Trailer de Sarbatori: Terrence Malick's "To the Wonder"

Dupa ce a reusit sa scoata 5 filme in 30 de ani Terrence Malick aparent a dat de o vana de creativitate si in urmatorii doi ani are programate cinci filme. Lucru care nu ne supara chiar deloc se de doua zile ne putem bucura de primul trailer la urmatorul sau film "To the Wonder".

Din cate putem vedea filmul pare a fi sculptat din exact acelasi material ca si "Tree of Life", balansandu-se la limita intre cheesy si spiritual. Macar de data asta monologurile adresate Universului si Omului sunt spuse cu hotarare de preotul jucat de Javier Bardem nu soptite afectat de Jessica Chastain si niste copii.

All in all, eu chiar chiar sunt curios de film, dar eu am vazut "Tree of Life" de 3 ori in aceeasi saptamana, asa ca s-ar putea sa nu fiu chiar obiectiv.

Faceti-va si voi o parere:

Sezon Terrence Malick: The Thin Red Line

Cum de l-am vazut?
Am avut noroc. Cand a iesit "The Tree of Life" cinematograful local a rulat si acest film. Nu stiam la ce sa ma astept, stiam ca e lung, stiam ca un film de razboi, pe de alta parte e Malick, deci stiam ca nu va fi un film obisnuit. Desi unele din filmele mele preferate sunt filme de razboi, genul in sine nu e in top, si fara o viziune originala filmele acestea mi se par degeaba. "The Thin Red Line" se bucura insa  de o receptie critica foarte buna, asa ca aveam sperante ridicate.


Mare parte din cele 170 minute ale filmului urmareste asaltul unui regiment de soldati americani a unui deal ocupat de Japonezi undeva in decursul Celui De-al Doilea Razboi Mondial. Dar desigur nu era cum sa fie o reprezentatie clasica a unei lupte. De fapt planurile, victoria sau esecul au putina relevanta. Filmul se concentreaza pe gandurile diversilor soldati prezentate prin voice-over.

Fata de "The Tree of Life" filmul de fata are un plot-line ceva mai linear si mai bine definit, dar asta pana intr-un punct, parand si el mai degraba ca o frunza in deriva pe un rau lent si plin de meandre, cu ocazionale parti mai rapide si violente.
Filmului ii lipseste un personaj central, oferind in schimb un lung sir de personaje; unele dintre care se leaga intre ele si apar recurent, pe cand altele au aparitii episodice fara a fi direct legate de celelalte.
Si da, asta la inceput e destul de derutant, fiind conditionati sa gasim un erou si sa tinem la el. Dar incetul cu incetul ne obisnuim cu aceasta metoda fractionara, mintea noastra facand loc pentru o poveste mai vasta decat cea a unui singur personaj.
Asa cum "The Tree of Life" incerca sa gaseasca raspunsuri la existenta prin intrebari foarte simple si prin imagini mai mult decat prin actiune, "The Thin Red Line" cauta raspunsuri despre natura omului, a binelui si a raului. Abordarea e directa, prin naratiunile lor, personajele pun intrebari directe, adresate publicului, lui Dumnezeu sau sinelui: "De ce atata distrugere?" "Unde e binele in oameni?" etc.
Nu e un stil usor de executat fara a parea complet patetic sau naiv. Prin cinematografia si imaginile minunate, prin determinarea si credinta sa adevarata in ceea ce ne arata Malick reuseste. Nu ai sentimentul ca vrea sa para profund filmul, ci iti da impresia unei sinceritati nestrumatate de copil.
Filmul e o ploaie de momente, unele linistite, unele de actiune, unele frumoase, altele groaznice. Si chiar daca nu e un fir narativ precis care sa le lege, acestea lasa o impresia puternica asupra psihicului.

Filmul e si o ploaie de talent actoricesc. Fiind primul proiect a lui Malick dupa o absenta de 19 ani, toata lumea a vrut sa fie implicat, motiv pentru care aproape fiecare rol, oricat de mic ar fi, e ocupat de un nume mare, sau daca numele nu e mare, talentul este sigur.

Rolurile mai preponderente (caci principale nu prea exista) sunt ocupate de Jim Caviezel, Elias Koteas, Nick Nolte si Ben Chaplin. Dar pe langa acestia avem placerea de a-i vedea pe: Sean Penn, Jared Leto, Miranda Otto, John Cusack, Adrien Brody, George Clooney, Woody Harrelson, John Travolta, Nick Stahl, John C. Reilly, John Savage, Tim Blake Nelson etc. Sa nu mai zicem ca Billy Bob Thornton, Bill Pullman, Gary Oldman, Viggo Mortensen, Martin Sheen si Mickey Rourke au filmat scene pentru film, dar acestea nu au putut fi incluse din cauza duratei deja extinse.

Alaturi de "Apocalypse Now" este unul din filmele care arata poezia razboiului, in gloria si hidosenia sa. O experienta care nu ar trebui evitata.

L-as mai vedea o data?
Probabil. Dar nu in curand. Nu e o vizionare pe care sa o poti repeta prea des.

