Pages

Sunday, March 24, 2013

Killing Them Softly - grace and murder



Ca şi primele două sale filme, anume „Chopper” filmul biografic despre unul dintre cei mai notorii criminali austalieni, filmul de debut a lui Eric Bana şi „The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford”, al treilea film a lui Andrew Dominick are ca şi subiect lumea criminală, dar în loc de a prezenta pur şi simplu un studiu al unui aspect al universului interlop, cum am găsi în primele filme ale lui Scorsese, regizorul se foloseşte de această rampă pentru a intra într-o diatribă mai mult sau mai puţin subtilă despre economia Americană şi capitalism.

Doi criminali de stradă naivi cred că au în faţă o metodă uşoară de a face o sumă considerabilă de bani când cineva le dă pontul să jefuiască un joc de poker al mafiei locale. Convinşi că nu vor fi prinşi, cei doi trec la treabă fără să realizeze efectul complex pe care îl au asupra „economiei” ilegale locale; jocurile de cărţi sunt închise iar asta blochează fluxul banilor, lucru care afectează afacerilor „şefilor”. Pentru a redresa situaţia, Mafia trimite un asasin pentru a afla cine este responsabil.

Acţiunea filmului are loc în 2008 în mijlocul campaniei electorale Obama vs. McCain, iar discursurile celor doi candidaţi şi a altor politicieni vor deveni un laitmotiv încă din prima scenă, în care unul din personaje se plimbă printr-un peisaj dezolat înconjurat de hârtii plutind în vânt şi vocea lui Obama pe fundal vorbind despre visul american. Plasarea filmul în toiul crizei financiare ar fi făcut ca fragilitatea „economiei” locale ale mafioţilor şi uşurinţa răsturnării acestea să fi funţionat automat ca şi simbol pentru defectele sistemului capitalist, dar insistenţa regizorului de a insera în repetate rânduri monoloage electorale, diegetice sau non-diegetice, devine obositoare şi superfluă. Efectul ar fi fost poate mai puternic dacă s-ar fi rezumat la a păstra monoloagele lui Obama despre puterea poporului american care deschid şi încheie filmul.

Această primă secvenţă, filmată într-un uşor slow-motion, este una din cele două momente care deviază de la estetica minimalistă care domină filmul şi care amintesc de cinematografia şi secvenţele cu tentă poetică din „The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford”. Cealaltă secvenţă este tot una filmată în slow motion, doar că aici efectul este  mult mai augmentat, şi o găsim în scena asasinării unuia dintre personaje; Peste balada pop clasic „Love Letters” asasinul îşi împuşcă victima pe timp de ploaie. O suită de planuri detaliu ne prezintă un balet al violenţei, în care gloanţele îşi părăsesc pistolul, lovesc şi împrăştie stropi de ploaie, îşi ating ţinta împroşcând aerul cu stropi de sânge şi bucăţi de creier. Combinaţia dintre slow-motion, muzică şi sânge are un efect atât de augmentare cât şi de îmblânzire a violenţei, oximoron ce repetă tema titlului de „a-i ucide cu blândeţe”. Această replică se regăseşte în film spusă de asasinul jucat de Brad Pitt, care nu are probleme cu uciderea unor oameni dar nu îi place să îi vadă suferind înainte. Un cinicism de care personajul dă dovadă în repetate rânduri: când partenerul său, pe care el însuşi l-a ales, nu se comportă după plac, asasinul aranjează ca acesta să fie arestat. Şi tot el este cel care contrazice discursul despre poporul american a lui Obama de la finalul filmului, anunţând că el trăieşte în America, care nu este o ţară ci o afacere în care fiecare luptă pentru sine.