Tinker Tailor Soldier Spy

Apas play. Porneste trailer-ul. Gary Oldman. Hm. Ceva drama politica in anii ’70. Ar putea fi interesant. John Hurt? Ok. Spionaj. Mark Strong.Ciarán Hinds. Toby Jones. Tom Hardy? Ce e asta si unde ma inscriu?

Asta era acum cateva luni cand am auzit pentru prima data de Tinker Tailor Soldier Spy (titlu pe care cu siguranta il vom vedea prescurtat TTSS pe diverse bloguri si in publicatii care sunt la curent cu tinerimea). Nu stiam atunci de John le Carré si romanele sale de spionaj sau despre serialul din anii ’70 cu Alec Guinness, dar interesul mi-a fost starnit.

There is a ‘mole’ at the top of the ‘Circus’

Anii ’70, dupa ce o misiune de a rapi un general rus in Ungaria merge gresit, “Control” (interpretat de John Hurt), seful agentiei britanice de spionaj, MI6, si cel care a ordonat misiunea, este obligat sa-si dea demisia, alaturi de protejatul sau George Smiley (interpretat de Gary Oldman). La capul agentiei raman patru barbati, unul dintre care preia rolul lui “Control”.

Luni mai tarziu, “Control” moare iar Smiley incearca sa se obisnuiasca cu pensia fortata, dar lucrurile sunt puse in miscare cand un agent renegat il anunta pe Prim-ministru ca unul din cei patru barbati ramasi la MI6 este de fapt un spion al rusilor. Smiley e contactat si primeste misiunea secreta de a-si folosi anii de experienta in spionaj pentru a afla care e tradatorul.

How do you find an enemy who is hidden right before your eyes?

Gadget-uri de ultima ora, scene de actiune cu masini si impuscaturi, femei, antagonisti a caror mega-planuri afecteaza lumea intreaga, calatorii in jurul globului, femei, cam asta iti vine in cap cand te gandesti la filmele de spionaj a la James Bond. Chiar si cu versiunea gritty si de-kitsch-ata din era Daniel Craig, ce avem in fata sunt la baza niste filme de actiune destul de sablonarde si care nu-i prea atrag pe cei ce nu sunt fani ai genului.

Iar daca asta cautati si in acest film, s-ar putea sa [restul aici]

Cambridge Film Festival 2011, Day 1

The Cambridge Film Festival has begun yesterday, and today I managed to view three films, one of which was for the festival magazine, Take One. (make sure to take one when it comes out)

I will try and keep a short festival diary on each of the 10 days, and hopefully will even manage to do it (at least on most days).

So here's today's:

12:30: Tinker, Tailor, Soldier, Spy - as expected it was a very satisfying film, with a brilliant set of actors and a talented director (Let The Right One In's Thomas Alfredson). Let's just say I smell Oscars, aplenty.

(recenzia in romana urmeaza cat de curand)

15:00: Mann v. Ford - made for TV HBO documentary, interesting subject, unimpressive film. Review attached below.

17:45: Resistance - a war drama taking place in an alternative 1944 where D-Day has failed and the Germans have invaded Britain. In a small village in Wales all the men have suddenly disappeared to fight in the resistance, leaving the women under German occupation. Having nothing left home a German general wants to settle here, and tries to form a bond with a local woman, who cannot turn down the help he offers, but does not want to give up her husband. A subtle, slow drama with great performances, much in tone with Tinker, Tailor.... With Andrea Riseborough and Michael Sheen. UK release on November 25th, well worth seeing it.

(in romana, recenzie, cand am timp)

Mann v. Ford

It’s Erin Brockovich, the TV-documentary version, and that could be enough said.

This 2010 HBO documentary follows a community of Native Americans as they are trying to find justice after learning that the rainbow coloured sludge the Ford Motoring Company has dumped on their land during the 60’s is actually highly toxic, causing serious health problems to most inhabitants of the area.

The comparisons to the 2000 Julia Roberts drama don’t stop here, for on the horizon, as a crusader for these people ignored by the authorities, appears the rescuer, a spunky female lawyer looking like a middle-aged Barbie, complete with blonde hair, pink lipstick and matching figure. A southern accent, a go-to attitude and an optimistic determination make her an appealing character, as the film makers themselves must have noticed, considering the movie often seems to center more on her than the Indians themselves.

There is clearly enough and strong material for a moving movie and a deeper study about the carelessness of major companies about the effect some of their actions have on smaller communities, yet the filmmakers do not seem to be able to handle all this material effectively, the product never surpassing its ‘made for TV’ feel, and as for why it received a cinema release in the UK, remains, in this reviewers opinion, a mystery.