Sezon Terrence Malick: The Tree of Life - despre Viata, Univers si Tot Restul

Cum de l-am vazut?
Nu stiam de Malick sincer sa fiu. Vazusem bucati din "The New World" pe HBO si imi propusesem sa-l vad, dar nu stiam cine e regizorul. Cu toate astea filmul il astept de vreo 2 ani, de cand l-am vazut prima data pe IMDb la lista lui Brad Pitt. Sincer ma gandeam la ceva de genul "The Fountain", care e  printre preferatele mele. Drept e ca trailerul cu vocile soptite nu m-a chiar impresionat, dar arata totusi ca se ceva ce nu am mai vazut

Se pare ca juriul de la Cannes si-a gasit o consistenta tematica in privinta filmelor carora le acorda mult-doritul Palme d’Or: anul trecut a fost filmul lent, o meditatie asupra vietii si a naturii, Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives, iar anul acesta, mult amanatul si demult asteptatul, The Tree of Life al lui Terrence Malick a obtinut titlul. Si de data asta avem un film neconventional, non-liniar, care exploreaza si mediteaza asupra originii si sensului vietii si mortii, asupra destinului, a influentei trecutului in prezent, si asupra pozitiei omului, sufletului, in Univers.

There are two ways through life – the way of nature and the way of grace

Urmarim un om de afaceri (interpretat de Sean Penn) intr-o zi tipica la servici. El e bantuit zilnic de amintirea fratelui sau mai mic care s-a sinucis la 19 ani. O conversatie la telefon cu tatal sau ii trezeste amintiri din copilarie.

Filmul sare multi ani in urma, si urmarim secvente din copilaria barbatului. Nasterea sa, primii pasi, primele cuvinte, nasterea celor doi frati mai mici, dintre care al doilea, cel care va urma sa se sinucida, are impactul cel mai mare asupra baietelului de doi ani.

Baietii cresc si filmul se opreste undeva intr-o vara cand baiatul cel mare are vreo zece ani. Viata in suburbia americana e lipsita de prea multe griji, si baietii isi petrec zilele pierzandu-se in jocuri, sub privirea etern iubitoare a mamei lor (interpretata de Jessica Chastain). Dar pacea e des intrerupta de tatal baietilor (interpretat de Brad Pitt), un barbat sever si serios, care isi iubeste fiii, dar ii trateaza cu raceala si o disciplina de adult. Baiatul cel mare se zbate intre ideologiile parintilor sai, a mamei care e gratia intruchipata si care crede in dragoste mai presus de orice, si a tatalui care crede ca in viata trebuie sa fii dur ca sa ajungi departe, sa iti alegi telul si sa-l urmaresti fara a privi in jur, fara a arata slabiciune.

Copilul incearca sa se gaseasca pe sine intre cele doua extreme, zbatere ce se va reflecta si in viata sa de adult, cand cauta inca, neincetat, un sens in viata, in existenta, cand isi pune la indoiala credinta si incearca sa afle la ce se rezuma toata viata sa pana in acel moment.

Some day we’ll fall down and weep, and we’ll understand it all. All things.

Filmul poate fi asemanat cel mai bine cu un rau plin de meandre care curge incet dar mereu inainte. Nu poti vedea decat o parte din rau, si in acel moment acea parte e cea mai importanta, dar fiecare val, fiecare curent, e suma a tot ce a parcurs raul pana in acel punct, fiecare parau care a contribuit la el, fiecare stanca care i-a schimbat cursul, fiecare piatra aruncata in el. Desi poti fi constient doar de o fractiune a sa, raul e un intreg, un tot, de la izvor la varsare, fiecare parte afectand ceea ce urmeaza.

De fapt, asta nu e o descriere rea a vietii in general. Si cam despre asta e filmul. Nu incearca sa urmareasca doar povestea unui baiat intr-o frumoasa vara din copilarie, sau doar relatia sa cu parintii, sau cauza sinuciderii fratelui sau, ci tot. Incearca sa arate relevanta fiecarui moment din viata, si nu doar atat. Noi nu am fi cine suntem fara toate intamplarile banale care ne umplu viata, fara parintii nostri, fara parintii lor, fara stramosii cei mai indepartati, fara aparitia vietii pe Pamant, fara aparitia Pamantului, a Soarelui, a Caii Lactee, a Universului. Suntem suma tuturor acestor lucruri.

Un proiect ambitios pentru un simplu film, sa prezinte tot, dar Malick in mare parte reuseste, impartind filmul intre momentele cele mai grandioase si cele mai mici si intime: vedem atat nasterea Universului cat si a unui bebelus; un sir non-liniar de secvente si momente, unele de cateva secunde, altele de zeci de minute.

Desigur filmul se apropie adesea de patetic, regizorul facand unele alegeri care studentilor de film li se zice ca sunt strict interzise. Povestea centrala e vaga, diversele segmente slab interconectate, avem numeroase momente de voice-over soptit, rostind cu un dramatism exagerat tot felul de intrebari si mesaje existentiale non-contextuale, cu tinte nedeterminate. Sa fie sinele, publicul, Dumnezeu? Astea plus imaginile din natura, cascade, stanci, valuri suprapuse peste un cor angelic, aproape fac filmul sa para ca incearca cele mai ieftine trucuri pentru a crea dramatism poetic. Aproape. Mentinand simplismul intrebarilor, in ciuda profunzimii lor, Malick a reusit sa evite pseudofilozofii exasperante, oferind in schimb unele din cele mai minunate imagini puse vreodata pe ecran, impreuna cu o meditatie sincera si foarte simpla asupra vietii, cu intrebari care ne bantuie pe toti.

Despre actori si regie ce se poate spune?

L-as mai vedea o data?
L-am vazut deja de doua ori la cinema si ma gandesc sa ma duc o a treia oara. Oricum la un moment dat sigur il voi revedea.