Red Riding Hood (2011)

Poate că ar fi mai frumos din partea mea sa menționez regizorii la toate filmele, chiar dacă menționând numele lor, poate nu stârnesc cine știe ce interes. Dar la acest film trebuie să încep în primul rând cu regizorul. Catherine Hardwicke este numele în cauză, ea este persoana care a regizat și "Twilight" și acuma că v-am pus astea două filme una lânga alta, s-ar putea să se fi dus dracului tot filmul pentru voi. Eu personal nu știam acest lucru în timp ce m-am uitat la film și deși a adus cu "Twilight" în anumite momente ( și prin faptul că lupul cred că era copy paste din Twilight, poate puțin mai întunecat și spooky ), mie mi s-a părut un film bun.

Nu are rost să văd spun povestea, o știți toți, ceea ce apare nou și merita menționat de acum e Gary Oldman ( unul din actorii mei preferați ) care deși nu face rolul vieții, are rolul de cavaler - exorcist - preot - wolf-slayer.

Amanda Seyfried e bună. Luați-o cum vreți. E bună rău. mic trivia de pe imdb: e singurul personaj cu ochi albaștri, până și Julie Christie (bunica) a avut lentile de contact, deși e cunoscută pentru ochii ei albaștrii). Julie Christie a fost fooooarte creepy, a prins regizorul niște cadre cu ea chiar inspăimântătoare, totuși, nu este film de groază, thriller în cel mai bun caz. Filmul are un ritm bun, nu vă veți plictisi la el, firul narativ nu vă încurca deloc, care poate e bine, poate nu, dar cel mai important este că nu vă veți da seama cine e lupul ( pentru că lupul nu e chiar lup, gândiți-vă la twilight și vă prindeți cum stă treaba ). Pentru toți cei care v-ați uitat la film sau vă veți uita la film și vă dați seama de dinainte cine e lupul și veniți să-mi comentați că era clar, sugeți-o, pentru mine nu a fost așa clar.

V-aș ruga acum în final să propun un exercițiu pentru cei care nu au vazut încă Red Riding Hood și vor vrea să-l vadă: încercați să vă separați de Twilight și tot ce înseamnă el, imaginați-vă că nu există acel film și voi vă uitați la o reinterpretare a poveștii copilăriei voastre. Faceți paralelă doar între cum era povestea în mintea voastră când erați mici și filmul cu pricina. Vă garantez că vă vor face plăcere să vedeți toate scenele faimoase din poveste, transpuse în film. Și să o vedeți pe Scufița-Roșie în niște ipostaze mai altfel ca să zic așa.

Concluzie: Nu vă luati după nota de pe imdb. nu merită 4,9. asta e de la toți haterii de la twilight. Da da da, putea să iasă un ditai masterpiece, dacă era mai horror și dacă se lucra probabil mai mult la el. Chestia asta se poate spune la toate filmele. Din ce am mai vazut la alte review-uri, mi se pare că toată lumea, din simplul fapt că e o adaptare a unui subiect arhi-cunoscut, se așteaptă la următorul Godfather. Godfather a avut super mari așteptări și un marketing ca in ziua de azi aproape. Le-a ieșit pentru că au avut și cu ce. Pentru că marketing-ul de acum este mai important si decât filmul în ziua de azi, toate lumea intră la filme cu cine știe ce așteptări. Mi se pare că în momentul de față, scopul barosanilor de la Hollywood este să te convingă să treci pragul sălii de cinema la cât mai multe filme. Daca îți mai și place ce vezi, e bonus pentru ei. Banii deja ți-au fost luați. Să-i spunem pe șleau: Avatar a facut atâția bani din marketing. Așa că nu mai mergeti la film sperând să vedeți următorul Inglorious Basterds. Următorul îl veți vedea când nu vă așteptați. Și tocmai din acest motiv la cinema nu merită văzut, clar. Dar acasă, merge oricând.

