Cloud Atlas

Din trailer parea ca filmul va fi un fel de The Fountain amestecat cu The Hours, Blade Runner, Matrix si Everyhting Is Illuminated. Si in The Fountain avem un film cu tente filozofale in care ne sunt prezentate trei povesti diferite ce au loc in diverse puncte ale timpului, anii 1500, 2000 si 2500, iar in toate trei apar personaje jucate de aceiasi actori. Aceste trei povesti sunt insa strans legate, se influenteaza reciproc, se si suprapun uneori, iar cele trei variante ale personajelor sunt mai degraba avatari ale acelorasi persoane decat simple reincarnari.

In Cloud Atlas lucrurile sunt ceva mai putin inchegate, amintind mai degraba de The Hours, doar ca si acolo partile diferite au influente mai directe asupra celorlalte. Chiar si la cele 172 de minute ale sale eram foarte curios cum vor reusi sa lege toate acele povesti intr-o unitate ermetica, asteptand ceva asemanator cu The Fountain, doar ca asta nu e directia pe care o ia scenariul. Cele sase povesti sunt legate una de alta prin cate un mic detaliu, si ecouri dintr-una reverbereaza in toate celelalte, dar altfel raman sase povesti separate. Iar actorii, desi apar in toate cele sase episoade, joaca personaje diferite, nu fatete ale aceluiasi. Astfel, cei trei regizori s-au angajat intr-un exercitiu de invartit farfurii pe bete, caci a gasi un mod efectiv de a prezenta sase povesti ce nu par conectate, care sa sustina interesul publicului, nu e deloc usor. Lucru care se vede mai ales cand unele din povesti au momente mai puternice, iar saltul brusc de la ele spre altele care nu au reusit sa ne starneasca interesul cu aceeasi forta poate deveni enervant.

Fiecare bucata din film evoca stilul genului care i s-ar potrivi. Primele doua parti functioneaza ca drame de epoca cu tendinte de romanta, partea cu jurnalista este un film detectiv, povestea contemporana cu editorul este o comedie din orice punct de vedere, iar ultimele doua evoca diverse tipuri de SF-uri distopice si post-nucleare. Este greu, astfel, de imaginat un public care sa nu gaseasca in film ceva care sa ii placa, caci avem si umor si actiune si mister si dragoste si drama, fara a simti insa ca sunt aruncate inspre noi de dragul de a indeplini un checklist.

Filmul insa isi arata gratia cand ajunge la punctul culminant, cand toate cele sase povesti ajung la propriile finaluri, care insa se amalgameaza si se omogenizeaza intr-o concluzie epica la aceasta epopee trans-temporala, lasandu-ne fermecati si satisfacuti atat intelectual cat si emotional.

Trailer: The Iron Lady

Biopic despre Margaret Thatcher (infam prim-ministru Englez, cu o ambitie de fier si o fire de nestramutat, sub domnia careia a avut loc razboiul de la Falklands si cele mai crunte conflicte cu Armata Republicana Irlandeza) cu Meryl Streep in rolul principal (o fi ea americanca, dar actrita mai cameleonica nici nu ar fi gasit. pe de alta parte poate cineva care ar fi incercat o alta abordare decat intruparea cat mai perfecta a personajului aici ar fi dat un rezultat mai interesant). In alte roluri Jim Broadbent ("Moulin Rouge", Harry Potter 6) si Anthony 'motherfucking' Head ("Buffy the Vampire Slayer", "Little Britain" si "Repo! The Genetic Opera")




Sunt curios de film, dar incep sa fiu satul de tot de reciclarea de soundtrackuri minunate de la filme excelente dar ignorate de public. Reclame, alte filme dar mai ales trailerele folosesc din noi si din nou unele din cele mai bune melodii scrise in cinematografie, si mi se pare deja un truc ieftin ca tot in treilea trailer sa aud ceva de Clint Mansell (Requiem for a Dream, The Fountain, Moon), Nick Cave si Warren Ellis (The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford, The Road) si John Murphy. (28 Days Later, Sunshine, Snatch)

Harry Potter şi Prinţul Semi-Pur

După imensul succes al celor şapte cărţi din seria “Harry Potter” varianta cinematografică nu s-a lăsat mult aşteptată. Un imens proiect, cu un buget pe măsură, care în total se va extinde pe o perioadă de zece ani şi va încorpora opt filme, succesul acestuia, pe plan general, fiind aproape garantat. Individual însă filmele au avut parte de o recepţie mai mult sau mai puţin călduroasă. Ori au fost cam lungite şi plictisitoare, ori adaptarea cărţii la marele ecran nu a fost prea reuşită, cam fiecare din primele cinci filme au avut măcar un element ce putea fi atacat uşor de critică sau fani. Aici intră însă în joc partea a şasea, cea mai bună adaptare de până acum din toată seria.
Filmul are parte de toate elementele necesare pentru o peliculă de succes: un scenariu foarte bine adaptat după carte, care nu exlude nimic important şi nu include nimic mai mult decât era necesar, astfel ieşind un film care intră direct în acţiune, nu se tărăgănează cu introduceri insipide, ţinându-te mereu atent. Ceea ce nu înseamnă că nu există destulă drama ca să echilibreze, dar e construită cu scop. Iar acest echilibru între cele două nu a reuşit să excludă câteva momente amuzante şi altele horror, pentru variaţiune.
Actoria este imbecabilă, actorii principali s-au maturizat vizibil de la primul film, iar rolurile secundare au fost preluate de actori mai în vărstă de mare clasă. Probabil cel mai remarcabil însă a fost tânărul Hero Fiennes-Tiffin de unsprezece ani care a jucat copilul ce va creşte să devină antagonistul seriei (jucat de unchiul său, Ralph Fiennes, în filmele precedente), scurta sa apariţie pe ecran reuşind să-mi dea fiori.
Nu ştiu dacă veţi înţelege ceva din film dacă nu aveţi habar de precedentele, dar doar de dragul acestuia cel puţin merită să vă informaţi puţin despre lumea lui Harry Potter, şi apoi să vă delectaţi cinematografic.