Throughout its course the movie retains a stubborn one-sidedness; victims are interviewed in a Church, the lawyers reinterpret anything said by the plaintiffs into an eloquent monologue, which in any court-room drama would stir calls of “Objections, they are leading the witness on”, and no opposing opinion is ever presented, these elements giving a pervading feeling of self-righteousness.

But as the toxic waste permeates into the ground beneath, the real emotional moments permeate the parade of victimization, and moments such as the one where one community member lists all those who have died or are suffering of cancer on a single street, nick-named “Cancer Row” (hint: nearly everybody) are truly gut-wrenching, and are the saving element of the film.

A David vs. Goliath story, if David would spend an hour and a half talking about how mean and ugly Goliath was and then skipped the fight to the aftermath.

Ce ne pregătește 2009? Tarantino vs. Nazi, the Unborn Undead and Bill Murray’s Limits

M-am uitat peste câteva din trailerele filmelor ce vor ieși anul ăsta și pe moment am ales 3 mai interesante:
Inglorious Basterds, noul film a lui Quentin Tarantino despre un detașament al armatei americane în Franța în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial a cărui unic scop e să omoare soldați naziști. Brad Pitt în rolul principal.



Cam 80% din trailerele pe care le-am văzut au fost filme horror, nu știu dacă din cauza că alea mi le-a pus youtube în față, sau pentru că vor fi multe filme horror anul ăsta. Cam toate sunt aceleași căcaturi pe care le-am văzut: case bântuite, adolescenți torturați de nebuni în cabane, spirite cu trecuturi obscure care vor răzbunare etc etc. Unul singur a ieșit în evidență pentru că pare să se detașeze complet de stilul hollywoodian inspirit de cel japonez care ne bombardează de câțiva ani, “Grace”; o mamă își pierde sarcina în luna a opta, totuși vrea să o ducă la capăt, când se naște copilul prinde iar viață. Asta îi dă speranță și bucurie mamei care va face orice sacrificiu pentru copilul ei, ceea ce e bine pentru că acest bebe drăgălaș nu se hrănește cu lăptic.


La ultimul film nu voi face multă reclamă. Atâta spun: Jim Jarmusch la regie și Bill Murray, Tilda Swinton, John Hurt și Gael Garcia Bernal la actorie. Dacă asta nu te-a convins dă te rog click pe x-ul din colțul dreapta-sus a ecranului și nu mai intra pe blogul ăsta.

Am văzut...

In the company of wolves (1984) Au fost o dată ca niciodată basmele. Povești spuse de țărani, seara la foc, despre bine și rău, despre forțe necunoscute ale naturii, povești pline de teroare și erotism non-explicit, care aveau scopul de a atinge visceralul, nu doar a adormi copii. Apoi au venit frații Grimm și le-au adaptat pentru copii, le-au inocentizat, apoi a venit Disney și le-a dat lovitura de grație.
Neil Jordan (Interview with a Vampire) s-a întors la sursă și a redat partea întunecată a basmelor în acest gothic-fantasy-horror sublim; o avem pe bunicuța (Angela Lansbury („Verdict, Crimă”)) în rolul bunicuței care povestește nepoatei inocente despre pericolele oamenilor care sunt mai mult decât par, care nu-și pot controla animalul din ei să iasă. Filmul este încărcat cu alegorii și metafore, fără însă a fi îngreunat de ele, așa poate fi savurat și de cei care nu le înțeleg, ele nefiind relevante poveștii. Pentru unii un film horror/thriller cu vârcolaci, pentru alții o explorare a naturii umane, a viciilor celor mai adânci, a pierderii inocenței în procesul de maturizare și a descoperirii sexualității; îl recomand tuturor mai puțin celor slabi de inimă.


Alien (1979) În ’77 ‚Star Wars’ a revoluționat genul SF introducând o poveste complexe, epică, dar mai ales pentru inovațiile tehnologice. Doi ani mai târziu Ridley Scott va revoluționa și el acest gen de filme, nu prin tehnologie de data asta ci prin combinarea ingenioasă cu horror-ul. Primul din una din cele mai cunoscute serii de filme (4, dacă nu numărăm cele două ‚Alien vs. Predator’), „Alien” ne prezintă ideea simplă a unui extraterestru, un prădător perfect, prins pe o navă cu 6 oameni, și ce vor face ei ca să scape. Deși conceptul de bază e simplu, Scott a reușit să creeze niște tensiuni veridice și subtile între personajele umane, și le-a explorat cu eficiență. Astfel de lupta fizică pentru supraviețuire e dublată de o luptă a inteligenței pentru superioritate morală. Filmul ne prezintă debutul în faimă a lui Sigourney Weaver, și alături de ea actoria magnifică a lui Ian Holm („Lord of the Rings”, „From Hell”) și a lui John Hurt („The Elephant Man”, „Hellboy”, „V from Vendetta”), într-una din cele mai faimoase scene de moarte din cinema. Locul 49 pe IMDb top 250.

