Pages

Thursday, September 27, 2012

Dilbert S01E03 The Prototype


Desi compania tot aduce deadline-urile mai aproape pentru prototip, echipa lui Dilbert tot nu are cel mai mic habar ce anume ar trebui sa fie Gruntmasterul 6000 a carui nume l-au gasit acum doua episoade. Ca sa faca lucrurile si mai stresante, seful anunta ca o echipa rivala din companie lucreaza la acelas proiect, iar cei care vor termina prototipul ultimii vor fi transferati la Albany, New York, un loc unde nimic nu se intampla.

Echipa cealalta este condusa de Lena, o rusoaica sadica si fara scrupule a carui rivali din trecut au disparut in mod misterios. Ea vrea sa-l seduca pe Dilbert pentru a-i fura secretele, iar acesta pare a nu se prinde.

Episodul nu se ridica la nivelul celor anterioare si este probabil printre cele mai slabe din  sezon. Umorul satiric care ia la mişto situatiile de birou este abandonat in mare parte si este extras mai mult din situatia Dilbert – Lena, care insa nu e la fel de amuzant, in primul rand pentru ca Lena nu este un villain prea reusit (episoadele oricum nu functioneaza cand exista un villain clar si lupta nu e impotriva birocratiei), si pentru ca acest tip de umor nu se potriveste serialului. Noroc insa cu scenele de inceput si final care salveaza restul episodului.

De asemenea aici sunt introduse doua personaje noi:
Asok – un intern indian care lucreaza la companie gratuit si este practic sluga tuturor
The Garbage Man – un gunoier misterios care aduce mai degraba a agent MIB. Apare intotdeauna cand Dilbert are nevoie si ii da exact sfaturile necesare.

PS: am observat ca unele episoade se gasesc intreg pe youtube (ok, fragmentate, dar fragmentele fac un episod intreg) asa ca iata prima parte din fiecare din primele trei episoade:






Wednesday, September 26, 2012

Dilbert S01E02 The Competition


Deşi momentan nu au decât numele produsului „The Gruntmaster 6000”, şi nici măcar nu au habar ce anume ar trebui să fie acesta, compania lui Dilbert intră în panică când apar zvonuri că o companie competitoare lucrează la un produs similar şi că îl vor scoate pe piaţă mai devreme. Suspectat pe nedrept că ar fi vândut secrete competiţiei Dilbert este concediat şi se angajează chiar la compania rivală. Când însă vede că aici nu există dead-line-uri, manageri, secţie de marketing şi că angajaţii au libertate creativă totală începe să o ia razna.

Al doilea episod se menţine la fel de tare ca şi primul întărind ideea umorului satiric şi exagerat. Atât Dogbert şi The Pointy-Haired Boss au unele din cele mai bune replici, şi şocul lui Dilbert la libertate este foarte bine prezentat.

Unul din momentele favorite. Echipa lui Dilbert prezintă ideea produsului departamentului de marketing:
„We love you product. We don’t want to change one thing. But we do have to take into consideration a demographic you might have overlooked, consumers. All you gotta do is give it more attitude. Make it more retro but not antique. You know futuristic but not techno. Sexier, but more gender neutral.”

Tuesday, September 25, 2012

Dilbert - S01E01 The Name


„Dilbert” este un serial animat despre ‚bucuriile’ nesfârşite de a lucra într-un cubicle într-o mare corporaţie. Personajul principal este un inginer şi lucrează la o corporaţie care produce tot felul de gadgeturi, dar absurditatiile corporatiste pe care le intalneste se pot aplica oricui care lucreaza intr-un job cu un manager care nu intelege bine ce faci si colegi care nu se mai obosesc sa ascunda neplacerea lor de a fi la munca. Un umor satiric si kafkaesc bazat pe exagerarea la nivel infernal a stereotipurilor, hartogariilor si procedurilor de la servici.

Nu cade in extremele South Park sau Family Guy, dar este cu siguranţă un umor pentru adulţi, cinic si sarcastic cu destule referinţe la sex si violenta. Practic este „Office Space” sub forma animata.
In urmatoarea perioada am de gand sa ma uit la cele doua sezoane ale serialului, pe care il recomand cu caldura, si am sa fac scurte recenzii fiecarui episod.


Episodul 1: The Name

Serialul s-a bucurat de un start foarte bun care a introdus rapid si elegant personajele, tematica si genul de umor de care va avea parte publicul.

