Autoreclama: De ce am o problema personala cu noul film a lui Justin Timberlake

Unii dintre voi s-ar putea sa stiti ca eu mai am un blog, primul meu blog, care e de natura personal-aleatorie, si ca acesta a fost inchis un an si ceva pentru ca nu prea mai vedeam scopul din moment ce postam foarte rar.
Din motive inexistente am decis sa-l redeschid, si pentru ca prima postare e legata de subiectul filmului (si pentru ca am o disperata nevoie de reclama) il semi-repostez si aici.

How Justin Timberlake screwed me over


Ok, it wasn't Justin Timberlake, his only the main actor in the film which stole my idea, but hey, I gotta attract readers somehow, and how many of you tabloid consuming, product purchasing cretins know who Andrew Niccol is?
Well, he is the director of such films as "Gattaca" (and others I'm sure) and director and co-director of a Science Fiction film called "In Time" featuring Justin Timberlake and Amanda Seyfried. But will get back to that later.




About 5-6 years ago, on one of those occasions in which life bores me to tears (yawning tears) I started constructed a fantasy world; I tried to conceptualize what the World would look like if people were immortal, and I soon realized that for such a society to function properly some form of severe population control needed to be put in order, otherwise people would just live forever and multiply until there is no more room or resources on Earth. My solution was a timer which would let people live only a period of time, in this case people would die after a certain number of heartbeats.
I like the concept and decided that one day I will turn it into some form of fiction. Now, I'm a lazy little fuck, and won't scratch my nose without an outside force putting pressure on me to do it, so it wasn't until March 2010, when I had a short story module and we were analyzing SF, that I actually wrote down the first version of the story based on the concept I made up. And here it is:

The Turin Horse (TakeOne Review)

In 1889 Friedrich Nietzsche left his house in Turin and witnessed a man violently whipping his horse, which would not move. This image caused a mental breakdown in the philosopher, who threw himself at the neck of the creature to protect it, and afterwards fell ill until his death in 1900. What happened to the horse remains unknown, the narrator informs us at the beginning of what is allegedly Hungarian director Béla Tarr’s last film.

Shot in black and white and using only 30 takes, the film shows six days in the life of the peasant who beat the horse. The peasant lives with his daughter in an isolated farm house. As he returns from Turin, a strong wind brews and will not cease until the very end, offering an often hypnotic background sound. We follow the two in their daily mundane activities, but as strict and well rehearsed their routine is, their life seems to untangle minute by minute. The illusion of control doesn’t soothe their unspoken desperation, as the world itself seems to have conspired to tear them apart. As the wind grows stronger, the horse refuses to budge or to eat, and their well dries out. Whether this is a punishment for the beating of the horse, humanity’s last savage act the Universe would suffer, or merely a prolonged storm or maybe even a grim vision in Nietzsche’s delusional mind is for the viewer to decide.


Those familiar with Tarr’s work will know what they are in for, but newcomers might find the long, slow meditative takes, the agonising repetitiveness and the lack of a classical story-line unwatchable; as have the roughly dozen people who have walked out from today’s screening. But for those who can adapt to the rhythm, this will be a mesmerising experience with intense, silent acting and a firm yet agile directorial hand, which reminds one strongly of Tarkovsky or Bergman; the film itself seeming to belong rather to the period of ANDREI RUBLEV and THE SEVENTH SEAL than 2011.

Take One

The Rum Diary – nici pe departe indeajuns rom (recenzie raluk.ro)

Care adolescent cinefil-in-devenire nu a descoperit la un moment dat Fear and Loathing in Las Vegas, ramanand buimac dupa experienta? Eu unul sunt un exemplu clasic cu obsesia de rigoare, Gilliam oricum isi facea deja loc spre a fi regizorul meu favorit, textele lui Hunter S. Thompson le devoram cum reuseam sa le prind si Johnny Depp… e Johnny Depp.

Cum atunci sa reactionez altfel decat cu cel mai mare entuziasm la anuntul ca un al doilea film dupa un roman pseudo-autobiografic al autorului e in productie? Dupa ce am citit romanul nu mi-a ramas decat sa astept ani buni sa apara cate o poza sau o stire pe IMDb, filmul avand o productie destul de tulburata.

