Pages

Monday, July 11, 2011

The Cook the Thief his Wife & her Lover (1989)

Cum de l-am vãzut?
Am auzit de el prima datã când i-am vãzut titlul parodiat în diverse locuri, cum ar fi The Simpsons. Am citit puţin despre el şi am rãmas impresionat de lista de actori. Am înţeles cã e un cult-film destul de controversat, şi mi-am zis cã am sã-l vãd într-o zi, dar uşor mi-a ieşit din memorie. Apoi o profã le-a pus filmul unor colegi ca şi pregãtire pentru un proiect, şi reacţiile lor au fost de la scârbã, la amuzament, la fascinare. Nu ştiam la ce exact sã mã aştept (deşi primisem descrieri detaliate a scenelor celor mai dure), dar ştiam cã nu mã v-a lãsa indiferent.

Albert Spica e un gangster care vrea sã se creadã sofisticat şi manierat, şi care a pus mânã pe un restaurant de lux, condus de bucãtarul francez, Richard, care încearcã sã nu-şi piardã clienţii în ciuda patronajului nou. Georgina e soţia lui Albert, şi sã ne fie milã de Georgina, deşi e e clar cã e o femeie superioarã, intelectual, moral şi din orice alt punct de vedere soţului, trebuie sã accepte abuzul continuu, care e înfiorãtor cât vedem pe ecran, dar şi mai mult ce rãmâne doar presupus. Dar Georgina are o micã bucurie în viaţã, pe Michael, unul din clienţii restaurantului, cu care începe, fãrã multe cuvinte, o relaţie chiar sub nasul lui Albert şi cu ajutorul lui Richard şi a angajaţilor sãi. Dar cum lucrurile bune nu dureazã mult, Albert aflã de iubirea celor doi şi furia sa e pe mãsura stupizeniei sale, însã cei abuzaţi îşi acceptã chinul doar pânã într-un punct, şi unde altundeva sã serveşti o rãzbunare somptuaosã dacã nu într-un restaurant de lux?

Regizorul, Peter Greenway, nu pare sã creadã în tabuuri, filmul trecând prin coprofagie, sex, nuditate, sex oral, torturã de bãrbaţi, copii şi femei, crimã, sânge, canibalism cu o nonşalanţã inocentã şi un refuz hotãrât de a întoarce privirea altundeva când acestea au loc. Cu toate acestea filmul nu cade niciodatã în exploitativã, faptele sunt pe faţã, şi cu siguranţã te trec printr-o diversitate de stãri, de la scârbã la furie la excitaţie, dar scopul lor primar nu e doar de a da câtiva pumni psihicului, şi nu sunt doar trucuri ieftine pentru a obţine reacţii (vezi „Hostel”, „Saw”) ceea ce le face mult mai eficiente.

Desigur estetica incomparabilã a filmului ajutã şi ea de la salvarea de la mediocritate. Luxul de culori, de detalii vizuale şi auditive sunt aproape copleşitoare. Greenway s-a dovedit a fi un adevãrat maestru, ocupând nu doar rolul de regizor, dar şi cel de arhitect, designer de interior, pictor, conductor. Gândiţi-vã la Kubrick, o combinaţie între „A Clockwork Orange” şi „Barry Lyndon”, sau „Delikatessen” a lui Jeunet şi Caro, dar mai ales la „Taxidermia” a lui Pálfi, acesta este filmul care se apropia cel mai mult de îmbinarea dintre scârbos şi frumos pânã în punctul în care acestea devin de nedistins. Şi ca şi aceste filme pelicula are un aer suprearealist, o picturã care aratã ba iadul, ba raiul, un Hieronymus Bosch, dar în acelaş timp reuşeşte sã se axeze perfect în realitate, şi de câte ori ai impresia cã eşti într-un alt univers, filmul revine cu elemente pãmânteşti.

