR), Robert Duvall, Charlize Theron si pana si pustiul ar fi meritat linistit nominalizare la Actori Secundari.

Pentru cinematografie si Art Direction ar fi meritat Oscarul nu doar nominalizare, si la fel pentru best adapted Screenplay (jesus cartea are premiu Pulitzer, ce mai vreti?)
Ar fi mers o nominalizare la Make-Up ca oricum sunt numa 3, si Nick Cave si Warren Ellis ar merita aceeasi nominalizare pt Original Score pe care nu au primit-o nici pentru "The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford"

Inca un an in care Oscar nu a reusit sa nu ma dezamageasca.

Oscar Time

Azi s-au publicat nominalizatii (lista completa).
Va prezint doar categoriile principale, cine cred ca va castiga si cine as vrea sa castige. Pana la decernari voi posta poll-uri si veti putea vota si voi cine credeti ca va lua premiile, si apoi comparam parerile. Accept pariuri (Rutzky?).

Cel mai bun film (de anul asta sunt 10 nominalizari la aceasta categorie, aparent din cauza faptului ca anul trecut "The Dark Knight" nu a apucat sa fie nominalizat):

Avatar (va castiga)
District 9 (chiar nu m-ar deranja sa castige, si DA isi merita nominalizarea)
An Education (zero sanse)
The Hurt Locker
Inglourious Basterds (cred ca ar merita sa castige)
Precious (un film intitulat Precious, scris de una Saphire in care joaca cineva MO'NIQUE, film sustinut puternic de Oprah...ce plm?)
A Serious Man(fratii Coen, alt film care nu m-ar deranja sa castige)
Up in the Air (dragut, dar nu are sanse)
The Blind Side
Up (asta e si la animatie, ceea ce e ciudat)


Regizori

James Cameron - Avatar (va lua)
Kathryn Bigelow - The Hurt Locker (nope)
Quentin Tarantino - Inglourious Basterds (din nou cred ca merita mai mult decat Cameron)
Jason Reitman - Up in the Air (a fost nominalizat si pt "Juno", si nu a luat. se va repeta oare istoria? DA)
Lee Daniels - Precious


Actrita (nu am vazut nici unul din filme, dar asta nu ma opreste sa-mi dau cu parerea)

Meryl Streep - Julie&Julia (va castiga...pt ca e Meryl Streep)
Sandra Bullock - The Blind Side (as vrea, pt ca plm, dupa atatia ani, merita si ea)
Helen Mirren - The Last Station (posibil)
Gabourney Sidibe - Precious
Carey Mulligan - An Education (nope)


Actor

Morgan Freeman - Invictus (cred si vreau)
Jeff Bridges - Crazy Heart (posibil)
George Clooney - Up in the Air
Colin Firth - A Single Man
Jeremy Renner - The Hurt Locker




Actor secundar


Christoph Waltz - Inglourious Basterds (that is a BINGO, vreau si cred)
Christopher Plummer - The Last Station
Matt Damon - Invictus
Stanley Tucci - The Lovely Bones
Woody Harrelson - The Messenger


Actrita Secundara



Mo'Nique - Precious (nu gasesc cuvinte care sa exprime cat de putin imi pasa de acest film si cat de iritat sunt de prezenta sa repetata in aceasta lista, we get it, you spell your name all fucked up, your from the hood, and you cool, and you iz da artist type sista)
Penelope Cruz - Nine (nu ar fi meritat mai bine Marion Cottilard?)
Maggie Gyllenhaal - Crazy Heart
Vera Farmiga - Up in the Air (cred si vreau)
Anna Kendrick - Up in the Air (sincer si aici cred putin)


Film Animat

Up (asta merita de departe)
The Princess and the Frog (asta va lua, pt ca e Disney si nostalgic si whatever)
Coraline
Fantastic Mr Fox
The Secret of Kells (??????)


Restul pe scurt:

Strain: Va lua "The Prophet"(Franta) sau "The White Ribbon" (Germania - Haneke), oricare imi convine

Documentar: The Cove

Adapted screenplay: sigh, Precious ca lua, District 9 vreau

Original Screenplay: vreau si cred Inglourious Basterds, desi si Up si si A Serious Man au sanse bune

Art Direction: Avatar va lua, The Imaginarium of Doctor Parnassus vreau

Cinematography: Avatar va lua si merita pe deplin

Costume Design(??): The Imaginarium of Doctor Parnassus vreau, dar e probabil ultimul pe lista lor asa ca voi zice Coco Before Chanel

Film Editing: Avatar va lua, vreau District 9 o data, si apoi Inglourious Basterds

Make Up: Star Trek ar merita (dar e SF blockbuster si nu are voie), The Young Victoria va lua, Il Divo as vrea

Original Score: Avatar cred, nu prea imi pasa

Original Song: The Princess and The Frog, oricare din cele 2 (da, pt ca e Disney)

Sound editing si sound mixing: Ambele Avatar

Visual effects: Avatar, da, merita, trebuie sa recunosc, desi as vrea District 9

la scurt-metraje chiar nu stiu, complet pe ghicite: The Door, A Matter of Loaf and Death (animatie), The Last Truck (documentar)

7 Martie decernarile, pana atunci votati in polluri

Tuesday, February 2, 2010

Trailer: Ink

Este un film independent din 2009; care e ori genial ori stupid. Eu vreau sa-l vad:





PS: Mersi Melly ca mi l-ai prezentat