Poate ca aveam asteptari prea mari, poate ca nu a fost de la inceput corect sa il compar cu Fear and Loathing in Las Vegas, ceea ce nu am putut evita, dar filmul pe care l-am vazut ieri nu e chiar filmul pe care il asteptam.

Now all this might sound like some crazed hallucination, but it’s all true… I think

Anii ’60, prima dezbatere electorala televizata are loc intre Nixon si Kennedy, iar Paul Kemp (Johnny Depp), un scriitor/jurnalist american, accepta o slujba in Puerto Rico in speranta de a-si gasi vocea auctoriala. Aici se loveste de criza orasului, unde localnicii sunt tratati prost de invadatorii americani care cred ca locul li se cuvine, si distrug peisajul construind hoteluri scumpe pentru turisti grasi americani care nu fac altceva decat sa joace bowling si la casino.

Ziarul la care se angajeaza e pe calea cea buna spre desfiintare, si incercarile lui de a prezenta stiri adevarate in loc de povestioare dragute care lauda afacerile americanilor nu sunt primite cu mare caldura.

Talentul sau e curand observat de coruptul Sanderson (Aaron Eckhart) care ofera bani buni pentru colaborarea lui Kemp intr-o “afacere”, lucrurile insa se complica cand apare in peisaj frumoasa logodnica a afaceristului.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Problema principala a lui The Rum Diary e lipsa de focalizare – dupa cum poate ati observat si din rezumat, povestea urmareste diverse fire narative, nereusind sa il duca pe niciunul pana la capat. Nu e nici chiar o poveste de dragoste, nici una despre lupta impotriva coruptiei si nici una despre un scriitor in devenire. E putin din fiecare, dar niciuna de fapt, si intre ele sunt introduse momente de comedie cauzate de alcool, mai precis rom, ca doar trebuie si titlul explicat cumva.

Acest frustrant rezultat cade pe umerii regizorului Bruce Robinson, care si-a facut debutul cu propria contributie in randul filmelor cult, inimitabilul Withnail and I si How to Get Ahead in Advertising, si care dupa un hiatus de 19 ani nu doar a regizat acest film ci a si adaptat scenariul dupa romanul lui Thompson. Pentru textul de baza, ca si pentru Fear and Loathing in Las Vegas, functioneaza stilul narativ fragmentar, caci vocea lui Thompson e una captivanta si puternica, compensand pentru lipsa de liniaritate cu comentarii sociale de la cele profunde la cele ilare, dar in amalgamul de fata acea voce e pierduta, pelicula oferind putine momente veritabile de introspectie sau umor.

Dintre actori, Aaron Eckhart si Amber Heard sunt cam neremarcabili, dar asta e poate din cauza ca personajele lor par destul de fade in comparatie cu toti excentricii care domina restul filmului. In roluri secundare apar Richard Jenkins, care a fost nominalizat la Oscar anul trecut, Michael Rispoli care a mai aparut in Kick-Ass, dar cel care fura spectacolul e Giovanni Ribisi, care e de nerecunoscut in rolul unui jurnalist alcoolic cu tendinte naziste.

Colectia de ciudati e condusa de Johnny Depp, despre care mai trebuie sa zic ceva? Considerand ca tin la viata mea, am hotarat ca trebuie. Paul Kemp e mult mai putin… excentric decat Raoul Duke, celalalt alter-ego al lui Thompson, jucat tot de Depp, dar asta probabil din cauza ca aici sursa e doar alcoolul, nu o colectie formidabila de droguri. Astfel ca performanta actorului nu mai e la fel de exploziva, dar asta nu o face cu nimic mai putin buna, si m-am bucurat foarte mult ca a continuat sa redea vocea groasa si modul de a vorbi pe care le avea si in celalalt film.

Dar implicarea lui Depp in cazul de fata nu e doar pe post de actor; el e cel care l-a convins pe Thompson sa publice romanul in 1999, desi il scrisese cu aproape 40 de ani inainte, el a luptat pentru ecranizare, oferindu-si propria firma de productie, si el l-a scos pe Robinson de la “pensie” pentru regie; o pasiune si dragoste pentru material care se vede si in actorie.