Desigur Greenway a avut parte şi de o selecţie minunatã de actori:
The Cook: Richard (Richard Bohringer), bucãtarul francez, care este şi rãmâne mereu maestrul de facto al restaurantului. Spica poate e patronul, şi face ce vrea cu mâncarea, cu angajaţii cu clienţii, dar Richard rãmâne cel care deţine controlul. Asta şi talentul sãu culinar îl fac poate singurul om pe care Spica îl respectã (cât-de-cât). Dar în ciuda naturii stoice şi a calmului perpetuu Richard dovedeşte cã nu are o inimã de piatrã când se lasã înduioşat de dragostea interzisã a lui Georgina şi Michael, şi le oferã orice parte din restaurant ca cei doi...pãi sã şi-o tragã.
The Thief: Albert (Michael Gambon), a devenit pentru mine unul din cei mai perfecţi villaini din cinematografie. Un personaj absolut fãrã calitãţi salvatoare. E un neanderthal ne-educat, brutal, obscen, fãrã maniere, fãrã scrupule sau milã, care vorbeşte constant şi tare. Se crede un rafinat, şi încearcã sã parã cã ar avea cunoştiinţe culinare sau gust estetic (care desigur e cel mai kitschos posibil). E ca un copil mare pe care toţi încearcã sã-l mulţumeascã. E omul pe care nu vrei sã-l ai cu tine în compartimentul de tren, sau la masa de alãturi în restaurant şi pe care în nici un caz nu vrei sã-l cunoşti. E omul prost care are o opinie despre orice, şi insistã sã o facã cunoscutã tuturor, chiar dacã nu are idee despre ce vorbeşte şi se contrazice singur. Ipocritul perfect. Dar e şi puternic. Are o mânã de criminali fãrã milã care îi urmeazã orice ordin, şi el însuşi e o brutã fizicã. E prost dar nu ai vrea sã-l insulţi în cel mai mic fel, cãci nu poţi ieşi decât, în cel mai bun caz, umilit. E delicios de detestabil.
The Wife: Helen Mirren în rolul Georginei îşi demonstreazã toate abilitãţile. O actriţã fãrã fricã care reuşeşte sã sarã într-o secundã prin stãrile diferite ale personajului: victimã abuzatã şi submisivã, soţie mândrã şi plictisitã, femeia cu inimã de aur, îndrãgostitã timidã, leoaicã sexualã şi reginã eroticã, înger al rãzbunãrii.
The Lover: Michael (Alan Howard), recunosc câ despre aceste nu am multe de spus, nu îl cunosc de alte roluri, şi chiar şi aici personajul sãu e cel mai normal, cel mai puţin vizibil. Un bibliotecar care se gãseşte brusc a fi amantul soţiei unui gangster. Howard însã e la nivel cu toţi ceilalţi actori şi îşi ocupã rolul cu subtilitatea ce i-o cere personajul, demonstrând pasiune, dragoste, furie, indignare din doar câteva gesturi.

Alţi actori notabili sunt Tim Roth ca şi mâna dreapta şi brutalã a lui Albert, Ciarán Hinds ca şi unul din criminali (actorul îl va juca pe fratele lui Albus Dumbledore, jucat de Michael Gambon, în ultimul film din seria Harry Potter, si il mai stiti din serialul HBO "Roma" unde il interpreta pe Cezar) şi ca şi actor surprizã Ian „motherfuckin’” Dury într-un rol perfect.

L-aş vedea din nou?
Da. Singur sau cu prieteni. Am avut în timpul vizionãrii acelaşi sentiment pe care l-am avut când am vãzut „A Clockwork Orange” sau „Trainspotting”, ştiam din prima secundã cã voi vedea ceva nou, şi care mã vã ţine lipit de ecran. Şi ca şi acele douã filme, şi pe acesta ştiu cã l-aş revedea de multe ori, simţindu-mã puţin murdar, dar atât de bine.
Un film delicios, dar pentru unii poate greu de digerat.




1 comment:

  1. Trebuie vazut, ce sa mai zic :D
    A trebuit sa caut in dexonline ce dumniezo inseamna coprofagie... i'm sorry i did.

    am vazut in trailer o chestie care merita zisa in review. Costumes designed by Jean-Paul Gaultier ;) sexy

    ReplyDelete