A Single Man (2009)

Ştiu că v-am promis recenzie despre „Sex&Drugs&Rock&Roll”, dar las punk-ul şi pe Ian Dury pe mâine, căci azi am fost la cinema la „A Single Man” şi trebuie să scriu acum despre el, până nu se disipă sentimentul (aftergustul; Aram acum râde)
În 1962 un profesor universitar de literatură homosexual dintr-o suburbie din Los Angeles îşi pierde partenerul de 16 ani (nu că avea tipu’ 16 ani, relaţia) într-un accident de maşină. Din motive de societate nu poate dolia pe faţă, trebuie să se ascundă mereu, iar 8 luni mai târziu rănile nu i s-au vindecat deloc, iar noi îi urmărim ultima zi pe care plănuieşte să o trăiască.
Sincer am intrat la film aşteptând o dramă previzibilă, „controversată” pentru că nu are happy-end, şi cam plictisitoare. A început filmul, o scenă cu un corp cufundat într-o apă mârcoasă încercând să iasă la suprafaţă („oh da, super frate, metafore vizuale, eşti mega-profund frate”) apoi începe filmul de chiar cu un voice-over („wow, ce original, ca să putem vedea în mintea personajului, aşa-i?”) după care nu ştiu ce dracu s-a întâmplat, dar o oră jumătate mai târziu (care nu ştiu când a trecut) nu mă puteam dezlipi de scaun în timp ce lumea pleca, nu-mi puteam lua ochii de pe ecranul pe care rula genericul şi nu-mi puteam lua mintea de pe minunata muzică de final.
Nu am ce reproşa acestui film, şi nu în sensul de „nu e nimic de reproşat, dar nici de lăudat”, nu, e un film bun, şi încă nu îi găsesc cusururile (pe care şi la filmele preferate le găsesc), poate peste 2-3 zile de gândire.
Actoria e minunată, şi chiar am gânduri dacă ar trebui să îl pun pe Colin Firth ca şi candidat prim la Oscar, Julianne Moore e...ca de obicei, foarte bună.
Filmul e absurd de simplist, cu un ritm foarte uşor, şi totuşi nu te plictiseşte (bine, probabil mare parte din populaţie s-ar plictisi, dar aici vorbesc pentru apreciatori de filme nu holbatori la filme), iar totul se termină aşa de repede încât ai impresia că de abia începea, dar touşi nu te simţi nesatisfăcut cu ce ai primit. Finalul nu e previzibil, iar poate în alte filme m-ar fi enervat, dar aici e numai bun.
Fuckin’ enjoy!