Ce spun criticii despre The Rum Diary? si restul articolului

L-as mai vedea o data?
Poate. La un moment dat. Nu pot sa zic ca e o prioritate.

We Need to Talk about Kevin (recenzie raluk.ro)

I am the Context

Filmul incepe cu o mare de oameni acoperiti intr-un lichid rosu cu vascozitate mare – e Festivalul Tomatina din Spania unde oameni se bat cu rosii, iar aici vedem o Eva (Tilda Swinton) tanara si fericita, dar aceasta imagine de bucurie e rapid distorsionata de vagi tipete de groaza, ce par sa rasune dintr-un loc indepartat. Impactul actiunilor lui Kevin se furiseaza in fiecare coltisor al vietii Evei, deformand pana si trecutul. Aici e prima data cand o vedem pe Eva inconjurata de rosu, culoare care o va domina pe tot parcursul filmului, neputand scapa de el atata timp cat nu poate intelege rolul ei in aceasta tragedie.

Mai tarziu o prindem la cumparaturi, in fata unui unui raft cu rosii la cutie, oglindind imaginea de la inceput si contrastand-o; daca la inceput rosiile erau simbol de libertate, aventura, distractie, aici ele sunt inchise, amintind de cusca rutinei. Filmul evita in mare parte dialogurile elaborate, si momentele fortat dramatice, bazandu-se mai mult pe reactii, gesturi, si imagini mondene cu potential simbolic, lasand publicul sa-si aleaga cat vrea si cat poate din ceea ce i se arata.


Despre actori si regie ce se poate spune?


La regie o avem Lynne Ramsay, o regizoare britanica, care a luptat pentru a sansa de a pune pe ecran bestseller-ul lui Lionel Shriver. Fiind la al treilea lungmetraj, niciunul film de box-office, numele ei nu va spune prea multe, dar e de notat ca a castigat un premiu BAFTA pentru cel mai bun debut, si e cunoscuta in industrie ca regizorul care ar fi trebuit sa faca The Lovely Bones, alta adaptare pentru care a luptat si pe care a pierdut-o cand studiourile l-au ales pe Peter Jackson – sensibilitatea ei si pasiunea pentru text ar fi dat probabil un rezultat mai bun decat cel plin de imagini marca WETA.
Si aici a demonstrat o intelegere profunda a textului, reusind sa adapteze, ca regizor si co-scenarist totodata, un text format din monologurile interioare ale Evei intr-un film cu putine cuvinte, fara a pierde elementele centrale.
In rolul principal o avem pe Tilda Swinton pe care o puteti recunoaste dintr-o bogata lista de filme de succes cum ar fi The Beach, I Am Love, The Chronicles of Narnia, Burn After Reading, Michael Clayton, pentru care a castigat un Oscar, s.a.m.d. Actrita se foloseste mai mult de mimica decat de orice altceva, ea singura descriindu-se ca “o actrita muta”, reusind sa o redea pe Eva in diverse momente ale vietii, dar mai ales de a-i arata conflictele interioare dupa masacru.

Celalalt rol major e cel a lui Kevin care e jucat de patru actori, la diverse varste, ultimele doua fiind cele mai provocatoare, Kevin la vreo 10 ani si Kevin la 16 ani. Ultimul e jucat de Ezra Miller pe care poate l-ati vazut in Californication, si a carui interpretare intr-un alt film ar fi fost baza unuivillain de prima clasa. Chip angelic, ochi demonici, o inteligenta ascutita, cuvinte bine alese, un actor de prima clasa si zero empatie, astea sunt calitatile pe care Miller i le da lui Kevin.
In rolul sotului lui Eva il avem pe John C. Reilly, cunoscut pentru talentul de a balansa rolurile de comedie cu cele serioase. Aici joaca un barbat cu inima mare dar cam naiv, care nu vede prin mastile fiului sau. Joaca bine dar rolul nu ii ofera prea multe. L-ati mai vazut in filme precum Magnolia, Anger Management, Chicago,The Hours, The Aviator etc.