P.S. Dati pe google "red riding hood", selectați images. There are some sick people out there!

Attack the Block – Aliens in the hood

Cum de l-am vazut?
Din trailer parea o comedie britanica cu extraterestrii, in stilul "Hot Fuzz" (e cu Nick Frost si producatorii de la "Shaun of the Dead"), si sincer, nu avea o pozitie prea inalta pe lista prioritatilor mele, daaaaar, multe recenzii il recomandau calduros, si unele de la oameni din industrie pe care ii respect. So I gave it a shot.

Inner City vs. Outer Space

Noapte. In drum spre apartamentul ei dintr-un cartier rau famat, o asistenta este jefuita de o gasca de adolescenti sub amenintarea unui cutit, dar tinerii sunt intrerupti cand un meteorit cade langa ei si o creatura bizara, cu dinti si gheare, ii ataca. Tanara scapa, dar baietii decid sa infrunte monstrul, caci nimeni nu se pune cu cartierul. Creatura este usor invinsa si baietii incep sa viseze la faima si banii pe care ii vor primii in urma descoperirii unei specii extra-terestre. Momentul de bucurie e scurt insa, caci in curand zeci de meteoriti cad prin cartier, fiecare purtand in el un extratrestru de trei ori mai mare si mai fioros decat cel care a fost invins, iar tinta invariabila a fiecaruia e gasca celor cinci baieti.
Realizand ca nu au sansa de scapare pana nu omoara fiecare extraterestru care ii urmareste fara pauza, baietii formeaza o alianta nevoielnica cu asistenta pe care mai devreme o jefuisera, urmand o noapte lunga de fuga, lupta si actiune.

Big alien gorilla wolf mother-fuckers, bruv, believe! [click pentru toata recenzia]


L-as vedea din nou?
Daca gasesc pe cineva sa vina cu mine, m-as duce chiar la cinema sa-l revad zilele astea, altfel nu o sa-l pierd cand va fi la TV.

Rio (2011) - un review telegrafic

Blu este un papagal care nu a învățat niciodată să zboare și se bucură de o viață confortabilă împreună cu proprietara lui și cea mai bună prietenă, Linda, undeva prin Minnesota. Blu și Linda cred că el este ultimul din specia sa, dar când află de existența unui alt papagal ce se află în Rio de Janeiro, vrând nevrând, ajung acolo și începe nebunia.

Vocea lui Jesse Eisenberg face tot filmul în opinia mea și îl și salvează . Este perfectă pentru Blu, un papagal timid, nesigur pe el și stânjenit de mediul nou în care se află.

Vizual vorbind, o simfonie de culori că doar vorbim de păsări și mai suntem și în Rio pe deasupra. O adevarată cromoterapie tot filmul.

Când am văzut cine iși mai imprumută vocea pentru film, m-am așteptat la mult mai mult de la George Lopez, Will.i.am și Jamie Foxx nu au fost prea reușiti nici ei, noroc cu cuțu Luiz care măcar el m-a facut să râd bine.

Muzica te mai face din când în când să mai dai din cap.

Concluzie: deși a fost un proiect foarte ambițios, nu le-a prea ieșit. Dacă îl vedeși cu copilul vostru ( asta în caz că avem vreun follower cu copii, mira-m-aș :D ) sau vreun văr/verișoară, nepot/nepoată mică, s-ar putea să va încânte mai mult. Sau într-o duminică în care până și Thor s-ar putea să fie un film prea greu. În caz că mai e pe la cinema, nu vă obosiți ( sigur va fi și obligatoriu 3D ).

