Pages

Sunday, October 4, 2009

Inglourious Basterds

O dată ca niciodată în Franţa ocupată de nazişti…
Colonelul Hanz Landa, Vânătorul de Evrei (actorul austrian Christopher Waltz, care a luat premiu la Cannes pentru acest rol), ajunge la căsuţa unui fermier pentru a-l interoga în legătură cu o familie de evrei care a dispărut de curând din zonă.
Dacă scena (familie paşnică, izolată, antagoniştii se văd de departe, discuţie lungă, împuşcături) vă aminteşte de “O dată ca niciodată în Vest” este deoarece filmul e western plasat în al doilea Război mondial, iar primul segment este un tribute adus filmelor lui Sergio Leone.
Dar să nu vă lăsaţi păcăliţi, noul film a lui Tarantino ascunde mai multe decât s-ar aştepta oricine, fie că e familiar cu munca sa sau cu cea lui Leone fie că nu.
Dar să reluăm povestea din alt unghi; Shosana e o tânără evreică care trăieşte în Paris sub acoperire, după ce familia ei a fost masacrată. Acum ea conduce un cinematograf. Îndrăgostit de ea este un tânăr soldat nazist (Daniel Brühl, “Good-Bye Lenin!”) care încearcă să o impresioneze cu actul său de a fi ucis de unul singur o mică armată de americani. Goebbels face un film despre el, şi cinemateca tinerei este aleasă pentru premiera la care vor participa toţi generalii şi politicienii mari nazişti. Tânăra acceptă, planuind o premieră ‘incendiară’.
În paralel, o divizie americană de evrei, conduşi de un apaş (Brad Pitt) au aterizat în Europa, îmbrăcaţi în civil, cu un singur scop, acela de a ucide cât mai mulţi soldaţi nazişti, pentru a băga frica în întreaga armată nazistă, lucru care le reuşeşte de minune. Când inteligenţe engleze află de premiera mai sus menţionată, această mică divizie primeşte misiunea de a o atenta. Restul va trebui să-l aflaţi singuri. Nu veţi regret.
Ce vă voi spune însă este că Tarantino nu degeaba a lucrat 10 ani la acest proiect. Deşi are toate elementele specifice unui film Tarantino, dialoguri lungi cu replici surprinzător de bine scrise, alterate cu scene de violenţă dusă la extreme fără lipsă de sânge, ba chiar o întoarcere la formula de success din Pulp Fiction de a prezenta mai multe poveşti în paralel şi de a le uni pe parcurs, filmul parcă nu are acelaşi feel Tarantino, acel feel de film indie/independent care parcă nu se ia nici pe sine în serios. E un film complet, artistic, grandios, fiecare aspect din filmele precendente ale regizorului fiind duse la noi culmi. Satisfăcător şi pentru cel mai mare sceptic în materie de Tarantino, filmul e probabil cel mai bun al regizorului.
Locul 43 pe IMDb top 250.

1 comment:

  1. nein

    (campania commenturilor irelevante a.k.a. spam)

    ReplyDelete