Recenzia completa aici

The Rum Diary (TakeOne Review)

We were somewhere near the screen, at the edge of the balcony when the reel started rolling…

Trailer de final de saptamana: Mirror Mirror, sau cealalta Alba-ca-Zapada

Aparent ca sa fie mai interesanta competitia, celalalt film cu Alba-ca-Zapada si-a lansat trailerul saptamana asta.
Ziceam ceva de Tarsem Singh, cum ca considerand "The Cell" si "The Fall" ne putem astepta la imagini suprarealiste, viu colorate si poate chiar cu influente horror-gothice. Am gresit, noh!
E o comedie, ceva gen "Ella Enchanted" cu Nathan Lane printre altii.

Hmm, cred ca daca am de ales as alege celalalt Snow White:

Trailer of the Day: The Iron Lady

From the director of Mamma Mia!, the highest-grossing British movie of all time (?!?!), here comes another tale with Meryl Streep at the centre. Even more so in this one. In the upcoming "The Iron Lady", she portrays - well, it's obvious, isn't it? - the Iron Lady herself, Margaret Thatcher, the former British Prime Minister that reigned from 1979 to 1990 and that put her mark on Britain and British politics. Literally. Google Thatcherism if you don't believe me.

The trailer does not present us with anything special. There is the King's Speechesque fooling around during a session with a therapist/trainer/adviser type individual. There is the root of a conflict with the husband (played by Jim Broadbent). It has the necessary inspirational "Hero wants to achieve something great" or "Hero fights for something/ with someone/ against all odds" Aaand there are the obvious full page adds for Academy Award Winner. But all that aside, isn't Meryl Streep completely morphed into the woman herself?

Stylistically, I feel too great a similarity with the King's Speech. Ok, I see you take the true story of a personality with historical importance, you add an excellent cast, and you tell that story. But it is a bit cheating if you ride The King's Speech wave of popularity, change the personality, find something else to drive the story other than a speech impediment, and you get a few Oscars and a few hundred millions for it. I hope it will not be the case because Thatcher's story is quite astonishing and it deserves to be given an adequate cinematic rendering. Trailer, below:




Oh, and by the way, the teaser trailer released a while back has the soundtrack stolen from Clint Mansell's Moon. For other complaints about over-used songs: kolcs on Clint Mansell's music




PS. As I was reading kolcs on Clint Mansell's music, I saw that he had complained about this as well.

Trailerul zilei: Snow White and the Huntsman

Din seria filmelor "hai sa luam basme si le facem cool si edgy si gothice si alte adjective care vand" in curand vom avea de admirat, nu unul ci doua interpretari a basmului "Alba-ca-Zapada". Unul se numeste "Mirror, Mirror" e cu Julia Roberts in rolul reginei malefice, e inca in stadiul de filmare sub regia lui Tarsem Singh, care a regizat si "The Cell" si "The Fall", deci putem fi siguri ca va fi plin de imagini suprarealiste. supracolorate si "metaforice".

Dar mai intai vom avea "Snow White and the Huntsman" in care Chris Hemsworth va arunca cu topoare nu ciocane si se va indragosti de Alba-ca-Kristen Steward, desi i se ordonase sa o omoare de Charlize Theron.
Ma asteptam la tratamente vizuale gothico-pseudoerotico-twilightiene provocatoare de orgasme in audiente feminine pre-pubescente, dar trailerul ne promite un epic fantasy adventure film abundent cu scene de razboi medievale cu o multitudine de elemente supranaturale tolkiene si o Alba-ca-Lama-de-Pumnal razboinica.
Stiu ca am mai gresit in interpretarile de trailer, dar data asta cred ca exista o sansa sa nu parasim filmul dezamagiti.

Si acum cu muzica furata din Tron: Legacy, trailerul

La Multi Ani celor de la Marele Ecran...

