De Niro vs. De Niro

În opoziție voi pune mai degrabă două din filmele lui, nu pe el împortiva sinelui. Filmele se numără printre cele mai apreciate ale sale, și sunt de mai la începutul carierei: “Deer Hunter” și “Raging Bull”.
Treaba e că, să fiu sincer, nu mi-a plăcut ‘dragul vânător’, în ciuda castului fenomenal(Robert De Niro, Meryl Streep, John Savage, debutul magnific a lui Christopher Walken, și mult prea devreme decedatul John Cazale); da, rușine să-mi fie, e un sacrilegiu. Dar sincer, filmul e exagerat, și deși are unele momente emoționante(adică finalul), sau șocante(de astfel de momente nu duce lipsă) este în general cam insipid. Poate că din punct de vedere fizic a fost cel mai extenuant rol a lui De Niro, și poate că scena de la spital a fost cea mai emoționantă din întreaga-i carieră, dar NU AM FOST IMPRESIONAT. Personajele nu sunt dezvoltate, acțiunea are noimă, dar firul acțiunii e slăbuț construit, iar dacă regizorul a vrut să transmită vreun mesaj Anti-Vietnam, precum Kubrick și Stone, îmi pare rău, nu l-am prins. Dar să rămânem la De Niro. Nu zic că nu a jucat bine, a jucat foarte bine rolul; însă nu prea a avut ce juca; personajul cam bate pasul pe loc; la început e dur, rece, izolat și îndrăgostit de personajul lui Streep (care e logodnica personajului lui Walken, care e cel mai bun prieten al personajului lui De Niro), la mijloc e dur, rece, izolat și îndrăgostit de personajul lui Streep, și la final, ca să vezi, e dur, rece, izolat și îndrăgostit de personajul lui Streep. Așa actori și nu îi folosești. Nu se exploatează tensiunea De Niro-Street-Walken; nu se prezintă evoluția lui Walken și Savage după spital, Cazale e aproape degeaba acolo, what the fuck man? Cică Meryl Streep a improvizat mare parte din replicile ei…care replici? Femeia aia a zis cumva ceva pe tot parcursul filmului?
Ideea e că De Niro a jucat bine un rol, care dacă ar fi fost jucat sec de un actor mediocru, nu prea ar fi făcut diferență pentru film.
Pe de altă parte avem “Raging Bull”, aici De Niro are loc să joace, aici De Niro e De Niro. Personajul e complex, un anti-erou, nu prea deștept dar care știe ce vrea. Începe furios, se îndrăgostește, este ros continuu de gelozie, ceea ce îl va face paranoic și îl va îndepărta de cei dragi, ajunge la vârf și decade într-o stare umilitoare.
Aici avem un De Niro sexy, cu bicepși și abdomene, și un De Niro mai gras decât îl vom mai vedea vreodată. Dar nu doar schimbările fizice sunt de remarcat, ci naturalețea personajului, care trece dintr-o extremă în altă în câteva secunde, de la furios la drăgăstos și dornic de iertare, de la mândru la plângând în hohote, de la mânie aproape nebunească la autocompătimire. Dar cel mai mult m-a impresionat e felul în care se face neplăcut publicului. Robin Williams a zis: “If you put Robert De Niro in a drier you get Al Pacino”, păi, nu te poți uita la film fără să-ți zboare gândul la “Scarface” și Tony Montana; ambii pornesc de jos, ambii ajung sus, pierd pe cei dragi în proces și apoi se prăbușesc. Atât Pacino cât și De Niro au construit personaje pe care să le urăști, însă cel din urmă a facut-o mai credibil, mai subtil, fără bani mulți, fără arme, fără vile, fără droguri, ci prin însuși felul lui de a fi. El chiar te face să crezi că ai nevoie de oameni ca el, ca să îi arăți cu degetul și să zici, “ăla e tipul rău!”. De aceea de la el și înveți ceva, și de aceea pe el îl și compătimești.

Trailer Time: Scorsese, DiCaprio si Ingeri Demonici

Shutter Island, cel mai recent thriller semnat Martin Scorsese, cu noul sau protegeu Leonardo DiCaprio si Ben Kingsley:



Tot cu DiCaprio avem un film de Christopher Nolan, Inception, care aduce elemente si din Dark Knight si din Memento:



Despre ultimul trailer nu stiu ce sa zic. Pare Constantine 2.1, doar cu mai multa actiune. Cu siguranta nimic altceva decat un summer blockbuster, dar cum acestea sunt inevitabile, asta pare totusi putin original si promitator. Sau foarte foarte prost, ceea ce uneori poate fi o chestie buna.

Am văzut...

Singin’ in the Rain (1952) Trebuie văzut cel puțin o dată în viață! E funny, dar nu e comedie, e puțin kitsch, dar într-un sens bun, e Gene Kelly, e una din cele mai faimoase scene din cinema! E un mic păcat pe care ni-l permitem în secret cu toții. Locul 77 pe IMDb top 250.


Cabinetul Doctorului Caligari (1920) Sinopsis: Un hipnotist are sub puterea sa un somnambul care a dormit constant de 23 de ani, și pe care îl trimite prin orașe să ucidă oameni; poveste e văzută prin ochii unui tânăr a cărui prieten este ucis de somnambul. Printre primele filme horror (chiar primul după unii istorici) și primul film din valul expresionismului german, care ne-au adus și faimosul „Nosferatu”, acest film a inspirat numeroși regizori moderni, atât din cauza decorului suprarealist cât și a tematicii. Tim Burton ar fi un exemplu evident. Dar în ciuda acestor fapte, și că e primul film cu un twist-ending, nu recomand film decât celor cu interes în istorie cinematografică


Fahrenheit 451 (1966) Citiți cartea! Povestea: eterna distopie din viitor, aici televizoarele sunt folosite pentru a menține populația într-o stare de „zombii” inculți(pare cunoscut?), cititul (al cărților sau a orice altceva fiind strict interzis), personajul principal are slujba de a arde cărți, însă când deschide o carte pentru prima dată, începe să aibă îndoieli. Până aici numai bine, dar cu tot talentul lui Truffaut, filmul e un epic fail! Actoria nu iese cu nimic în evidență, regia nici atât! Sentimentul de viitor distopic e foarte puțin explorat, în comparație cu „1984” sau „Portocala Mecanică”! printre primele filme la care chiar aștept remake-ul!


8 ½ (1963) Filmul (autobiografic?) al genialului Fellini despre un regizor care nu reușește să-șî dea seama despre ce e de fapt următorul său film. Agasat de producători, ziariști, actori, soție, amantă el se retrage într-o lume de vis, pierzând limita între fantasie și realitate. Un film foarte personal al regizorului, câștigător al premiului Oscar pentru cel mai bun film străin, nu îl recomand însă unui public modern general. Locul 151 pe IMDb top 250.


Mean Streets (1973) Câteva zile din viața unor gangsteri de rang mic din cartierul italian din New York. Prima colaborare a lui Martin Scorsese cu Robert de Niro, și deși nu e debutul pentru nici unul, e filmul care i-a împins pe amândoi spre succes și recunoaștere. Succes care va fi consolidat de încă 7 filme împreună. În acest film rolul principal îi revine lui Harvey Keitel, care face o treabă excelentă. Merită văzut, de fani Scorsese sau „Nașul”, și nu numai.