Pages

Tuesday, April 21, 2009

Aliens - 1986

OK, frate, noh cât de tare poate să fie filmul ăsta? Scuza-ți exprimarea neprofesională, da’ serios amu, e genial.
Și acum versiunea mai critică: Nu mă pot gândi la altă serie de filme care să fi avut norocul pe care l-a avut franciza “Alien”; cele patru părți (cum adică 6 părți? Alien vs. Predator? Ce e aia? Îs două chiar? Nu am auzit de ele)patru regizori, fiecare cu un talent incredibil și o viziune originală și nelimitată. Când a scris și a regizat “Alien” în 1979 Ridley Scott a schimbat felul în care sunt private SF-urile, iar mulți se îndoiau că viziunea sa poate fi continuată cu success de altcineva. Și au avut perfectă dreptate, nimeni nu ar fi putut continua viziunea sa, daaar, a venit un domn numit James Cameron, care filmase de curand “The Terminator”, și a adaptat idée propriei viziuni, și așa Alien a devenit dintr-un SF-Horror claustrophobic, cu acțiune puțină dar tensiună multă într-un SF de acțiune. Dar deși a luat-o cam în direcția opusă cu stilul trebuie să zic că funcționează perfect; genul de chesti yin și yang probabil.
Mie nu îmi plac filmele de acțiune, mă mai uit la câte unul, dar nu pot să zic că rămân cu cine știe ce. Dar filmul ăsta: adrenalină de adrenalină, aproape non-stop; dar cu toate astea e bine scris, personajele sunt aprofundate (nu e dramă, dar pe cât se poate), acțiunea nu e de dragul de a fi, fiecare scenă e cu scop.
Ca și precedentul filmul a pus un standard pentru filmele de genul, și îmi e frică că încă nu am văzut alt SF să răspundă la provocare.
Actoria e foarte bună pentru un SF de acțiune cu soldați, ok nu e Jon Hurt sau Ian Holm, dar sunt totuși actori profesioniști, nu ca în alte filme cu soldați în spațiu (da, mă refer la Starship Troopers).
Locul 63 pe IMDb 250 și trebuie văzut!

No comments:

Post a Comment