"The Great Dictator" (1941) a fost primul film cu vorbe al marelui Chaplin. A fost primul film care il critica pe Hitler, intr-o perioada cand America nu era sigura daca il vor pe Hitler ca aliat sau dusman, a fost primul film care a prezentat situatia evreilor din Germania, intr-o perioada in care antisemitismul nu era foarte ascuns de americani. Filmul ne-a dat cateva scene care au ramas printre cele mai memorabile scende comedie din istorie, dar si cateva scene serioase.
Monologul de la finalul filmului e unul din acele momente. Desi ar fi putut in multe momente sa cada in absurd, sa para exagerat dramatic si dulceag, pasiunea si sinceritatea cu care Chaplin livreaza vorbele evita astfel de chestii, iar desi textul a fost scris pentru societatea de acum 70 de ani, aproape fiecare vorba e perfect valabila si azi/
Premiza: Chaplin joaca un barbier evreu care a luptat in Primul Razboi Mondial, cand si-a pierdut memoria si a petrecut vreo 12 ani in spital. Cand se intoarce acasa nu are habar despre noul razboi, despre noul dictator sau despre felul cum sunt tratati evreii, si incepe o mica revolta. Pe de alta parte il joaca pe numitul dictator pe nume Hynkel, care vrea sa cucereasca lumea si sa elimine evreii. Ideea e ca la final pentru a nu fi ucis barbierul profita de faptul ca arata exact ca dictatorul si se da drept acesta, si pentru a nu fi prins i se cere un discurs:
No comments:
Post a Comment