Dilbert (Daniel Stern, aka Marv din „Home Alone”) este un inginer tehnic care iubeste sa inventeze dar simte ca compania la care lucreaza ii omoara creativitatea. Intr-o zi in urma unui moment de neatentie cand indrazneste sa-si corecteze managerul, primeste cruda pedeapsa de a fi liderul noului proiect. Singura problema este ca seful sau insista ca inainte de a incepe faza in care se dezbat idei despre ce ar putea fi noul produs, pasul prim si cel mai important este alegerea numelui lucru care ii va duce spre masuri sisifice extreme.

„Do you think the guy who invented the mousepad, started with the name? What’s a mousepad?”

Pe langa personaj principal si tema episodul introduce si majoritatea personajelor importante din serial:

Dogbert: -un caine vorbitor care traieste cu Dilbert, desi nu este animalul sau de companie. O combinatie intre Stewie Griffin din primele sezoane (inainte de a fi doar gay) si Bender din „Futurama” (si sa nu uitam ca a fost inventat inainte de ambele personaje), Dogbert este geniu egocentric, puţin malefic, narcisist care are conexiuni in toate straturile sociale de la teroristi si mafioti pana la judecatori si senatori, nu greseste niciodata si totul ii merge bine. S-ar putea aproape spune ca sta cu Dilbert doar pentru amuzamentul sau, acesta mai degraba fiind omul sau de companie. Cu toate acestea tine mult la el, si nu ii lasa pe altii sa profite de el.
Dogbert ajunge cam o data la trei episoade sa fie angajat de catre compania lui Dilbert ca si consultant, indiferent de domeniu.

Pointy Haired Boss: -managerul lui Dilbert. Este prost, increzut, egocentric, habar nu are depsre inginerie sau management, dar ii priveste pe subalternii sau cu superioriatate mereu. Majoritatea problemelor pornesc de la alegerile sale si de la inaptitudinea sa generala.

Wally: -un coleg inginer cu Dilbert a carui singur scop in viata e sa bea cafea, sa se amuze pe seama altora, si sa lucreze cat mai putin posibil fara a fi concediat. De loc chiar daca se poate.

Alice: -o colega inginer cu Dilbert. Divortata si printre putinele femei de la birou, ea este cinica si agresiva avand mereu grija sa nu arate nici o slabiciune.

Loud Howard: -un coleg de la companie a carui atribute principale sunt ca orice zice, urla in gura mare.

Ratbert: -un sobolan parazit/pet care traieste cu Dilbert si Dogbert. Este cam tampitel si naiv, fiind de obicei cobaiul pentru cei doi colocatari a-i sai.

Dilbert’s Mom: -mama inginerului care isi iubeste sincer fiul, chiar daca nu intelege si nu este deloc interesata de ce face acesta. Nu ezita sa-si umileasca copilul pentru slabele sale rezultate la scrabble.


PS: recomand si banza desenata a lui Scott Adams care are la origine serialul. Este bazata pe experianta lui Adams ca si inginer la o mare corporatie si este a doua banda desenata de umor din lume ca si succes, dupa Garfield

Saturday, September 22, 2012

Prima poza cu noul RoboCop





Da, se face remake/reboot (cine mai stie care ce-i) la politistul nostru mecanizat preferat. Iar noul model arata ceva de genul:



























Si nu, nu e un o poza de pe setul The Dark Knight Rises in care Bale si-a uitat o manusa si s-a gandit sa-si puna o casca de motociclist in loc de cea de Batman.

Inteleg ca i-au facut upgrade, dar look-ul ala era clasic. Ala era robocop. Asta e un tip cu platosa nu un robot

Friday, September 21, 2012

Prima poza cu Hopkins ca si Hitchcock

Stimati tehnicieni de machiaj ai filmului "J. Edgar", asa ar trebui sa arate schimbarea fetei unui om.


Thursday, September 20, 2012

Trailerul saptamanii: The Hobbit - An Unexpected Journey

E putin mai epic decat tin minte cartea, dar asta nu e rau.



Nu sunt sigur daca nu au folosit si clipuri din toate trei filmele. Pare cam mult doar pentru primul.

Si am observat ca au bagat un sub-plot despre un mare rau care se aduna care lipseste din carte. Ma gandesc ca se refera la Sauron, si ca se vor folosi de acesta pentru a lega cumva toate aventurile lui Bilbo, care in roman erau cam random, sub un singur fir narativ.