Thor (2011)

Am văzut filmul ăsta ( da ăsta, nu acesta, suntem între prieteni totuși) la cinema. La mall mai exact. Au și astea un rol, doar nu m-oi duce la Arta sau Victoria pentru blockbustere. În primul rând vreau să-mi exprim totala condamnare și reprehesiune față de filmele ce introduc a treia dimensiune ( adică îmi bag p#!@ în el 3D ). Bă, de când am 2 cifre la vârstă, nu mă mai impresionează filmele 3D. Ok, ca să nu fiu total împotrivă, cred că accept până în momentul de față doar 2 filme 3D ( Avatar și A Christmas Carol (care nu l-am văzut 3D, dar ăla chiar merita 3D). Dar, nu numai că cinema-urile astea care nu mai știu cum dracu să-ți ia banii, pe lângă că îți ia o grămadă de bani pe popcorn, nachos etc ( nestea la sticlă de 0,5L 7 RON !!! 7 RON... ce dracu suntem în deșertul Gobi? ) te mai și obligă să te uiți la anumite filme DOAR 3D...și unde reducerea de la non-student la student este de mirobolanta sumă de 1 RON. Și intri în sală și îți dă acolo niște ochelari de cal care-mi reduc câmpul vizual la două dreptunghiuri și doamne feri să te uiți în jos la porția ta de nachos că în secunda 2 ți-au căzut ochelarii în sosul salsa.

Buuuun! Cu toate aceste mici iritații am început să mă uit la Thor. Ok, de acum vă zic, eu am avut un avantaj în fața tuturor celor care nu s-au jucat la viața lor Age of Mythology. Știam cum stă treaba în principal. Deci, blablabla Thor e super tare, are ciocanu ăla șmecher, e mai arogant ca fotbaliștii români, urmează să fie rege, blablabla cineva îi strică planurile (i wonder who?), blablabla thor o gafează și ajunge om simplu pe pământ. Asta in caz că vă interesa.

Acum trecem totuși la review. Filmul a fost super ok, chiar m-am simțit bine la el. Deși băieții au avut de furca în a face lumea fantastică a Asgard-ului și cea banală de pe Pământ și să nu cadă în penibil prin alternanța dintre una si alta, au reușit chiar dibaci, scenele de luptă au fost ok și atât însă ceea ce a făcut filmul probabil peste media blockbusterelor obișnuite a fost umorul. Am râs la film de numa. Dar nu genul de râs, ca "haha! ce penal e filmul". Chiar au avut niște replici de am râs cu poftă.

Printre actorii remarcați a fost Chris Hemsworth (Thor), evident, care s-a achitat de toate datoriile unui super-erou și a făcut fazele penibile care trebuie să le facă un super-erou mai puțin penibile și Tom Hiddleston în rolul lui Loki.

Evident că filmul a avut spre final și toate fazele epice ale unui blockbuster, deci minusuri are, de la "totu iese ca la carte", la replici câteodată cretine ( din păcate a avut și Natalie Portman 1-2 replici de mi-am dat câteva facepalm-uri).

Concluzie, film super ok de duminică, când n-ai chef să-ți stresezi capu cu nimic greu și mai vrei să și râzi bine un pic.

P.S. Defect de meserie: eu zic că baieții de la scenografie s-au inspirat la palatul din Asgard după biserica Hallgrimskirkja din Reykjavik. nu?

Mănuși Roșii (2010) sau Rolul cinematografelor din Cluj care nu se numesc Odeon sau Cinema City

În speranța că din acest moment voi reuși să am un post despre un film măcar de 5 ori pe săptamană, voi scrie o recenzie care am amânat-o mult prea mult. Dacă nu vă interesează luuunga introducere la această recenzie în care mă voi referi la titlul alternativ, dați un pic de scroll până voi începe să vorbesc efectiv despre film.

