Cum de l-am vazut?Am avut noroc. Cand a iesit "The Tree of Life" cinematograful local a rulat si acest film. Nu stiam la ce sa ma astept, stiam ca e lung, stiam ca un film de razboi, pe de alta parte e Malick, deci stiam ca nu va fi un film obisnuit. Desi unele din filmele mele preferate sunt filme de razboi, genul in sine nu e in top, si fara o viziune originala filmele acestea mi se par degeaba. "The Thin Red Line" se bucura insa de o receptie critica foarte buna, asa ca aveam sperante ridicate.
Mare parte din cele 170 minute ale filmului urmareste asaltul unui regiment de soldati americani a unui deal ocupat de Japonezi undeva in decursul Celui De-al Doilea Razboi Mondial. Dar desigur nu era cum sa fie o reprezentatie clasica a unei lupte. De fapt planurile, victoria sau esecul au putina relevanta. Filmul se concentreaza pe gandurile diversilor soldati prezentate prin voice-over.
Fata de "The Tree of Life" filmul de fata are un plot-line ceva mai linear si mai bine definit, dar asta pana intr-un punct, parand si el mai degraba ca o frunza in deriva pe un rau lent si plin de meandre, cu ocazionale parti mai rapide si violente.
Filmului ii lipseste un personaj central, oferind in schimb un lung sir de personaje; unele dintre care se leaga intre ele si apar recurent, pe cand altele au aparitii episodice fara a fi direct legate de celelalte.
Si da, asta la inceput e destul de derutant, fiind conditionati sa gasim un erou si sa tinem la el. Dar incetul cu incetul ne obisnuim cu aceasta metoda fractionara, mintea noastra facand loc pentru o poveste mai vasta decat cea a unui singur personaj.
Asa cum "The Tree of Life" incerca sa gaseasca raspunsuri la existenta prin intrebari foarte simple si prin imagini mai mult decat prin actiune, "The Thin Red Line" cauta raspunsuri despre natura omului, a binelui si a raului. Abordarea e directa, prin naratiunile lor, personajele pun intrebari directe, adresate publicului, lui Dumnezeu sau sinelui: "De ce atata distrugere?" "Unde e binele in oameni?" etc.
Nu e un stil usor de executat fara a parea complet patetic sau naiv. Prin cinematografia si imaginile minunate, prin determinarea si credinta sa adevarata in ceea ce ne arata Malick reuseste. Nu ai sentimentul ca vrea sa para profund filmul, ci iti da impresia unei sinceritati nestrumatate de copil.
Filmul e o ploaie de momente, unele linistite, unele de actiune, unele frumoase, altele groaznice. Si chiar daca nu e un fir narativ precis care sa le lege, acestea lasa o impresia puternica asupra psihicului.
Filmul e si o ploaie de talent actoricesc. Fiind primul proiect a lui Malick dupa o absenta de 19 ani, toata lumea a vrut sa fie implicat, motiv pentru care aproape fiecare rol, oricat de mic ar fi, e ocupat de un nume mare, sau daca numele nu e mare, talentul este sigur.
Alaturi de "Apocalypse Now" este unul din filmele care arata poezia razboiului, in gloria si hidosenia sa. O experienta care nu ar trebui evitata.
L-as mai vedea o data?
Probabil. Dar nu in curand. Nu e o vizionare pe care sa o poti repeta prea des.
mi-a placut filmul,defapt un fan infocat al filmelor de razboi :).vad ca la voi se da la cinema si filme mai vechi numa toate jegurile ce apar la fiecare saptamana...
ReplyDeleteapai nu tot ce apare in fiecare saptamana e jeg, dar da, scopul e de a prezenta cat mai mult putem din toata cinematografia.
ReplyDeletesau sa vedem cat mai multe filme bune din toate vremurile, si daca avem timp sa mai scriem si aici despre ele.
ne bucuram ca avem si cui scrie