Dragii Mosului,
Cu ocazia sezonului festiv pe care il petrecem in aceste zile, ocupati fiind cu activitati precum cumparatul, gatitul, mancatul, bautul si dormitul, este de inteles ca nu va putem satisface pofta de lucruri noi si minunate pe acest blog. Asta in caz ca si voi, cititori fideli, nu sunteti ocupati cu aceleasi chestii. Asadar, dupa modelul retrospectivelor, va propunem o rememorare a celor mai vizionate posturi ale blogului nostru. Da! Dupa miscarea Occupy Ars Cinematica, dam din nou poporului puterea. Mai intai urmeaza insa, o scurta trecere in revista a ofertei TV autohtone.
Cinefilic vorbind, televizoarele patriei sunt ocupate din nou de acelasi melanj rosu-alb de Mosi Craciuni obezi, fantastici sau wanna-be, de indispensabilele personaje auxiliare care trag sanii, bat potcoave la reni si traverseaza cadrele zornaindu-si podoabele, totul intr-un spirit festiv crestin, menit sa ne faca pe toti niste oameni mai buni, mai de omenie. Nu lipsesc colindele, concertele si celebritatile care ne arata cum sa gatim ca la mamele lor acasa. Un sacrilegiu totusi exista, nu mi-a sarit nicaieri in ochi eternul "Home Alone", fie el de gradul 1, 2 sau 3. ProTV-ule, te-ai lenevit!
Pentru aceia dintre noi care nu-si lasa usor spiritul sa se incalzeasca la semineul cantecului, exista un program TV minunat, denumit ironic "Stiri". Acest deliciu audio-vizual ne incanta simturile si intelectul cu dezvaluiri, news alert-uri si breaking news-uri despre viermi intestinali rasariti din sarmale, imense deficiente in resursele populatiei rezolvate succint in haosul hypermarket-urilor si alte bunatati asortate.
Luand totul in considerare, suntem norocosi. Beneficiem de tot ce e mai bun, in aceste vremuri, cele mai bune vremuri. Suntem norocosi. Traim bine. Cu speranta te dorim, Anule Nou. Vino, dar mai stai un pic ca ne e asa de bine. Iara tie, Anule Vechi, acum te mintim ca ai fost minunat, de neuitat. Dar curand te vom uita. Un strat nou de zapada, si cel trecut e amintire. Pana la urma ce e prezentul decat o nostalgie a viitorului si o speranta a trecutului? Mi-e rau de la sarmale. La multi ani!
Si acum, power to the people, the best of the rest, the golden ones, the magic few, in ordinea numerelor de pe tricou:
Ars Cinematica - Top 9 Posts 2011
1) Los Lunes al Sol
2) Red Riding Hood
3) Sezon Terrence Malick: Thin Red Line
4) Poster: Exorcist 1973
5) Pirates of the Carribean: On Stranger Tides (recenzie in 5 minute)
6) Kiss Kiss Bang Bang
7) Brighton Rock 2011
8) Muzica lui Clint Mansell
9) 14 Alternative films about love
Multumim celor care ne-au citit, comentat si urmarit.
Ars Cinematica Team
Kolcs Rutzky Marqui
cinefilia: incurabilă
Wednesday, December 28, 2011
Friday, December 16, 2011
Coriolanus (recenzie raluk.ro)
I will make you a sword of me
Dupa o ce a invins armata Volsiciei in orasul Corioles, generalul armatei Romei, Caius Marcius (interpretat de Ralph Fiennes), primeste numele onorific Coriolanus. Nu doar ca a condus singur asaltul asupra orasului, dar a si dus o lupta cutit la cutit cu generalul volsician, Tullus Aufidus (Gerard Butler), un vechi dusman personal, care dupa infrangere jura razbunare.
Intors acasa, este slavit ca un erou si prezentat publicului, dar, ca membru al unei familii de nobili, cu greu isi ascunde dispretul pentru pleaba. Invocand modestie, refuza sa vorbeasca prea mult in public sau sa-si arate ranile de lupta. Mama sa ambitioasa il impinge insa spre pozitia de Consul in Senat, idee care nu ii displace initial lui Coriolanus, dar cand toti cei apropiati il incurajeaza sa se arate mai prietenos si mai putin sever decat ii e natura, acesta se enerveaza vazand-o ca pe o tradare de sine. Totusi se supune si obtine favoarea Senatului si chiar si votul poporului, pana cand doi consuli care il displac intorc poporul impotriva sa.
