District 9

În 1982 deasupra oraşului Johannesburg, Africa de Sud, a apărut o uriaşă navă spaţială. A plutit în derivă câteva săptămâni până când guvernul a decis să intre prin forţă; înăuntru au descoperit nu doar că nava nu era funţională, ci şi o populaţie de sute de mii de extratereştrii subnutriţi, bolnavi, dezorganizaţi şi fără lideri. Pentru a le putea exploata tehnologie s-a decis adăpostirea şi susţinerea lor, iar populaţia oraşului i-a binevenit. Douăzeci de ani mai târziu însă, extratereştri sunt tot aici, tot mai numeroşi. Populaţia şi-a schimbat atitudinea fată de ei, îi tratează cu superioritate, le-au dat termenul derogatoriu de “creveţi”, violenţe izbucnesc încontinuu, iar guvernul realizând că nu le poate folosi tehnologia nu ştie cum să se scape de ei mai repede, aşa că i-a închis pe toţi într-un ghetto, Districtul 9.
După o vreme şi ghetto-ul devine prea aglomerat, şi se decide relocarea extratereştrilor într-o zonă mult în afara oraşului. Aici îl cunoaştem pe protagonistul nostrum, Wikus, un funcţionar al organizaţiei care are grijă de extratereştri (organizaţia se ocupă cu producerea armelor şi îi exploatează pe extratereştri fără milă). Wikus primeşte misiunea de a anunţa populaţia extraterestră de relocarea iminentă; în timpul percheziţiei uneia din cabanele al acestora intră în contact cu un lichid de natură necunoscută. Ore mai târziu se prăbuşeşte inconştient iar când se trezeşte îşi dă seama că se transform încet în unul din ei. Fiind exploatat de firma pentru care lucrase el e nevoit să fugă şi să caute ajutorul celor pe care cu o zi în urmă îi privea cu superioritate şi îi numea cu scârbă: “Creveţi împuţiţi”.
Există două feluri de SF-uri, cele în care partea de SF joacă rolul principal şi povestea se contruieşte în jurul acesteie, precum “Star Trek” şi “Matrix”, şi celelalte în care partea de SF e doar un fundal pentru o poveste care s-ar fi putut desfăşura pe orice alt fundal, precum “Gattaca”, unde se face o critic a societăţii sau se prezintă o dramă psihologică. “District 9” intră în a doua categorie.
În ciuda premisei ireale filmul are o veridicitate dureroasă în prezentarea relaţiilor dintre oameni şi extratereştri. Nu degeaba acţiunea are loc în Africa, unde până nu demult segregaţia era în plină desfăşurare, afişele cu “Accesul interzis Non-Umanilor” fiind o referinţă deloc subtilă la aceasta. Tot în Africa azi imigranţii Zimbaweani sunt trataţi automat ca nişte criminali.
Tonul de veridicitare este susţinut de tonul de documentar în care începe filmul, prezentând sosirea extratereştrilor, reacţia populaţiei şi a guvernului. Protagonistul, Wikus, nu este nici el eroul de filme SF de acţiune, deşi nu duce lipsă de moment de bătăi puternic înarmate cu agenţii guvernului, el nu are nimic eroic în el, nu are replici cool, şi are ca avânt doar dorinţa de a redeveni uman.
Efectele speciale nu duc nici ele lipsă de veridicitate, fiind marca “Stăpânul Inelelor”, au fost făcute la acelaşi studio Weta ca şi Gollum şi Orcii.
E drept că povestea are unele lacune, de care nu poţi să nu devii conştient, şi că majoritatea antagoniştilor sub slab creionaţi şi cam intră în stereotipii, dar aceste defecte se trec uşor cu ochiul, iar filmul nu va dezamăgi publicul.
Locul 71 în IMDb top 250

Ca să vă faceţi o idee despre film: totul a pornit de la un scurt metraj al regizorului, în care premise era cam aceeşi, dar aici stilul de documentar e pe tot parcursul şi critica socială mult mai pregnantă (oameni obişnuiţi care par a-şi expune părerea despre extratereştri în film, au fost întrebaţi de fapt ce părere au despre imigranţii din Zimbawe) şi efectele speciale mai slăbuţe.