Sunshine & Amelie

Le fabuleux destin d'Amélie Poulain (2001) Da, mi-a luat opt ani să mă pun în sfârșit să văd și eu “Amelie”, deși mi s-a zis de el de…aproape toată lumea, chiar și persoane care efectiv nu se uită la filme. Problema e că de obicei evit filmele care creează hype-uri, sau cel puțin aștept câțiva anis ă văd dacă rezistă; ah, și reacția “Ceeee? Nu ai văzut <>? TREBUIE să-l vezi!” nu prea mă încălzea. Dar uite că au trecut opt ani și lumea încă mi-l recomand, plus că e Jean-Pierre Jeunet la regie și încântătoarea Audrey Tautou, și desigur Yann Tiersen, a cărui “Comptine d’un autre eté” l-am descoperit abia la finele anului trecut și care a fost destul să mă facă să vreau să văd filmul.
A fost ca un rollercoaster, a intrat in viteză după prima secundă și m-a dat pe spate, după care a luat-o mai încet și m-a dezamăgit puțin, dar chiar când credeam că știu cum va continua și se va termina, a intrat din nou în forță, și m-a uluit. Nu o să vă bat la cap despre estetica culorilor, scrierea ingenioasă, actoria frumoasă, atât mai spun: de mult nu am văzut un film care efectiv m-a făcut să mă simt bine, m-a lăsat cu o căldură interioară, ca atunci când ai 14 ani și ești pe punctual de a realize că ești îndrăgostit, sau imediat după. Merită văzut…Trebuie văzut!
44 pe Imdb 250 (probabil ar fi avut mai mult dacă nu era în franceză)

Sunshine (2007) Deci nu e SF…adică noh, e un SF, dar nu e SF SF. Ok, e vorba despre viitorul apropiat (ca să vezi) Soarele este pe punctual de a se stinge și o echipă de astronauți a fost trimisă cu o bombă atomic de mărimea Manhattanului să-l reaprindă. Aici ar fi putut merge cu ideea de eroisme și apocalipsă apropiată de genul “Deep Impact ” sau “Armagheddon” , spre marea mea bucurie au decis în schimb să exploreze conștiința umană pusă sub condiții de stress, claustrofobie și responsabilitate mare; nu e doar un SF e o dramă-psihologică cu tentă filozofică îmbrăcată în SF.
Regia e a lui Danny Boyle, pe care l-am iubit după “Trainspotting” dar pe care m-am supărat rău după “Slumdog Millionaire”; acest film mi-a demonstrat că în ciuda unor dezamăgiri relația merită să continue. Influențat de “2001: A Space Odissey”, “Solaris” (ambele), “Alien”, “Apocalypse Now” poate chiar și “The Fountain” puțin el a reușit să facă un blend omogen și să aducă multă originalitate, nu doar o adunătură de influențe care nu se amestecă bine. A trecut peste clișee, a creat o atmosferă sufocantă atât pentru actori cât și pentru public, a păstrat tensiunea din prima până în ultima clipă, făcând filmul realist (exceptând ideea de bază) cu personaje veridice fără excese de dramatism, virtuți dau vicii.
Deși toate personajele au contribuiție cât de cât egală, personajul cel mai influent e Capa, jucat de minunatul Cillian Murphy, pe care l-am văzut pentru prima dată în “28 days later” tot a lui Boyle, și apoi l-am savurat ca și Scarecrow în Batman Begins, dar acesta e cu siguranță rolul său cel mai subtil și reușit.
Deși unora poate le va părea lentuț recomand filmul cu mare căldură.