Mahnit de aceasta intorsatura, revine la firea sa severa si militara si isi exprima dispretul pentru faptul ca oamenii de rand au drept de vot in deciziile Senatului. Pentru cuvintele sale e numit tradator al poporului si exilat.
Coriolanus jura razbunare si merge in bratele dusmanului sau de sange, Aufidus, cautand moarte sau alianta impotriva Romei.
Despre actori si regie ce se poate spune?
Dupa cum am mentionat, la regie il avem pe Ralph Fiennes care debuteaza cu acest film din punct de vedere regizoral. Cunoscut actor Shakespeare-an si actor de film premiat, lista oamenilor mai apti pentru a adapta o piesa pentru marele ecran probabil nu e prea lunga. De fapt, fratele sau, Joseph Fiennes, chiar l-a interpretat pe Shakespeare la un moment dat, desi asta e doar un mic detaliu interesant si probabil nu are multa relevanta.
Piesa originala, scrisa prin 1600, e bazata pe un fapt real care a avut loc in Roma Antica prin 500 I.Hr., astfel Fiennes nu doar ca a incercat sa transpuna pe ecran un text vechi de 400 de ani cu limbajul pe masura, dar si sa adapteze niste ideologii vechi de 2500 de ani lumii contemporane. Si din pacate nu reuseste prea bine. Detaliile tehnice modernizate sunt credibile, sabiile devin mitraliere, naratorul devine prezentator de stiri, dar cand vine vorba de chestiuni mai complicate, rationamentul personajelor, motivatiile lor, functia senatului si relatia sa cu poporul, adica intrigile de baza ale piesei, nu se face o tranzitie de success dintre cele doua medii. Si limbajul mai ales se potriveste cu filmul ca un dovleac cu o panza de matase, habar nu ai ce cauta impreuna. Daca in Romeo + Juliet credeai ca acei oameni chiar asa vorbesc in viata de zi cu zi, aici astepti sa inceteze o data cu rimele si sa inceapa toti sa vorbeasca normal.
Si cam asta e problema principala care face tot filmul sa para fals si cam derutant. Daca ar fi luat textul de baza, ar fi rescris dialogul in mod natural, pastrand poate doar cateva replici, ar fi mers mult mai bine, ar fi putut sa si explice mai bine publicului de ce unele personaje se comporta cum o fac si ar fi fost un film bun. Pentru ca, intradevar, exista foarte mult potential. Dinamica si ritmul sunt foarte bune, scenele de razboi prezinta foarte multe imagini marcante si sunt unele dintre cele mai bune secvente de lupta care le-am vazut. Chiar si revolta poporului impotriva lui Coriolanus si felul in care e prezentata la stiri trage o paralela destul de puternica cu evenimentele din ultimii ani si va evoca imaginile pe care le stim din Libia, din Irak si chiar si de la propria revolutie, desi finalmente acesta ramane doar un alt aspect pe care Fiennes nu l-a explorat pana la capat.
Actoriceste insa altfel sta treaba. E si aici o mica problema cand unele din replici sunt efectiv neinteligibile, textul nefiind oricum usor de urmarit. Lucru care ii afecteaza in mai mica masura si pe actorii principali, dar mai ales pe cei secundari care se vede ca nu au antrenamentul traditional englezesc, multi dintre ei fiind straini. Si nu doar ca engleza lui Shakespeare e adesea neinteligibila cand e vorbita cu accente straine nedeterminabile, dar si atunci cand replicile se inteleg suna groaznic.
In rolul lui Coriolanus il avem desigur pe regizor insusi, Ralph Fiennes, care aici ne arata de ce totusi a insistat sa adapteze textul vechi; se vede ca omul stie textul si ca il iubeste litera cu litera, e complet bagat in rol, si chiar daca actiunile sale sunt uneori derutante, ajunge doar sa il privesti, pentru ca e hipnotizanta energia sa. Acelasi lucru se poate spune si despre Vanessa Redgrave, pe care o stiti din recentul Anonymous, film pseudo-biografic despre… hmmm… Shakespeare (v-am zis ca e peste tot?) si care desigur e una din cele mai apreciate actrite care a dat viata pe scena cuvintelor lui William. Problema ei e ca uneori pare sa uite ca e totusi un film si interpretarea ei devine putin cam teatrala. In rolul lui Aufidus il avem pe Gerard Butler, pe care il stim din 300, RocknRolla, si Phantom of the Opera, si care are sansa sa-si demonstreze ambele fatade, cea de luptator barbos si cea de actor talentat.
Un alt rol secundar e ocupat de Brian Cox (Rise of the Planet of the Apes, Manhunter, 25th Hour) si, desigur, ca in toate celalte filme care au aparut anul acesta, exista un rol si pentru Jessica Chastain (The Tree of Life, The Help, The Debt), care nu ca nu ar fi o actrita buna, dar care aici pur si simplu are un rol care nu se rezuma la mai mult de a spune doua-trei replici si de a arata frumos in fundal.
Ce spun criticii despre Coriolanus?
Intors acasa, este slavit ca un erou si prezentat publicului, dar, ca membru al unei familii de nobili, cu greu isi ascunde dispretul pentru pleaba. Invocand modestie, refuza sa vorbeasca prea mult in public sau sa-si arate ranile de lupta. Mama sa ambitioasa il impinge insa spre pozitia de Consul in Senat, idee care nu ii displace initial lui Coriolanus, dar cand toti cei apropiati il incurajeaza sa se arate mai prietenos si mai putin sever decat ii e natura, acesta se enerveaza vazand-o ca pe o tradare de sine. Totusi se supune si obtine favoarea Senatului si chiar si votul poporului, pana cand doi consuli care il displac intorc poporul impotriva sa.
Mahnit de aceasta intorsatura, revine la firea sa severa si militara si isi exprima dispretul pentru faptul ca oamenii de rand au drept de vot in deciziile Senatului. Pentru cuvintele sale e numit tradator al poporului si exilat.
Despre actori si regie ce se poate spune?
Dupa cum am mentionat, la regie il avem pe Ralph Fiennes care debuteaza cu acest film din punct de vedere regizoral. Cunoscut actor Shakespeare-an si actor de film premiat, lista oamenilor mai apti pentru a adapta o piesa pentru marele ecran probabil nu e prea lunga. De fapt, fratele sau, Joseph Fiennes, chiar l-a interpretat pe Shakespeare la un moment dat, desi asta e doar un mic detaliu interesant si probabil nu are multa relevanta.
Piesa originala, scrisa prin 1600, e bazata pe un fapt real care a avut loc in Roma Antica prin 500 I.Hr., astfel Fiennes nu doar ca a incercat sa transpuna pe ecran un text vechi de 400 de ani cu limbajul pe masura, dar si sa adapteze niste ideologii vechi de 2500 de ani lumii contemporane. Si din pacate nu reuseste prea bine. Detaliile tehnice modernizate sunt credibile, sabiile devin mitraliere, naratorul devine prezentator de stiri, dar cand vine vorba de chestiuni mai complicate, rationamentul personajelor, motivatiile lor, functia senatului si relatia sa cu poporul, adica intrigile de baza ale piesei, nu se face o tranzitie de success dintre cele doua medii. Si limbajul mai ales se potriveste cu filmul ca un dovleac cu o panza de matase, habar nu ai ce cauta impreuna. Daca in Romeo + Juliet credeai ca acei oameni chiar asa vorbesc in viata de zi cu zi, aici astepti sa inceteze o data cu rimele si sa inceapa toti sa vorbeasca normal.
Si cam asta e problema principala care face tot filmul sa para fals si cam derutant. Daca ar fi luat textul de baza, ar fi rescris dialogul in mod natural, pastrand poate doar cateva replici, ar fi mers mult mai bine, ar fi putut sa si explice mai bine publicului de ce unele personaje se comporta cum o fac si ar fi fost un film bun. Pentru ca, intradevar, exista foarte mult potential. Dinamica si ritmul sunt foarte bune, scenele de razboi prezinta foarte multe imagini marcante si sunt unele dintre cele mai bune secvente de lupta care le-am vazut. Chiar si revolta poporului impotriva lui Coriolanus si felul in care e prezentata la stiri trage o paralela destul de puternica cu evenimentele din ultimii ani si va evoca imaginile pe care le stim din Libia, din Irak si chiar si de la propria revolutie, desi finalmente acesta ramane doar un alt aspect pe care Fiennes nu l-a explorat pana la capat.
Actoriceste insa altfel sta treaba. E si aici o mica problema cand unele din replici sunt efectiv neinteligibile, textul nefiind oricum usor de urmarit. Lucru care ii afecteaza in mai mica masura si pe actorii principali, dar mai ales pe cei secundari care se vede ca nu au antrenamentul traditional englezesc, multi dintre ei fiind straini. Si nu doar ca engleza lui Shakespeare e adesea neinteligibila cand e vorbita cu accente straine nedeterminabile, dar si atunci cand replicile se inteleg suna groaznic.