...care au implinit azi trei ani si carora le dorim un viitor stralucit...
...pentru ca sunt niste rivali pe cinste care ne inspira dorinta de ratinguri mari. (rating se zice la blog?) si avem nevoie de o competitie sanatoasa
...pentru ca sunt cinefili
...pentru ca ne sunt prieteni (pe facebook, si nu numai)
...pentru ca ne sunt seniori cu vreo 4 luni si trebuie sa ne respectam varstnicii (hihihi)

                                    ...dar mai ales pentru ca ne sunt rivali, si asteptam ziua cand noi vom fi Supremii Recenzori de Filme Romani Non-Profesionisti in Mediul Online Privat (blog) si sangele vostru va forma lacuri la baza edificiilor cladite din comentariile subscriberilor nostri. There can be only one. (riff-ul cool din Princes of the Universe)

Tot asa inainte baieti!

http://www.mareleecran.net/

The Lion King 3D - Regele Animatiilor

Cum de l-am vazut?
Nu ma omor cu Disney, dar asta l-am vazut acum 2-3 ani ca toata lumea zicea ca e bun. Apoi am vazut musicalul in West End, pentru ca Julie Taymor rules, si a revolutionat Broadway-ul, si mi-au ramas multe din melodii in cap. Cand am avut ocazia sa-l vad la cinema, nu am ezitat, mai ales ca am fost curios cum a fost aplicat 3D-ul unui film cu animatie old-school.

Dupa Alba ca Zapada, Frumoasa Adormita, Cenusareasa, Frumoasa si Bestia si Mica Sirena, Disney s-a trezit fara sa vrea cu imaginea unei companii specializate pe printese sientertainment pentru fetite, iar in anii ’90 s-a incercat schimbarea acestei imagini si atragerea unui public mai larg. In 1992 Aladdin avea ca protagonist un barbat aventurier, ca sa atraga baieti, si umorul improvizatoric al lui Robin Williams, pentru entertainment-ul adultilor.
Miscarea a avut succes si doi ani mai tarziu, Disney au scos ceea ce urma sa fie cel mai de succes film al lor, care are un protagonist si mai universal, un leu dragalas, care desi e mascul, e lipsit de stereotipurile asociate cu oricare dintre cele doua sexe. Dar nu asta e elemental major care scoate filmul in evidenta: acolo unde celelalte filme au protagonisti cu motivatii destul de simpliste, “viata e grea, vreau un happy-end”, aici avem personaje mult mai complexe.
Faptul ca povestea e bazata pe Hamlet, e unul din factorii majori care au contribuit la profunzimea subiectului, e greu sa dai gres cu Shakespeare, dar si partile noi contribuie; happy-end-ul lui Simba nu se atinge prin obtinerea unei averi, sau prin eliminarea antagonistului, convins ca el este de vina pentru moartea tatalui sau, tanarul leu fuge de viata si responsabilitatile sale, iar pentru a ajunge la solutie este supus unei crize de identitate si redescoperire de sine. In aceasta cauza este ajutat de doi mentori; unul e babuinul Rafiki, un batranel zvapaiat care aminteste de alti mentori amuzanti/profunzi, precum Yoda din Star Wars, dar ale carui bucati de intelepciune chiar au ceva de spus, asa simple si directe cum sunt. Celalalt mentor e Mufasa, tatal, care in stil hamletian apare sub forma de fantoma oferind catarsisul necesar; acesta mai apare la inceput explicandu-i micului Simba (si copiilor din public), conceptul Cercului Vietii, care include toate fiintele vii, si care ofera o viziune matura asupra vietii si mai ales a mortii. Poate pentru prima data intr-un film pentru copii, un animal pradator nu e doar o bestie fara minte, ci este chiar eroul, iar faptul ca ucide alte animale nu e un semn de cruzime si rautate, ci un aspect normal al naturii.

[Restul aici]

L-as mai vedea o data?
Cu copii sigur, dar si pana atunci poate m-as reuita, desi nu la cinema.

