We’re not bad people. We just come from a bad place.
Brandon (Michael Fassbender) este un New York-ez de success, care lucreaza la o firma de advertising. Un burlac cu o slujba de vis, care iese seara in baruri de lux cu seful si colegii, unde agata femei frumoase si inteligente. Se imbraca bine, are stil, e sarmant, amuzant si per total o persoana foarte placuta. O fatada pe care Brandon incearca cu toata puterea sa o pastreze, caci viata sa ar fi compromisa daca adevarata sa fata ar iesi la iveala. Brandon este un dependent sexual. Daca nu agata femei in baruri pentru aventuri de o noapte, isi angajeaza fara jena prostituate, viziteaza site-uri pornografice si chiar si la lucru se duce din cand in cand la baie pentru o masturbare ne-zgomotoasa.
Separand cele doua aspecte ale vietii sale, el mentine un echilibru precar: cat timp in exterior reuseste sa fie Brandon cel chipes, sarmant si de succes, in privat poate fi Brandon cel depravat. Dar acest echilibru e amenintat cand sora mai mica si emotional instabila, Sissy (Carey Mulligan), apare fara veste in apartamentul sau, cautand un loc unde sa stea cateva zile si un sprijin din partea fratelui mai mare.
Acesta insa nu se grabeste sa-i ofere nici una, nici alta, si conflictele si dragostea dintre ei in curand scot la iveala ce-i mai bun si mai rau in amandoi, iar sansele de a se salva reciproc sunt la fel de mari ca si cele de a se distruge unul pe altul.
Steve McQueen a avut unul dintre cele mai rasunatoare debuturi din istoria cinematografica in 2008 cu filmul Hunger, castigand numeroase premii si afirmandu-se ca unul din regizorii vizionari din Marea Britanie. Acel film explora violenta umana, urmarind povestea adevarata a lui Bobby Sands, un conducator al Armatei Republicane Irlandeze, care a facut greva foamei pana a murit in inchisoare pentru a fi recunoscut ca prizonier politic. Filmul nu s-a sfiit sa arate direct violenta, comisa atat de luptatori cat si de gardienii puscariei, si mizeria care ii inconjoara, reusind totodata sa stabileasca o estetica a uratului care l-ar fi incantat pe Arghezi.
Pe aceasta idee de frumusete in abject continua si Shame. In contrast cu alte filme despre dependente distrugatoare cum ar fi Requiem for a Dream, care a fost o scufundare in lumea heroinei, filmul nu adopta vreo pozitie morala in legatura cu dependenta sexuala a protagonistului. Nici nu cade in cliseele clasice de a prezenta o poveste despre cadere si salvare. Nu vedem un barbat care are totul si apoi pierde totul din cauza viciului sau. Brandon e cetatean model, si nevoile sale nu-l determina niciodata sa incalce legea. In afara de el insusi, nu e nimeni ranit de modul lui de a trai. Si, desi viata sa e prinsa intre pastrarea aparentelor si satisfacerea poftelor, nelasand astfel loc unei relatii adevarate sau legaturi emotionale profunde, filmul ne pune in pozitia de a gasi vreun motiv pentru care alegerile sale sunt inferioare celor facute de societate in general. Poate ca omul nu e fericit, dar asta e viata pe care si-a ales-o si pe care o mentine cu tot efortul, putem noi sa-l judecam?
Abia cand apare sora sa in joc si alegerile sale au un efect negativ asupra altcuiva decat asupra sa, e nevoit sa-si reevalueze situatia, dar daca o iesire din groapa pe care si-a facut-o pare iminenta, finalmente ramane neclar daca realizarea naturii auto-distructive a vietii pe care o duce il va determina sa si schimbe ceva.Stilistic filmul aminteste foarte mult de Drive, acelasi culori clare, si aceeasi raceala si distanta a imaginii, regizorul pastrand o detasare liniara care nu urmareste urcusurile si coborasurile calatoriei emotionale a protagonistului, intarind ideea de lipsa de judecata. Singurul element artistic care permite inflexiuni emotionale este muzica, care insa nu e o oglinda evidenta a sentimentelor afisate pe ecran. Impreuna, aceste elemente formeaza o calatorie aproape lirica, prin strazile New York-ului, prin dormitoare si camere de hotel, prin scene de sex destul de explicite.
In rol principal e Michael Fassbender, care a prins ochii criticilor internationali prin interpretarea lui Bobby Sands din mai sus mentionatul Hunger, rol pentru care slabit pana la greutatea de 59 de kilograme. Inainte de asta a avut un rol secundar in 300, dar dupa si-a facut incet-incet loc printre cei mai respectati actori contemporani, prin filme precum X-Men: First Class unde l-a interpretat pe Magneto, Fish Tank, Inglourious Basterds si Jane Eyre. Momentan poate fi vazut in A Dangerous Method, unde il joaca pe Carl Jung, si in Haywire. In viitor va colabora din nou cu McQueen, dar nu inainte de a avea un rol in viitorul film semnat Ridley Scott, Prometheus.
Rolul de fata este unul care se potriveste foarte bine in lista celor mai bune ale sale. Spectrul emotional prin care trece personajul este unul lat, si Fassbender reuseste sa treaca de la furie la tristete, de la vanator in cautare de prada la un barbat pierdut si nesigur pe sine. Din nou, sentimentele cele mai puternice fiind evocate de sora sa pentru care arata ori tandrete, ori ura si furie nestramutata. Aceasta este interpretata de Carey Mulligan, pe care o stiti din An Education, Wall Street: Money Never Sleeps, Never Let Me Go si recentul Drive. Rolul ei cere mai putine inflexiuni sentimentale, dar trece si ea prin momente dificile, si prinde perfect fragilitatea celei ce incearca sa para stapana pe situatie.
L-as mai vedea o data?
Da. Dar inca nici "Hunger" nu l-am revazut, desi am zis ca il revad imediat dupa ce am iesit din sala. Poate ambele impreuna.
[Sursa si articol complet]
