Expendables (2010)

Un grup de mercenari din anii ’80 se lasă angajaţi pentru cauze nobile, cum ar fi distrugerea unei dictaturi tiranice din America Latină; dacă nu ai la cine apela, dacă reuşeşti să îi găseşti, poate vei reuşi să angajezi pe...

Căcat! Am greşit filmul! Nu am fost aşa de departe însă cu eroii anilor ’80. Hmmm, cum să explic. Băieţi (căci da, acest film şi efectiv articol e dedicat băieţilor), hai să ne amintim noi de nişte vremuri mai bune(?); aveam noi vreo 6-10 ani, era vară, eram în faţa blocului cu alţi băieţi de vârsta noastră şi la un moment dat are loc cu siguranţă următoarea discuţie:

„Ai văzut, bă, Rambo aseară?”

„Numa’ începutul că nu m-o lăsat mama!”

„Ce prost eşti, io l-am văzut tăt! Să vezi ce îi omora pe ăia!”

„Prost eşti tu! Oricum Şvarţănegher e mai tare!”

„Nuuuu mă! Rambo îi mult mai tare!” (ciudat cum Stallone în orice rol tot Rambo rămânea, pe când Arnold tot Schwartzenegger; apropo, traducerea numelui e literalmente „cioroi negru”. CPLM? Governor Blacknigger?)

„Nu ai văzut „Commando”? Sau „Terminatorul”?”

Aici intră alţii în discuţie: „Ba, Ciac Noris!” „Ba Jan Clod Vandam şi Stivăn Segal” „Nu mă, că Brusli, că e cel mai tare la carate!” „Ală e mort!” „Brus Uilis!” etc etc

La un moment dat cineva spune „Da ăştia oricum nu s-ar bate, că-s buni!” ILUMINARE. „Ce tare ar fi un film cu toţi ăştia laolaltă!”

Întradevăr...

T H E

E X P E N D A B L E S

Cu o întârziere de 15-20 de ani, visul copilăriei se împlineşte: un film cu toţi ăştia (mai puţin cu Steven Seagal că nu i-a plăcut de producător, Jean-Claude van Damme că...e prost, Chuck Norris că nu l-a întrebat nimeni; şi Bruce Lee e mort, dar îl avem pe Jet Li, haha). „Toţi ăştia” fiind mai degrabă: Sylvester Stallone, Bruce Willis şi Arnold Schwartzeneger; ultimii doi având doar o scenă de 2-3 minute, care are singurul scop să îi unească pe cei trei pentru prima dată, şi care rămâne momentul culminant al filmului. În schimb îi avem pe Ivan Drago aka Dolph Lundgren, Jason Statham, un tip cu ureche ciudată, negrul ăla musculos de care te întrebi des ce naiba caută în comedii şi Mickey Rourke (singurul care chiar are abilităţi de actor).

După succesul lui „Rambo” (2008) şi „Rocky Balboa” (2006) Sylvester Stallone îşi mai face o labă în faţa oglinzii după ce s-a convins că după ani de pensie impusă dacă vrea să revină pe scena contemporană trebuie să rămână la vechiile trucuri.

Filmul se dorea să fie magnus opus-ul filmelor de acţiune, împânzit cu împuşcături, explozii, bătăi, explozii...am menţionat exploziile? Toate făcute după şcoala clasică a anilor ’80, fără shaky-cam, fără editare rapidă care te ameţeşte. Acţiune simplă şi la obiect.

Pe de o parte filmului îi reuşeşte, e cu siguranţă mai văzubil decât multe alte filme de acţiune contemporane. Pe de altă parte îşi are şi defectele; parcă prea se ţine de formula filmelor anilor ’80: umor sec, dictatorul cel rău care stă în ditamai villa de pe vârf de deal etc.

Defectul cel mai mare fiind faptul că Stallone a insistat să se facă personaj principal. Dacă ar fi rămas doar veteranul care dă sfaturi înţelepte şi îl susţine pe erou, care ar fi trebuit să fie personajul lui Jason Statham filmul parcă ar fi curs mai bine. S-ar fi putut renunţa la plot-line-ul cu prietena infidelă, care nu a deservit alt scop decât a oferi o explicaţie de ce babalâcul Stallone primeşte gagica şi nu chipeşul Statham. Filmul e împânzit de plot-line-uri necoapte: de ce avea nevoie Jet Li de bani dacă nu are familie? Şi ce-i dacă ăla are urechea futută (întrebare pusă şi în film de altfel)? Cu trădătorul care a încercat să ne ucidă şi care e un drogat psihopat ce facem? De ce e Mickey Rourke pensionat?

Însă în ciuda defectelor filmul reuşeşte să te pună într-o stare nostalgică, iar acţiunea compensează pentru lipsa dezvoltării a personajelor şi a poveştii. PLUS: Rambo, Şvarţănegher şi Greu de Ucis în aceeaşi scenă!