O mica suparare

De ce? De ce? Doamne, de ce?
De ce exista asta:

Da. Adam Sandler joaca intr-o comedie unde interpreteaza nu doar rolul unui barbat ci si a surorii sale gemene. Deja rad ca lacrimi. Nu, sincer! Mi-am pierdut complet mintile la cat de retardata e lumea in care traim, si nu ma pot opri din ras. Noroc ca am tuica de Zalau de la tata, si poate ma va calma vreo juma de litru destul incat sa scriu asta.
Cand am vazut parodia la trailer la South Park acum cateva luni in episodul in care Stan isi da seama cat de cacat sunt de fapt unele filme, credeam ca e o parodie dupa filmele tampite facute de actorii din categoria lui Sandler si fratii Wayan. Nu credeam ca e chiar serios. (Bine, nici "Gulliver's Travels" cu Jack Black nu credeam initial ca exista de adevaratelea). Dar nu! Filmul exista. Cineva a zis ca Adam Sandler imbracat in femeie e o idee buna, La fel cum Eddie Murphy imbracat in femeie in "Norbit" a fost o idee buna si de succes. Si "Big Momma's" 2 si 3 au fost idei buni, si filmele lui Tyler Perry cu Madea au fost o idee buna, si Jim Carrey intr-un film cu pinguini a fost o idee buna, si "White Chicks"a  fost i aidiebaejbb  buabnvialjnvklnb\klf;cas cfkljdfb hdlsnvb;ld\ejs flk\jdb\dc;xklcfgpojughlkfnbkghfkl/ jhkhx;lkndh fsla\jmr;lmgnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnn AAAAAAAAAAAAAAAHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHH!

Aveti ceva tare?
I blame you Robin Williams!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Adica "Mrs. Doubtfire" a fost un film fain, dar pentru toate filmele retardate bazate pe aceeasi premisa care au pornit din cauza lui, nu a meritat.

Si ce...ce ziceam in postul de acum cateva zile cu "10 filme care mi-au bla-bla-bla"? Ca e greu sa gasesti un film care sa trateze serios subiectul unui barbat imbracat in femeie?

Sincer? Ce naiba? Adica daca ar fi bun, ar insemna ca ar functiona macar unele din poante si daca nu ar fi sora geamana a lui Sandler, ci doar sora, si ar fi o actrita sau chiar si alt actor in rolul ei. Adica umorul iese din situatii, din personaje, din neintelegeri. NUUUUUUUUUUUUU! Umor inseamna Adam Sandler cu o peruca si tzatze false. Absentii de cerebel care rad la filmul asta, nu ar rade daca ar vedea acelasi cacat cu alt actor. Dar pentru ca Adam Sandler vorbeste pitigaiat e amuzant. PEntur ca e amuznt sa teuiti la cacaiytiaiohnvn wjl nfkisbwkjcaen;io\jhn;lhruohrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr.

Dar ok. Unii se uita la aceste filme, si nu e treaba mea. Gusturile nu se discuta si nu pot sa hotarasc eu ca acei oameni carora le plac aceste filme sunt niste retardati tampiti fara creieri care nu merita sa se fi nascut care disturg lumea care is ultimul jeg care aisgura ca numa cacaturi vom primii in continuare care se uita la in bloc si  x factr va omor pe toti tampitilor va ucid ca scot ochii sa nu mai puteit vedea filme din astea am sa va supun la 100 de ore detarkovsky muriti muritimutimumuritimutiriMUIRITIYMURRITIMURITI.

Si pentru ca acesti cetateni de seama au acest umor aparte, studiourile stiu ca fac bani pe seama lor, continua sa finanteze aceste filme, pe care actori ca si Adam Sandler le accepte fericiti pentru ca si-au distrus sistematic sansele de avea roluri bune, si pentru ca trebuie si ei sa-si plateasca cocaina si prostituatele cu ceva. Chiar daca era o sansa de salvare la un moment dat, caci au demonstrat ca au talent in filme precum "Punch Drunk Love" si "Reign Over Me" si "Funny People" si "Eternal Sunshine of the Spotless Mind" si "The Man on the Moon" si...si...si...DE CE PINGUINI IN PULA MEA? PINGUINI DANSATORI? TI-AM IERTAT "YES MAN", CA ERA CU ZOOEY, DAR DE CE IAR FILME TAMPITE JIM? DE CE? E CU PINGUINI! SI BESINI! CUM AI PUTUT SA FI DE ACORD? CUM AI PUTUT SA CITESTI SCENARIUL SI SA ZICI CA E OK? NU BUN, OK? CUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUM?

