Pages

Wednesday, February 29, 2012

The Woman In Black (2012, recenzie raluk.ro)

E un moment de dezamagire pe la inceputul filmului cand aparent nu avem in fata altceva decat acelasi film cu fantome pe care l-am vazut de atatea ori. O vila izolata si darapanata, bantuita de o fantoma cu un trecut tragic care vrea sa razbune pe cei vii, si un idiot care crede ca ar fi o idee buna sa petreaca singur o noapte in casa in care niciunul din cei ce urmaresc filmul nu ar petrece singur mai mult de cinci minute in mijlocul zilei. Satenii care se comporta ciudat, copii mult prea seriosi, filmul pare sa acopere toate cliseele. Si momentele de groaza si jump-scare-urile sunt la inceput dureros de previzibile. Dar dupa ce s-a asigurat ca te simti in siguranta pentru ca ii sti toate trucurile, filmul isi prezinta adevaratele arme si te pedepseste aspru pentru ca nu l-ai luat in serios. Folosind aproape toate cliseele genului cu un talent eficient, aplicand tensiune, atmosfera si socuri bine plasate, pelicula scoate publicul din orice zona confortabila. Astfel nu doar ca uiti repede de tot ce stiai, dar stai la marginea scaunului cu mana pe ochi si cu inima batand nebuneste din cauza adrenalinei.


Compania de film Hammer a deschis un nou capitol in istoria filmelor horror in anii ’60, readucand pe ecran si modernizand monstrii precum Dracula, Frankenstein si nu numai. Desi au dat faliment, au avut o influenta puternica asupra viitorilor scenaristi si regizori ai genului. De cativa ani compania a fost redeschisa si a inceput rapid producerea de filme de groaza si supranaturale de calitate. De curand au scos Let Me In, varianta americana a cartii Let the Right One In. Asa ca nu ar trebui sa fim surprinsi ca regizorul James Watkins s-a descurcat bine, desi e abia la al doilea titlu la capitolul regie. Lucrand la filme de groaza precum Eden Lake, Gone si The Descent 2, se vede ca omului ii vine usor sa bage frica in oameni, si foloseste acest talent si in filmul de fata.

L-as mai vedea o data?
Probabil. Dar mai incolo.

La capitolul actori il avem pe Daniel Radcliffe in rol principal care are aici primul mare rol de film dupa cel principal din seria Harry Potter. Si intr-adevar acum e momentul decisiv al carierei sale, cand se va arata daca isi va putea continua cariera de actor sau daca va ramane mereu tipul care l-a jucat pe baiatul vrajitor. Ca si Elijah Wood, care a reusit sa se scape de imaginea lui Frodo alegand roluri cat se poate de variate – Sin City, Everything Is Illuminated, Green Street Hooligans – Radcliffe a revenit pe ecrane cu un rol cat se poate de diferit de cel care l-a facut faimos: un tanar vaduv, un tata care trebuie sa se ingrijoreze de viitorul odraslei si nu de soarta lumii. Pe de o parte s-a descurcat destul de bine, intrupandu-si rolul cu destul talent incat sa nu evoce amintiri Potter-esti, altfel insa nu iese in evidenta. E drept ca personajul nu are prea multe replici, si se descurca bine doar cu limbajul fizic si mimica, insa cuvantul care vine la minte este “eficient”, nu “memorabil”.

Alti actori cu nume rasunatoare filmul nu are, cu exceptia lui Ciarán Hinds pentru care mi-am exprimat deja admiratia intr-o recenzie anterioara. Si el insa ne prezinta o actorie care isi atinge scopul dar nimic mai mult, punand intrebarea daca este totusi mai degraba mana regizorului care a nu a stiut sa ii directioneze bine pe actorii de vina.

1 comment:

  1. Ok, abia astept sa-l vad... Mai un pic si apare.

    ReplyDelete