Ca şi primele două
sale filme, anume „Chopper” filmul biografic despre unul dintre cei mai notorii
criminali austalieni, filmul de debut a lui Eric Bana şi „The Assassination of
Jesse James by the Coward Robert Ford”, al treilea film a lui Andrew Dominick
are ca şi subiect lumea criminală, dar în loc de a prezenta pur şi simplu un
studiu al unui aspect al universului interlop, cum am găsi în primele filme ale
lui Scorsese, regizorul se foloseşte de această rampă pentru a intra într-o
diatribă mai mult sau mai puţin subtilă despre economia Americană şi
capitalism.
Doi criminali de
stradă naivi cred că au în faţă o metodă uşoară de a face o sumă considerabilă
de bani când cineva le dă pontul să jefuiască un joc de poker al mafiei locale.
Convinşi că nu vor fi prinşi, cei doi trec la treabă fără să realizeze efectul
complex pe care îl au asupra „economiei” ilegale locale; jocurile de cărţi sunt
închise iar asta blochează fluxul banilor, lucru care afectează afacerilor
„şefilor”. Pentru a redresa situaţia, Mafia trimite un asasin pentru a afla
cine este responsabil.
Acţiunea filmului
are loc în 2008 în mijlocul campaniei electorale Obama vs. McCain, iar
discursurile celor doi candidaţi şi a altor politicieni vor deveni un laitmotiv
încă din prima scenă, în care unul din personaje se plimbă printr-un peisaj dezolat
înconjurat de hârtii plutind în vânt şi vocea lui Obama pe fundal vorbind
despre visul american. Plasarea filmul în toiul crizei financiare ar fi făcut
ca fragilitatea „economiei” locale ale mafioţilor şi uşurinţa răsturnării
acestea să fi funţionat automat ca şi simbol pentru defectele sistemului
capitalist, dar insistenţa regizorului de a insera în repetate rânduri
monoloage electorale, diegetice sau non-diegetice, devine obositoare şi superfluă.
Efectul ar fi fost poate mai puternic dacă s-ar fi rezumat la a păstra
monoloagele lui Obama despre puterea poporului american care deschid şi încheie
filmul.
Această primă
secvenţă, filmată într-un uşor slow-motion, este una din cele două momente care
deviază de la estetica minimalistă care domină filmul şi care amintesc de
cinematografia şi secvenţele cu tentă poetică din „The Assassination of Jesse
James by the Coward Robert Ford”. Cealaltă secvenţă este tot una filmată în
slow motion, doar că aici efectul este
mult mai augmentat, şi o găsim în scena asasinării unuia dintre
personaje; Peste balada pop clasic „Love Letters” asasinul îşi împuşcă victima
pe timp de ploaie. O suită de planuri detaliu ne prezintă un balet al
violenţei, în care gloanţele îşi părăsesc pistolul, lovesc şi împrăştie stropi
de ploaie, îşi ating ţinta împroşcând aerul cu stropi de sânge şi bucăţi de
creier. Combinaţia dintre slow-motion, muzică şi sânge are un efect atât de
augmentare cât şi de îmblânzire a violenţei, oximoron ce repetă tema titlului
de „a-i ucide cu blândeţe”. Această replică se regăseşte în film spusă de
asasinul jucat de Brad Pitt, care nu are probleme cu uciderea unor oameni dar
nu îi place să îi vadă suferind înainte. Un cinicism de care personajul dă dovadă
în repetate rânduri: când partenerul său, pe care el însuşi l-a ales, nu se
comportă după plac, asasinul aranjează ca acesta să fie arestat. Şi tot el este
cel care contrazice discursul despre poporul american a lui Obama de la finalul
filmului, anunţând că el trăieşte în America, care nu este o ţară ci o afacere
în care fiecare luptă pentru sine.