Am văzut...

The Elephant Man (1980) Filmul alb-negru a lui David Lynch prezinta povestea (semi)ficționalizată a lui Joseph (John în film) Merrick, Omul-Elefant, care a trăit în Marea Britanie la finalul secolului XIX. De când era mic John (jucat magnific de John Hurt [V for Vendetta]) suferă de o deformare extremă a corpului, motiv pentru care este exploatat de un bărbat nemilos care îl torturează și îl expune la un carnaval în fața unui public batjocoritor. Este salvat de doctorul Treves (Anthony Hopkins) care nu îl vrea decât ca și obiect de studiu prin care să-și poată publica numele în ziare. În spatele deformării însă nu vede decât un imbecil, la fel ca asistentele spitalului; însă în curând se dovedește că sub urâțenie se ascunde o minte sclipitoare, sensibilă dar timidă. Dar circarul își vrea atracția principală înapoi, și mai sunt și alții care vor să facă bani de pe așa o raritate a naturii. Conflictele sunt multe, unele mult prea subtile pentru a fi observate din prima, altele evidente care duc acțiunea mai departe. E o dramă uneori emoționantă, alteori grotescă, tipic Lynchiană, dar totuși unul din cele mai bune ale sale. Recomandat (singur sau în cuplu. nu e film de gașcă)! Locul 86 pe IMDb.


Steamboat Bill, Jr. (1928-mut) Ultimul film a lui Buster Keaton înainte să semneze contractul cu MGM prin care își pierde licența artistică și implicit cariera. O comedie adorabilă, cu o poveste de dragoste romeoșijulietenească, puțin mai lungă de o oră. Cascadoriile pe care Keaton le face el însuși sunt nebunești și aproape greu de crezut că nu sunt facute prin efecte de editare. (Amintesc doar mult refolosita și de atunci clișeeatica cascadorie cu zidul casei care cade peste actor, care este salvat deoarece pe el cade fix geamul (jumate din echipaj a parasit platoul la filmarea scenei, deoarece zidul era din caramidă groasă cât se poate de adevarată, și un calcul greșit l-ar fi omorat pe loc pe marele comediant)). Recomandat nu doar amatorilor de filme vechi!


The 39 Steps (1935) Deși îmi plac filmele vechi, de câte ori mă pun să mă uit la unul, îmi frică să nu fie prea lent și plictisitor. 39 Steps nu e nici una nici alta, și pe bună dreptate ar trebui să-mi fie rușine să cred ca marele Hitchcock ar putea face un film care să nu te țină în suspans de la început la final. Acest film e un cocktail de poveste de dragoste, încredere și trădare, amestecat cu un pic de spionaj și o linguriță de bar de poveste detectivă. Așa de bine echilibrat încât nu cade în nici una din categoriile menționate și cade în toate. Recomandat mai ales în cuplu, din moment ce ambii vor avea ce trage din el. Și repet, nu, nu vă veți plictisi, deși e vechi de peste 70 de ani, nu vă va plictisi.

Hellboy II: The Golden Army

Despite positive critical reception for Guillermo del Toro’s first adaptation of Mike Mignola’s celebrated comic ‘Hellboy’, studios were more or less reluctant to give the green light for a sequel. But when a couple of years later something called ‘El Laberinto del Fauno’, the director’s Spanish film, hit the screens and met great critical and financial reception, even getting nominated for Best Foreign Film at the Oscars, executives were not only quick to start a franchise, but also gave del Toro full creative freedom. The result? ‘Hellboy II: The Golden Army’.
Together with the director, most of the cast from the first film returns, Selma Blair as the pyrokinetic Liz, the amazingly versatile Doug Jones as Abe Sapien, and another two minor roles, John Hurt in flashback scenes and Ron Perlman as the title character Hellboy; to these Seth McFarlane added his voice talent.
The story, no longer adapted directly from the comics, but written for the film by del Toro and Mignola, keeps the fantastic tone of the first one, with numerous comedic moments. Also the approach is more towards the mythological theme, in contrast with to the first one which had Nazis as villains, which allowed for more of the great special effects.
The movie seems to poke a bit of fun at other superhero movies such as ‘The Dark Knight’ or ‘X-Men: The Last Stand’ which take themselves a bit too seriously, and creates a lighter atmosphere. Thus the movie will amaze kids and amuse adults.