Ultimul film al lui Radu Gabrea a fost inclus in programul TIFF 2010. L-am ratat. Am frunzărit rapid de tot în AperiTIFF-ul (ziarul ce apare în perioada TIFF zilnic în care se prefațează ziua curentă și ce s-a întâmplat cu o zi în urmă, pentru cei nefamiliarizați cu TIFF) de ziua următoare o recenzie despre el și mi-a părut rău că l-am ratat. Spre bucuria mea, am trecut într-o zi pe lângă un afișier cu filmele ce rulează la cinematografele din Cluj ( adică Arta, Victoria si "Florin Piersic" ( fostul Republica) ) și am văzut afișul. Eu sincer nici nu știu din ce trăiesc cinematografele astea din centrul orașului de când cu cele 2 mall-uri de la ieșirea din Cluj care pur și simplu au supt viața din centrul Clujului, lăsând loc doar second-hand-urilor și cafenelelor care mai animă cât-de-cât un centru dezolant în momentul de fată. Nici dracu nu mai merge la filme în centru. E mult mai fashion in mall, ai o gamă mult mai largă de filme, e tăt tăt tăt numa un sclipici și culori vii și trailere pe plasme și postere și teasere și nachos buni și popcorn proaspăt, nu expirat de o lună ca în centru și 3D pentru cei pasionați de chestia asta, pot să jur că am văzut și o ușa pe care scria "Masaj thailandez cu ejaculare la taviță - GRATIS". Ce să mai, o lupta cu morile de vânt. Hai să zicem că de când cu schimbarea la față ( pe care o salut) a cinematografului Republica, poate că el a ieșit din discuția asta (deși nu știu cât de mult).

Buuun! Si acuma ajungem la rolul cinematografelor Arta și Victoria. "Mănuși Roșii" este o adaptare a best-seller-ului cu același nume al scriitorului Eginald Schlattner și prezintă coșmarul prin care a trecut tânărul student sas Felix Goldschimdt când a fost luat pe sus de "Securitatea română" și dus la chestionări în anii ce au urmat revoluției din 1956 din Ungaria. Felix este acuzat pe nedrept, închis și astfel începe procesul de "reeducare" a lui Felix, o fire idealistă, cu principii.

Imaginile claustrofobice și saturate din închisoare alternează cu flashback-uri viu colorate din viața lui Felix, prin care se stabilește un echilibru prin contrast ( după mine, tehnică draguță, dar nimic extraordinar de inovativ, sincer, faptul că acest film a avut o regie "clasică" mi s-a părut în avantajul ei ( kolcs probabil mă va contrazice că am intrat pe nisipuri miscătoare aici... tehnică, montaj, uuuu... scary stuff ) )

Acuma că v-am introdus în miezul filmului veți întelege și rolul celor două cinematografe: sunt perfecte pentru astfel de filme!! Închipuiți-vă că m-am dus singur la film ( toată lumea a făcut "aaaaw!" la faza asta, de parcă "vai, uite la autistul ăsta că nu are prieteni cu care să se ducă la film" ....pentru mine, la muzică sau film mă duc indiferent daca e cu cineva sau nu, doar nu voi rata eu ceva ce mi se pare fain pentru că nu mă sincronizez eu cu încă un om să vina cu mine, absurd! ). Revenind, m-am dus singur, cinematograful are o capacitate de aprox. 100-150 oameni cred, eram 10-15, m-am pus central în spate, pe un scaun super inconfortabil care mai și scârțâia, scaunul de lângă era chiar rupt, mirosea a vechi, era răcoare. Eram perfect ancorat în experiența lui Felix.

"Reeducarea" lui Felix mi s-a părut izbitoare cu cea a personajului principal din "1984" (Big Brother is watching) în care acesta a fost reeducat să zică faimoasa replică "2+2=5". Scene de tortură psihică și fizică inovative ( incredibil cât de inventivă și perversă e mintea umană când vine vorba de tortură...pe bune, ați fost vreodată în vreun muzeu de tortură? e fascinant! și nu, nu sunt sado-maso).

Actorii. Introducing Alex Mihăiescu în rolul lui Felix. Perfect jucat. Nici un reproș. Standing ovation. Andi Vasluianu în rolul colegului de celulă, foarte bun, nu extraordinar, dar foarte bun. Marcel Iureș într-un rol episodic plin de efect, se vede că unui mare actor nu-i trebuie mai mult de 5 minute să rămână întipărit în mintea spectatorului. Toți ofițerii de securitate jucau rolul de nesuferiți spre perfecție.

