Nuntă Mută (2008)

Acţiunea acestui film se poate rezuma foarte scurt: în 1953 într-un sat românesc doi tineri urmează să-şi sărbătorească nunta, dar cum în noaptea precedentă a murit tovarăşul Iosif Visarionovici Stalin, s-au anunţat 7 zile de doliu în întreg blocul comunist, sărbătorile de orice fel fiind interzise. Singura soluţie de a duce la capăt nunta e de a o face fără niciun zgomot.
Dar nu pentru acţiune trebuie văzut filmul acesta, adică nu doar pentru acţiune, ci pentru personaje. Scris şi regizat de Horaţiu Mălăele filmul este o comedie tragică delicioasă, care ne prezintă cele mai colorate personaje din arta românească de la „O scrisoare pierdută” încoace, şi te vor face să râzi în hohote. În ciuda numeroaselor premii obţinute filmele româneşti, mai ales în ultimii ani, au o alură cam tristă, personajele par întotdeauna apăsate de o forţă externă, chiar şi în momentele cele mai calme şi vesele (chiar şi în comedii, „A fost sau n-a fost?”), iar filmele poartă acel aer sumbru şi încărcat negativ, care adăugat la cadrele dureros de lungi în care nu se întâmplă nimic (mai puţin desigur furtuna din interiorul personajului, care însă nu iese la suprafaţă) şi finalurile cam seci şi abrupte („Poliţist, Adjectiv”, „4 3 2”), anticlimatice nu mă fac să mă mir când mai aud un prieten englez iubitor de filme spunând când îl chem la un film românesc: „sorry, I really can’t take another bleak, depressing east-european film right now”. „Nunta Mută” însă nu e aşa, nunta mută are un aer vesel chiar şi când tensiunea e la maxim. Persnonajele sunt puţin exagerate, unele momente sunt absurdisme, dar asta nu adaugă decât farmec filmului, iar personajele încorporează spiritul românesc, acel haz de necaz, mai bine decât oricare din filmele realiste din ultimii ani. În plus, Mălăele a demonstrat că doar pentru că ai un buget redus nu ai alte opţiuni decât acela de a face un film minimalist. Poţi face un film vesel, poţi face un film la care publicul nu trebuie să se uite cinci minute la un tip care fumează o ţigară singur, sau urcă un deal sau mănâncă supă. Şi toate astea fără a pierde partea artistică, estetică. Da, au fost şi comedii romăneşti haioase, dar erau cam hollywoodiene şi fără prea mulă profunzime. Dar aici simbolurile, temele care nu-s clare la prima vedere nu lipsesc, ai la ce să te gândeşti în urmă.
Un film foarte amuzant, puţin suprarealist, care te face să râzi în acelaşi timp în care îţi dă fiori pe şira spinării pe care nu ţi poţi explica. Oficial filmul meu preferat românesc, şi printre primele 5 filme preferate de orice fel sau origine.