Un alt rol secundar e ocupat de Brian Cox (Rise of the Planet of the Apes, Manhunter, 25th Hour) si, desigur, ca in toate celalte filme care au aparut anul acesta, exista un rol si pentru Jessica Chastain (The Tree of Life, The Help, The Debt), care nu ca nu ar fi o actrita buna, dar care aici pur si simplu are un rol care nu se rezuma la mai mult de a spune doua-trei replici si de a arata frumos in fundal.
Ce spun criticii despre Coriolanus?
Thursday, December 8, 2011
Carnage (TakeOne Review)
After his political thriller THE GHOST, Polanski returns to the big screen with a brilliant comedy about two upper-class couples descending into uncivilness and tapping into problems that go far beyond a playground fight. The film is surprisingly short, having only 79 minutes including credits, and the time passes even quicker thanks to Polanski’s impeccable timing and rhythm. The flow of the action slows down and pauses just as the mayhem gets too weary, and speeds up again just before the audience can get too comfortable. And this is an uncomfortable film, especially in the first part when the couples constantly pendulate between genuinely trying to be nice and snarling politely at each other. Memories of WHO’S AFRAID OF VIRGINIA WOOLF? are evoked as you feel as though you are trapped in a room with a couple arguing. It makes you want to be somewhere else, yet you cannot listen away – but the awkwardness is perfectly complemented by the humour of the dialogue and the situations.
The film is based on a play which takes place in a single house and develops in real time, creating a claustrophobic sense which adds to the tension. It is not easy to successfully transfer such a static text to the screen, but Polanski manages to pull it off, especially since he has the help of this brilliant cast of four, three of them Oscar Laureates (Jodie Foster, Kate Winslet and Christoph Waltz and one nominee, John C. Reilly). There is a strong chemistry between them, drawing the audience in from the first minute, and, as politeness turns into mayhem, they show the true depth of their talent as the characters drop mask after mask after mask. An intelligent comedy, it will have you laughing furiously as you turn and twist in your seat at every awkward moment, and you will love and lovingly hate every second of it.
TakeOne
Saturday, December 3, 2011
Coriolanus (TakeOne Review)
It’s a rather interesting fact to consider that one of the most prolific and successful writers of cinema, the youngest of arts, died nearly 400 years ago. Whether this attests to Shakespeare’s talent or to the lack thereof in modern writers is at each one’s digression; what is to be noted that from loose interpretations (such as THE LION KING) to strict adaptations (such as anything bearing Kenneth Branagh’s seal of approval), there is an ocean of variations in between. One such variation was successfully brought to the table by Baz Luhrman’s 1996 ROMEO +JULIET, in which the original text is bluntly put into a modern setting. The only thing Ralph Fiennes’ directorial debut adds to this is the knowledge that Luhrman’s success was probably an exception, and that the sound of AK-47s and lines such as “Hear’st thou Mars?” do not mix well.
It would have probably been a privilege to see Ralph Fiennes, Vanessa Redgrave and Brian Cox act it out on stage, since their immersive acting is amongst the few redeeming qualities of this film; despite the fact that some of their lines were unintelligible, a defect which generally plagued most of the other actors. Some of the war sequences were truly impressive and profound in their uncensored brutality, and the recurring news-reel images of protesters being harassed by army forces evoked the ones we’ve seen from Libya over the past year, a vein the film, unfortunately, did not decide to follow.
Had the producers updated the text along with the setting, sans a few lines, it would have probably been an engaging experience. Under these circumstances, however, the two repel each other like oil and water, making the motivations of the characters and over-all plot not only confusing but even illogical to modern viewers.
Probably a treat for die-hard Shakespeare lovers, but the general feeling is that someone dubbed a very good war-drama with the text from the play.
(TakeOne)
It would have probably been a privilege to see Ralph Fiennes, Vanessa Redgrave and Brian Cox act it out on stage, since their immersive acting is amongst the few redeeming qualities of this film; despite the fact that some of their lines were unintelligible, a defect which generally plagued most of the other actors. Some of the war sequences were truly impressive and profound in their uncensored brutality, and the recurring news-reel images of protesters being harassed by army forces evoked the ones we’ve seen from Libya over the past year, a vein the film, unfortunately, did not decide to follow.
Had the producers updated the text along with the setting, sans a few lines, it would have probably been an engaging experience. Under these circumstances, however, the two repel each other like oil and water, making the motivations of the characters and over-all plot not only confusing but even illogical to modern viewers.
Probably a treat for die-hard Shakespeare lovers, but the general feeling is that someone dubbed a very good war-drama with the text from the play.
(TakeOne)
Subscribe to:
Posts (Atom)