Dialogul între personaje, despre principii, despre binele socialismului, despre religie, bine conturat și reușit.

Concluzie: Ținând cont că l-am văzut în setting-ul descris mai sus, poate că filmul a crescut în ochii mei mai mult decât dacă îl vedeam din confortul patului. Îl recomand cu căldură pasionaților de filme legate de epoca de aur, socialism, securitate, all that jazz. Eu nu l-am găsit pe torrente, dacă v-a convins review-ul meu și îl veți găsi totuși pe undeva, să-mi dați de știre că îl voi recomanda foarte multor prieteni, mai ales la ăștia 2 proști care mai scriu pe aici.

P.S. Dacă aș găsi undeva ochelarii ăia de inchisoare care sunt și in afiș, jur că mi i-aș cumpăra.

P.P.S. Îmi cer scuze de pe acum dacă v-am plictisit cu post-ul meu lung.

Recenzii în 5 minute: Los Ojos de Julia (2010) & Killer’s Kiss (1955)

Los Ojos de Julia (Ochii Juliei)

Poate să tot scrie pe poster “Guillermo Del Toro prezintă”, nu îmi plac filmele spaniole de groază, şi nu înţeleg dragostea pe care o arată toată lumea pentru valul de aceste filme care a aparăut de câţiva ani încoace.

“Orfelinatul” m-a lăsat rece, exceptând momente selecte şi finalul, şi am mai văzut unul la TIFF acum vreo doi (sau trei?) ani, nu mai ştiu cum se cheamă, şi puţin mă interesează.

Englezii şi americanii mai ales par sensibili la aceste filme, criticii lăudând ori originalitatea lor, ori prospeţimea în folosirea clişeelor. (cum funcţionează asta, nu ştiu)

Şi aceste filme nu sunt decât nişte pastişe a unor filme americane, amestecate cu un stil spaniol

Filmul de faţă, regizat de Guillem Morales, e plin de situaţii forţate, personaje plictisitoare, un fir narativ previbil şi o lipsă totală de momente de groază.

Filmul e despre o femeie care orbeşte încet, iar după aparenta sinucidere a surorii ei gemene care orbise deja, se vede urmărită de cineva.

Apar nişte personaje episodice şi absolut incidentale care mai dau un ghiont poveştii de câte ori stagnează sau nu au găsit scriitorii un mod mai elegant de a da explicaţii.

Se încearcă formarea unui mister în jurul identităţii criminalului (folosind tehnici precum păstrarea personajului în umbră, sau evitându-le complet feţele, ca să, noh, simţim şi noi cum e să orbeşti şi să avem simpatie pentru protagonista subdezvoltată, toantă şi cam enervantă), dar aceasta nu reuşeşte, deoarece e clar că suspecţii oferiţi sunt red herrings.

Prin momentele episodice filmul parcă e o telenovelă cu tonalităţi horror strivită să încapă într-un film. Da, sunt câteva jump-scares, şi vreo două momente sângeroase care îţi întorc puţin stomacul, dar toate acestea-s destul de ieftine.

L-aş mai vedea din nou?

Dacă ar fi o seară ploioasă, fără conexiune la net, şi ar fi la TV...aş verifica toate celelalte posturi pentru ceva mai interesant, sigur trebuie să fie ceva pe Discovery sau National Geographic.

Killer’s Kiss

Nu e chiar primul film a lui Kubrick, dar considerând că „Fear and Desire” (1953) e autofinanţat, nu e produs de nici o companie, şi că regizorul l-a denunţat de cum a ieşit şi a interzis circulaţia sa, putem spune că e primul lung-metraj din cariera sa ca şi regizor profesionist.

E un film noir în cel mai clasic sens, un erou exagerat de masculin cu o slujbă dubioasă (boxer) care face voice-overul filmului, care e un flash-back, o blondă dură dar sensibilă şi un gangster [insert ethnic sterotype here], slinos, o poveste de dragoste, nişte crimă, şi un final alert cu o secvenţă de alergare şi bătaie.

Filmul e cu mult înainte ca maestrul să decidă că se cam pişă pe norme şi comercialism şi să facă acele filme care au zguduit cinematografia; astfel filmul intră perfect în tiparul filmelor din acea vreme. Recunosc ca nu am văzut foarte multe, dar acesta nu iese în evidenţă nici printre acelea puţine.

Avem în faţă nu mână sigură a expertului care ştie ce face în fiecare cadru, ci mâna unui amator (foarte talentat dealtfel) care deseori nu e sigur de unde vrea să pună camera sau cum să editeze elegant, şi cu excepţia câtorva cadre care sunt întradevăr minunate, filmul nu are o calitate memorabilă.

L-aş vedea din nou?

Probabil că nu. Cel puţin nu fără vreo ocazie anume, un seminar de film, sau o săptămână Kubrick la cinema unde sunt arătate toate filmele sale.

Whatever Works (2009)

Voi scrie acest post pe modelul postului lui marqui, că trebuie în primul rând să-l traduc ( omu ăsta o uitat de unde o venit deja ) și pentru că am ceva completări/obiecții de făcut la ce a scris el. Să începem.

"Please allow me, to introduce myself/ I am a man of wealth and taste [...]" Or at least that's what I would like to say to you, dear readers. But, I can tell you that I am without wealth and you will probably tell me that I am without taste. "[...]Pleased to meet you, hope you guess my name"

Foarte frumoasă introducere. Pentru cei care nu au recunoscut versurile vă fac trimitere spre Rolling Stones - Sympathy for the Devil , foarte tare piesa, foarte tari versurile, pentru că rolul nostru aici este să mai zicem și de alte chestii pe lânga filme.

What are the chances of a young, small-town, beauty pageant winner from Mississippi of meeting and connecting with an old, misanthropic, self-proclaimed genius living in Manhattan? According to Woody Allen’s film, Whatever Works (2009), astronomically incomprehensible and yet, uncannily realistic.

Boris Yellnikoff (a perfect match for an often yelling Larry David) announces himself as a brilliant former physicist, once considered for the Nobel Prize for his work with quantum mechanics. He didn't get it because it is “all political”, he says. He preaches to his neighbourhood friends about the randomness of life, the meaninglessness of religion and makes his loss of hope in the entire human species known to everyone.

Melodie St. Ann Celestine is a young Mississippi runaway (Evan Rachel Wood is the embodiment of naiveté) that finds herself on Boris’s doorstep in Manhattan, with nothing to eat and nowhere to go. She has a simple mind and fairy-tale dreams.

Traducere: blablablablabla.

Without much surprise, the plot sees her gradually make her way into Boris’s hypochondriac and self-secluded world. As a result, they both change. Things are funnily complicated by the arrival of Melodie’s mother - Marietta (a wonderful Particia Clarkson), her exposure to the Big Apple and the world of avant-garde art and also later on, by Melodie’s father, who had strayed on the path of sin and now returned to the light. Marietta sees Boris as a mistake and does her best to correct it with the help of a dashing Randy Lee James (Henry Cavill – a minor role for a man we are used to see ruling England as Henry VIII).

Clasic Woody Allen, in New York-ul patentat deja de el, cu dialog foarte inteligent, plin cu declame și lamentari (adică rants, cum ar zice marqui ), nu știu de ce nu puteam să-mi scot din cap Chirița lui Alecsandri cand mă uitam la familia Celestine, cum fiecare iși dă arama pe fața odată expuși la orașul New York. Acum trebuie să-mi cer scuze tuturor fanilor "The Tudors" în numele lui Dragoș: prin simplul fapt că îl cheamă Henry, nu înseamnă ca a și jucat regele omonim. (snap!)

One of the main pleasures of this story is watching Larry David rant about politics, education, religion and other assorted subjects. His naturally occurring discontent at most things as well as his opening monologue, briefly addressing the cinema goers in a direct way, are especially appealing given his lack of formal training as an actor.

The film unfolds itself as a list of revelations for each of the characters. They all learn something about themselves. They all grow a little. And they all find the love that had been missing from their lives. The parable’s lesson, therefore, is to be content with whatever works for you, a very pragmatic and reassuring idea, also confirming misanthropy always stems from a well of kindness.

Traducere: blablablabla. De acord cu ce ai zis totuși. Foarte tare film, cred că m-ai convins sa ma uit la el când am citit despre faptul că Boris tot ține discursuri despre religie, politică, evrei, negri etc, "rants" care nu m-au dezamăgit. Sunt convins că și kolcs ar da ok-ul pentru acest film. Așa că oameni buni, deși e printre primele review-uri care le scriem, am găsit un film la care sa nu ne certăm. Daca nu ați văzut până acum "Whatever Works", acum e momentul. Daca nu v-a plăcut, puteți să-mi puneti un cap de cal în pat noaptea în timp ce dorm.

Would I see it again?

Already did within 2 months of the first viewing.

Aici e ceva de care se vor lua ăștia doi de mine. Aproape că urăsc să revăd filme. Sunt foarte puține filmele pe care le-am revăzut sau aș vrea să le revăd și de obicei ele se incadrează la categoria super-mega-evident-că-te-mai-uiți-o-dată-măcar-la-ele. Voi face poate într-o zi o listă cu genul acesta de filme. Un exemplu ar fi "Lord of the Rings". Toate 3.

Intro & Woody Allen's parable on life

"Please allow me, to introduce myself/ I am a man of wealth and taste [...]" Or at least that's what I would like to say to you, dear readers. But, I can tell you that I am without wealth and you will probably tell me that I am without taste. "[...]Pleased to meet you, hope you guess my name" 

You won't. I hope you enjoy my first post.
marqui

What are the chances of a young, small-town, beauty pageant winner from Mississippi of meeting and connecting with an old, misanthropic, self-proclaimed genius living in Manhattan? According to Woody Allen’s film, Whatever Works (2009), astronomically incomprehensible and yet, uncannily realistic.

Boris Yellnikoff (a perfect match for an often yelling Larry David) announces himself as a brilliant former physicist, once considered for the Nobel Prize for his work with quantum mechanics. He didn't get it because it is “all political”, he says. He preaches to his neighbourhood friends about the randomness of life, the meaninglessness of religion and makes his loss of hope in the entire human species known to everyone.

Melodie St. Ann Celestine is a young Mississippi runaway (Evan Rachel Wood is the embodiment of naiveté) that finds herself on Boris’s doorstep in Manhattan, with nothing to eat and nowhere to go. She has a simple mind and fairy-tale dreams.

Without much surprise, the plot sees her gradually make her way into Boris’s hypochondriac and self-secluded world. As a result, they both change. Things are funnily complicated by the arrival of Melodie’s mother - Marietta (a wonderful Particia Clarkson), her exposure to the Big Apple and the world of avant-garde art and also later on, by Melodie’s father, who had strayed on the path of sin and now returned to the light. Marietta sees Boris as a mistake and does her best to correct it with the help of a dashing Randy Lee James (Henry Cavill – a minor role for a man we are used to see ruling England as Henry VIII).

One of the main pleasures of this story is watching Larry David rant about politics, education, religion and other assorted subjects. His naturally occurring discontent at most things as well as his opening monologue, briefly addressing the cinema goers in a direct way, are especially appealing given his lack of formal training as an actor.

The film unfolds itself as a list of revelations for each of the characters. They all learn something about themselves. They all grow a little. And they all find the love that had been missing from their lives. The parable’s lesson, therefore, is to be content with whatever works for you, a very pragmatic and reassuring idea, also confirming misanthropy always stems from a well of kindness.

Would I see it again?

Already did within 2 months of the first viewing.

Pirates of the Carribean: On Stranger Tides (recenzie in 5 minute)

Am intrat aseara la film cu asteptari mixte, pe de o parte unii ziceau ca tinde mult mai mult spre primul, ceea ce e un lucru bun, pe de alta parte acei unii era o singura persoana, si recenziile pozitive erau putine.

Pot spune ca nu am fost dezamagit de film. Nu tinde spre acea scara epica pe care o aveau celelalte doua continuari si care numai le ingreuna. E mai compact si mai liniar ceea ce ajuta.

Defectele abunda si aici, personajele sunt cam seci. Jack Sparrow parca si-a mai pierdut din mister si excentricitati, fiind acum mai degraba erou decat anti-erou.

Tipa jucata de Penelope Cruz a fost atat de interesanta incat nu i-am retinut nici numele. Are cateva momemente ok, dar cam rare.

Oricum motivatiile personajelor sunt toate cam tulburi, la fel si relatiile dintre ele. Singurul care mi s-a parut mai evoluat a fost Barbossa, care e oricand o delectare, din pacate pe el nu il vedeam prea des.

Ce vedeam prea des e povestea de dragoste, care e cam degeaba in toata chestia, si care era probabil gandita sa atraga si publicul feminin post-puber. Fir narativ pe care producatorii au uitat sa-l termine. Pe bune.

Ca si villain, Blackbeard (infamul Barba Neagra, care chiar a existat) se comapara prost atat cu Barbossa din primul film, si Davy Jones din celelalte doua. Ian McShane e un actor bun, dar nu aduce carisma personajului, asa cum facea in Deadwood.

Sunt in schimb momente de umor si destule scene de actiune incat sa nu te plictisesti.

Per total, daca ai vazut primele trei filme nu vad de ce nu l-ai vedea si pe asta. Si daca nu le-ai vazut, ai putea la fel de bine sa incepi aici. Sau sa te uiti la primul, sa sari peste 2 si 3 si apoi sa te uiti la asta, caci mi s-a parut o continuare mai logica oarecum in seria aventurilor lui Jack Sparrow.

L-as vedea din nou?

Daca e la tv, si nu am altceva de facut, m-as semiuita la fazele mai interesante, poate chiar la tot.

Schimbari

Salut,

in lunile care urmeaza vor aparea cateva schimbari la blog.
In primul rand, si asta e cel mai important, avem doi autori noi, marqui si rutzky (da, toti trei avem "porecle tampite" - ca sa o citez pe Lexu). Sunt fosti colegi de liceu de care m-a legat, printre altele, dragostea de filme.

Rutzky a mai publicat aici anul trecut dupa TIFF.

Se vor prezenta si ei in perioada ce urmeaza, si sper sa ii bineveniti.

Cat despre alte schimbari, vom vedea impreuna cand va fi momentul.

Siskel & Ebert on Film Criticism

two of the greatest voices in the industry of film reviewing and film criticism discuss the very nature of their occupation and other things including political correctness

Pina 3D – un documentar despre gratie violenta

Pana la moartea ei in 2010, Pina Bausch a fost directoarea si regizoarea Teatrului de Dans Wuppertal din Germania. Piesele create si coreografiate de ea au luat lumea dansului prin surprindere, schimband complet felul de a privi aceasta arta. Pentru a aduce opera ei unui public mult mai larg si international si pentru a o inregistra pentru viitoare generatii, regizorul Wim Wenders a facut acest documentar, optand ca si conationalul sau, Werner Herzog, pentru tehnica tridimensionala, sperand sa redea cat mai bine experienta reala.

Dance, dance, otherwise we are lost...