Dar e ok. Sincer. Pot trai cu asta. Da, recunosc m-am uitat la trailer (uitati-va si voi daca vreti, UITATI-VA!) din pur masochism, dar in rest ma voi preface ca acest film nu exista. Nici macar nu voi citi recenziile care vor fi toate proaste, pentru ca nu e nimic ce poate spune oricine despre el care sa se apropie de parerea mea proasta despre el. Si o sa treaca si asta e. Dar o chestie nu am sa o inteleg. Se regaseste intr-un clip din film pe care l-am vazut pe IMDb, motiv pentru care nu am putut sa-l pun aici. Si anume asta



Da. Ala e Al Pacino. Al Pacino joaca in acest film. Da si Katie Holmes joaca intr-un film care nu i se potriveste deloc, dar Katie Holmes e proasta, si netalentata (deci cumva tot intra in decor). Dar Alfredo 'Fucking' Pacino? Nu imi dau seama de ce e el in acest film. Si nu e un cameo. Nu. Se joaca pe sine. Si e indragostit de Jill, de femeia jucata de Adam Sandler. Pentru ca aparent in parerea scenaristului Al Pacino e tampit (sa aiba si publicul cu cine se identifica).
Sa fie banii? Nu cred. Si da, cariera sa nu e tot acolo unde era o data, dar in ciuda la "88 Minutes" si "Righteous Kill", nu e intr-un punct rau. Nu e cea mai stralucita perioada, dar tipul face bine. Deci nici asta nu e.

Cred ca efectiv a vrut sa incerce sa joace intr-o comedie, si pentru ca habar nu are cu ce se mananca a crezut ca astea sunt comediile contemporane. Ca asa te arati unui public tanar.

Sau poate e senil.

E posibil.

Are 70 de ani.

Vreau sa cred ca asta e. E senil. Si drogat.

Adica scena cand tipa ii distruge Oscarul...Da! Exact! Tot ce a insemnat acel Oscar e distrus acolo.
Altceva ce sa mai zic? Nu avem ce face. Strumfii si Yogi Bear au ajuns in secolul 21, si danseaza, Jim Carrey s-a hotarat ca se pisa pe talentul pe care ni l-a demonstrat si danseaza cu pinguini, si Al Pacino danseaza cu Adam Sandler imbracat (prost) in femeie. Al Pacino. Cu Adam Sandler. Imbracat in femeie. Al fucking pacino cu adama fucking retard cunt dface sandleri in facuking fmeiemrein oscar pula mea dansajnailhnia ln\;ie jfnobeljkfblulkn iklkjlnk

Bridesmaids (2011) - sau cum sa preschimbi testosteron in estrogen

N-am mai postat de foarte multa vreme, trec printr-o perioada acuma.... ma rupe scoala in doua (pentru cine nu stie, studiez arhitectura... kids, don't go there) si am un anunt de facut: ultimul film la care m-am uitat a fost "Bridesmaids" !!! Singur, intr-o duminica seara. Dupa care m-am dus si mi-am schimbat tamponul. Oficial, am nevoie de ajutor. I'm fucked. Filmul in afara de scena in care merg sa probeze rochiile domnisoarelor de onoare (care se intampla pe la minutul 45) unde am ras sa ma stric, efectiv cu asa o pofta cum n-am mai ras de mult, e o totala pierdere de vreme. 130min de pierdere de vreme. Lucru care iti dai seama din titlu in pula mea. Urmeaza sa-mi downloadez dracului un film din seria lui kolcs de filme faine de care n-ai auzit in viata ta, sunt unele foarte tari acolo...cam atat.

ArsCinematica team is doing well

As you may know in September I was on the reviewing team for the Cambridge Film Festival's official publication: TakeOne.
Until this year the magazine ran only during the festival, but apparently the right people were impressed by this years team, and have asked to extend our work permanently. Thus TakeOne, the online magazine has come to be. And here is my first review, which I have already published here, for "Drive".