Thursday, September 13, 2012

Comedians on Comedians

Ca si multi altii mi-am petrecut o buna parte din adolscenta cazand din scaun de ras la vorbele unor comedieni de stand-up, fie ca erau vorbele agresive a lui Carlin sau stilul nebun a lui Robin Williams.

Si ca si cineva care a incercat si el de cateva ori sa aduca macar zambete pe fata oamenilor intr-un club, mereu m-am intrebat care e procesul de lucru a marilor.

Multumesc youtube pentru doua filmulete in care unii din comediantii mei preferati discuta metode, glume, teoria bancului, fara a incerca sa fie neaparat amuzanti. Nu ca nu ar fi oricum.

Primul este o discutie libera organizata de Ricky Gervais la care participa el, Jerry Seinfeld, Chris Rock si Louis C. K., iar a doua este de la un talk show canadian unde invitatii sunt The World Champion (pe care recunosc ca nu il stiam), inca un tip cam irelevant american si din Marea Britanie: Jimmy Carr, Tim Minchin si Eddie Izzard.

Este o placere amuzanta si informativa sa ii asculti pe acesti oameni vorbind despre ceea ce ei fac si iubesc, umorul.

PS: Jimmy Carr si Ricky Gervais au cele mai amuzante rasete.

Talking Funny



The Green Room





Monday, September 3, 2012

Life in a Day via Caravana TIFF

In iulie 2010, YouTube si casa de productii Scott Productions (condusa de Tony si Ridley Scott) au anuntat ca vor face un film din inregistrari ale user-ilor YouTube. 80.000 de oameni din 192 de tari au participat la proiect, filmandu-se singuri pe data de 24 iulie 2010, cu rezultatul a 4.500 de ore de filmari.
 Pe langa user-ii obisnuiti, producatorii au trimis 400 de camere de filmat in zone din lumea a treia, pentru ca toate aspectele omenirii din secolul XXI sa fie reprezentate.

 Initial, am fost sceptic in legatura cu premisa filmului, asteptandu-ma la o serie de filmulete in stil reality TV, cu incarcatura emotionala superficiala. Dar in scurt timp am realizat ca datorita talentului regizorului si a muncii incredibile a editorilor, filmul final a atins un nou potential, devenind mult mai mult decat o serie vag legata de filmulete.
 In ciuda fragmentarii, se dovedeste a fi o unitate puternica si profunda. Materialul a fost editat in primul rand ca sa urmareasca desfasurarea unei zile, de dimineata pana seara, dar si din punct de vedere tematic. Astfel, filmul trece de la nastere la moarte prin sumedenia momentelor care compun viata.



 Ne-cazand in capcana de a incerca de a prezenta povestile individuale complete ale fiecarui om filmat, pelicula prezinta in 95 de minute un compendiu al experientei umane, prezentand fragmente de la cele mai mondene la cele mai puternice. Sentimentul de unitate reiese din ritualizarea unei zi obisnuite, un sentiment de fratie globala nu poate sa nu apara cand devine evident ca oameni care nu s-au intalnit in viata lor au ales sa filmeze unele momente din zi aproape identic.
 Filmul reuseste sa-si mentina ritmul prin numeroasele contraste pe care le prezinta, o nastere vs. taierea unei vaci la abator (ambele momente sunt necenzurate, si la ambele au fost oameni care au parasit vizionarea), un barbat american care se teme ca va cheli vs. un barbat dintr-o zona de razboi care se teme ca nu va fi in viata la sfarsitul zilei, oameni bogati vs. oameni care nu au nimic in buzunar etc. Cu toate astea, pelicula nu adopta o pozitie de predica politica, ci prezinta doar momente, care oricat ar fi de diferite, fac parte din viata de zi cu zi, si de care nu putem sa ne ascundem.

 Avem in fata unul din primele filme care apartin exclusiv secolului XXI. Producatorii sunt de parere ca nici acum 5 ani tehnologia nu le-ar fi permis sa faca acest monument pentru omenire. Traim intr-o era a globalizarii, a tehnologizarii, in care oamenii din toate colturile globului sunt mai uniti decat au fost vreodata, in ciuda dezbinarilor economice, politice si religioase. O era in care oricine poate face un film, isi poate expune parerea lumii intregi, si in care oricine il poate vedea. Iar Life in a Day este filmul acestui zeitgeist.

[articol complet]

Filmul se poate viziona in intregime pe youtube in calitate HD: