Cloud Atlas

Din trailer parea ca filmul va fi un fel de The Fountain amestecat cu The Hours, Blade Runner, Matrix si Everyhting Is Illuminated. Si in The Fountain avem un film cu tente filozofale in care ne sunt prezentate trei povesti diferite ce au loc in diverse puncte ale timpului, anii 1500, 2000 si 2500, iar in toate trei apar personaje jucate de aceiasi actori. Aceste trei povesti sunt insa strans legate, se influenteaza reciproc, se si suprapun uneori, iar cele trei variante ale personajelor sunt mai degraba avatari ale acelorasi persoane decat simple reincarnari.

In Cloud Atlas lucrurile sunt ceva mai putin inchegate, amintind mai degraba de The Hours, doar ca si acolo partile diferite au influente mai directe asupra celorlalte. Chiar si la cele 172 de minute ale sale eram foarte curios cum vor reusi sa lege toate acele povesti intr-o unitate ermetica, asteptand ceva asemanator cu The Fountain, doar ca asta nu e directia pe care o ia scenariul. Cele sase povesti sunt legate una de alta prin cate un mic detaliu, si ecouri dintr-una reverbereaza in toate celelalte, dar altfel raman sase povesti separate. Iar actorii, desi apar in toate cele sase episoade, joaca personaje diferite, nu fatete ale aceluiasi. Astfel, cei trei regizori s-au angajat intr-un exercitiu de invartit farfurii pe bete, caci a gasi un mod efectiv de a prezenta sase povesti ce nu par conectate, care sa sustina interesul publicului, nu e deloc usor. Lucru care se vede mai ales cand unele din povesti au momente mai puternice, iar saltul brusc de la ele spre altele care nu au reusit sa ne starneasca interesul cu aceeasi forta poate deveni enervant.

Fiecare bucata din film evoca stilul genului care i s-ar potrivi. Primele doua parti functioneaza ca drame de epoca cu tendinte de romanta, partea cu jurnalista este un film detectiv, povestea contemporana cu editorul este o comedie din orice punct de vedere, iar ultimele doua evoca diverse tipuri de SF-uri distopice si post-nucleare. Este greu, astfel, de imaginat un public care sa nu gaseasca in film ceva care sa ii placa, caci avem si umor si actiune si mister si dragoste si drama, fara a simti insa ca sunt aruncate inspre noi de dragul de a indeplini un checklist.

Filmul insa isi arata gratia cand ajunge la punctul culminant, cand toate cele sase povesti ajung la propriile finaluri, care insa se amalgameaza si se omogenizeaza intr-o concluzie epica la aceasta epopee trans-temporala, lasandu-ne fermecati si satisfacuti atat intelectual cat si emotional.

Trailerul Saptamanii: World War Z

Din seria romanelor de succes recente adaptate marelui ecran noua gaselnita a Hollywoodului este "World War Z" care spunea povestea foarte originala a unei infectii globale cu zombie.
Gaselnite de fapt nu e atat de noua, romanul a iesit in 2006 si prezinta intamplarile a mai multor personaje prezentate la persoana intai. A fost foarte bine primit si adaptarea nu avea cum sa fie departe.

Asa ca in iunie 2013 fanii se vor bucura de Brad Pitt infruntand hoarde de nemorti, iar noi ne putem bucura de acum de trailer:

Nu am citit cartea, asa ca nu stiu cat de mult deviaza filmul de la ea, dar voi incerca sa-mi fac o impresie din cele doua minute pe care le avem.

Aici Brad Pitt pare a fi un fel de fost super-soldat pe a carui maine pica salvarea unui grup de supravietuitori, lucru care l-am intalnit pana acum de prea multe ori parca, si faptul ca acum e un om de familie linistit iar nu e un bonus.

Puncte pentru originalitate se acorda insa pentru reprezantarea masei de zombie care se disting si de cei lenti a lui Romero si de cei rapizi din "28 days later" sau din filmul lui Zack Snyder.  Pentru prima data chiar par a actiona ca si o masa nu doar a fi intamplator una. Cei din trailer amintesc de un musuroi de furnici care au un hive-mind care ii impinge la actiune. Pentru a intari acest efect se evita cadre detaliate cu vreun individ zombie, lucru care insa lucreaza putin impotriva trailerului, caci fara a sti inainte de ce se intampla nu vedem initial decat soldati impuscand multi oameni. Abia spre final devine clar ca e ceva in neregula cu acestia.

Iar faptul ca o data ce familia protagonistului este dusa la siguranta nu mai avem de-aface cu un survivor movie cum tind mereu aceste filme sa fie este un alt bonus. Chiar este razboi aici, ceea ce poate oferi niste ocazii bune pentru scenaristi, sa vedem daca le si prind.



In concluzie, ArsCinematica probabil se va prezenta la film in vara.

Minte-ma Frumos - Cel mai prost film al anului

Unii ar zice ca nu e bine sa ai pretentii de la anumite filme, cum ar fi un film de actiune sau o comedie romantica. Dar depinde de pretentii. Adica dupa ce ai vazut "The Avengers" poti sa zici ca nu ai pretentii de la "Iron Man 3". La comediile romantice e si mai simplu, formula e clara si filmul isi dovedeste calitatea jucandu-se cu acea formula.

Cand insa ai doar formula si clisee...

















Doamnelor si domnilor "Minte-ma Frumos"


Un gras (Marius Damian) si o grasa (Antoaneta Zaharia) se intalnesc pe Facebook si se pacalesc unul pe altul sa se placa, mintind grosolan despre ei insusi si folosind pozele colegilor de casa atractivi. Acum, de obicei nu mi-ar sta in fire sa definesc doua personaje atat de simplu precum grasa sau grasul, dar de obicei un film nu insista atat de mult asupra unui singur detaliu care sa defineasca complet un personaj. Alte calitati, in afara de a fi grasi, astia doi n-au, asa ca nu are rost sa ne complicam.

Cei doi si-au dat intalnire, dar evident nu se pot duce ei. Asa ca Grasul il trimite pe colegul sau de garsoniera, Chipesul (Andi Vasluianu), iar Grasa pe colega ei de garsoniera, Frumoasa (Diana Dumitrescu). Planul este ca mai tarziu Grasii sa le zica Frumosilor de sex opus ca de fapt ei erau cei de pe Facebook, pentru ca in lumea acestui film logica este doar un concept teoretic fara aplicatii practice.

Dar vai, Frumosii evident se indragostesc. Pentru ca sunt frumosi. Atat. Urmeaza o harababura in care toata lumea minte si lucrurile se tot complica. Iar faptul ca Chipesul lucreaza ca si gigolo pentru femei peste 40 de ani, care sunt toate in limba dupa el, desi nu are nicio calitate seductiva discernabila, iar una din aceste femei este sefa frantuzoaica a Frumoasei nu ajuta.

Dupa alte conflicte improbabile, urmeaza finalul pe care l-ati stiut de cand ati citit primul paragraf al sinopsisului.

Iura Luncasu se afla la primul sau film pentru marele ecran, pâna acum construindu-si cariera prin seriale precum Lacrimi de iubire, Numai iubirea, Iubire ca in filme si Inima de tigan. Sensibilitatile de televiziune reies inca de la genericul de inceput, in care numele actorilor si ale echipei sunt afisate peste imagini ale orasului, stil care aminteste foarte puternic de serialele HBO. Dar si felul in care sunt construite scenele, inramarea personajelor in ecran, tehnicile de montaj dau impresia ca avem in fata un episod foarte lung a unei telenovele romanesti care incearca cu disperare sa imite sitcom-urile americane din prima jumatate a anilor ’90.

Stilul regizoral de mic ecran este puternic sustinut de scenariul lui Adrian Lustig, care a aratat mult potential cu debutul sau scenaristic Nunta Muta. Aici insa ne serveste o insiruire de clisee ieftine nesustinute si vag legate. Scenaristul pare sa fi adunat toate amintirile despre ce a vazut el la TV in anii ’90 si a scris scenariul pe baza asta. Comedii romantice cu Freddie Prinze Jr., American Pie, un inceput de film porno, momente scoase din Friends si alte sitcom-uri inferioare si desigur nelipsitul moment Cyrano de Bergerac – toate sunt aruncate in acest film in speranta ca ceva, ceva tot va iesi.

Dar punctul slab sta de departe in personaje, care ori sunt abia schitate, ori sunt exagerari grotesti ale unor tipologii din romane pentru adolescenti, ori par efectiv scoase dintr-un desen animat pentru copii sub 6 ani – cum este frantuzoaica lui Loredana Groza. Cele patru personaje principale mai ales, care au varste intre 30 si 38 de ani, au maturitatea emotionala, simtul responsabilitatii si logica unor adolescenti de 13 ani care trec prin primul val de hormoni si rebeliune. De vreo idee de motivatie in spatele actiunilor lor, in afara de un caz grav de prostie generala, sa nu mai vorbim. Toata lumea face tot ce face pentru ca asa vrea scenaristul/regizorul, nu pentru ca ar avea vreo noima. Si deoarece trebuie indeplinite tipologiile.

De actori, ce sa zic. Joaca pe cat de bine le permite scenariul si regia. Joaca bine niste prosti. Andi Vasluianu mai ales pare sa se fi distrat jucand in film, ceea ce face o diferenta, si salveaza cu sinceritatea sa unele momente, dar nu si tot filmul.


Tot articulul de pe sursa raluk.ro

Trailer: John Dies at the End

Probabil nu ati auzit de acest film si nu se afla pe lista voastra de filme pe care de abia le asteptati, dar desi inca nu a iesit pe piata filmul a devenit deja cult. Si asta datorita romanului pe care se bazeaza, care prezinta un succes-story dragut. David Wong are un job de cacat si din plictiseala scrie cateva povestiri despre doi prieteni care sunt un fel de slacker-ghostbusters. Povestirile le imparte prietenilor si au destul succes incat sa devina un roman care va deveni unul din cele mai bine vandute romane de pe Amazon. Intre timp Wong primeste postul de editor-in-chief la site-ul de umor Cracked.com si anul acesta a scos partea  a doua a romanului.

Iar in ianuarie asteptam adaptarea. Pare a fi genul de film atat-de-prost incat e bun, dar daca s-au tinut de roman, si din trailer pare ca da, va fi de fapt un horror-comedie chiar reusit. Nu pentru oricine, dar un film bun.

Dupa Dealuri (scurta analiza)

Al patrulea lung-metraj al multi-premiatului regizor Cristian Mungiu prezintă povestea a două tinere care au crescut împreună în orfelinat şi au luat-o pe căi diferite după ce au devenit majore. Voichiţa s-a dus la mănăstire unde l-a primit pe Dumnezeu în suflet în timp ce Alina a încercat să-şi caute singură câştigul, ajungând finalmente să lucreze în Germania.

Filmul începe cu sosirea Alinei în vizită la Voichiţa cu scopul de a o convinge sa se întoarcă împreună în străinătate. Voichiţa o aşteaptă în gară, iar aici încă de la primul cadru sare în evidenţă mâna auctorială a lui Mungiu care ne prezintă un travling de mână care urmăreşte ceafa protagonistei, cadru devenit aproape emblematic pentru “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, filmul care i-a adus regizorului Palme d’Or-ul. De altfel similarităţile dintre cele două filme nu se opresc aici, ele fiind legate nu doar tehnic cât şi tematic, putând fi uşor considerate filme surori, după cum vom vedea mai încolo.

Apartenenţa filmului la curentul Noului Val Românesc şi esteticile minimaliste ale acestuia sunt evidenţiate chiar înainte să înceapă filmul de chiar prin genericul foarte simplu, format dintr-un fundal negru pe care sunt scrise cu litere albe şi un font neutru datele importante ale filmului, singurele sunete fiind cele din imaginile ce încă nu le vedem.

După ce coboară din tren, Alina sare să o ia în braţe pe Voichiţa cu o nevoie disperată şi o ţine mai mult decât ar părea normal, lucru care este primul indiciu că relaţia lor din cămin nu s-a rezumat numai la o strânsă prietenie, şi care indică pentru prima dată conflictul ce va urma, căci în contrast cu pasiunea Alinei, Voichiţa are o reacţie mult mai liniştită. Este bucuroasă, dar nu e copleşită.

De aici lucrurile escaladează încet. Alina realizează că dragostea pe care ea o poartă pentru Voichiţa nu mai este împărtăşită de aceasta, căci ea l-a primit pe Dumnezeu în suflet şi şi-a dedicat viaţa acestuia. Alina nu pricepe profunditatea şi importanţa unei astfel de legături şi îl tratează pe Domnul ca pe un rival începând să se manifeste un comportament iraţional mânată de gelozie.

Regizorul însă alege să nu abordeze direct acest conflict arătându-ne în schimb interacţiuni aparent triviale între personajele principale şi celelalte, maicile şi părintele de la mănăstire, ocupanţii orfelinatului etc. Dar fiecare moment scoate la iveală detalii despre trecutul fetelor şi despre dinamica dintre personaje şi mai ales despre lumea în care trăieşte acum Voichiţa, lume în care Alina este un element străin şi tulburător. Dar deşi petrecem mult timp privind măicuţe curăţând cartofi sau măturând iar între fete majoritatea discuţiilor sunt iniţial prietenoase, tensiunea nu lipseşte niciodată, ci e susţinută permanent de privirea Alinei sau de câte o replică a acesteia, efect datorat în mare parte talentului tinerei actriţe Cristina Flutur.

Conflictul prinde amploare când Alina nu mai poate să-şi creadă propria iluzie despre dragostea Voichiţei pentru ea, şi are o criză de nervi încercând să se sinucidă după care atacă fizic preotul şi maicile. De aici filmul se concentrează preponderent pe personajul Voichiţei şi pe ruptura din ea produsă de dorinţa de a-şi ajuta cea mai bună prietenă, dintr-un simţ al datoriei faţă de copilărie dacă nu din alt motiv, şi nevoie de a păstra legătura cu Dumnezeu care îi oferă linişte sufletească.

După cum ziceam şi mai devreme se poate trage o paralelă între filmul de faţă şi „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, una din temele principale fiind prietenia puternică dintre două tinere care trec prin situaţii dificile. Voichiţa ia locul Otiliei, fata mai aşezată care acţionează altruist încercând să ţină în balans şi viaţa ei şi a prietenei, Alina pe post de Gabiţa, a cărei acţiuni egoiste şi iraţionale/negândite distrug orice fel de echilibru. Simţul prieteniei şi al datoriei nu dispare nici când viaţa bine aranjată este pusă sub pericol, în cazul de faţă acest pericol se manifestă prin ameninţarea preotului de a o alunga pe Voichiţa din mănăstire dacă Alina nu se comportă. Totuşi Voichiţa, în contrast cu Otilia, are un moment când ar vrea să scape de prietena nevoiaşă, şi anume când o lasă în grija „părinţilor”. Şi-a atins scopul de a rezolva situaţia şi acum vrea să revină la viaţa ei paşnică, iar când Maica Stareţă sugerează să mai rămână cu Alina o cuprinde groaza.

Cealaltă tema majoră explorează importanţa credinţei creştine, folosindu-se tot de Voichiţa ca şi subiect. Aceasta ne este prezentată ca şi foarte credincioasă şi cu iubire adevărată faţă de Dumnezeu, lucru netulburat iniţial de prezenţa Alinei. Credinţa aceasta este însă pusă la încercare când începe procesul de exorcizare a fetei. Deşi iniţial susţine iniţiativa, zbuciumul prietenei sale o împing spre sfiidarea preotului. După moartea Alinei, o regăsim pe Voichiţa îmbrăcată cu un pulovăr şi pantaloni, renuţând la straiele de măicuţă pe care până atunci le purta mereu. La inchiziţia poliţiei nu mai regăsim nici un fel de loialitate pentru preot sau măicuţe, ci doar o nevoie de justiţie.

Ultimul cadru este prezentat din punctul de vedere a tinerei, care aflându-se în dubiţa poliţiei priveşte prin parpriz la un indicator dintr-o intersecţie care arată două direcţii care duc ambele spre o biserică. În ultimul moment geamul este stropit de zăpadă noroioasă, murdărind în ochii fetei şi calea creştină.

Skyfall

Have you considered a desk job?

Pe langa firul narativ principal, filmul incearca sa transmita un mesaj despre necesitatea lui Bond in lumea contemporana si, implicit, a filmelor sale. M este impinsa spre pensie, este judecata de o comisie care ii pune sub indoiala utilitatea ei si a spionilor de teren in lumea informatiei si a internetelui si chiar si lui Bond i se sugereaza ca este batran, depasit, demodat si ca ar trebui sa se transfere la o slujba de birou. Astfel producatorii abordeaza o problema de a carui existenta eu cel putin nu eram constient, relevanta filmelor James Bond. Nu am citit niciun fel de critica la adresa seriei care sa zica ca e demodata, mai ales dupa reboot-ul care a avut loc cu Casino Royale, dar filmul a tinut sa-si reafirme pozitia. Problema este insa ca, dupa ce ne pune in fata toate aceste probleme, scenariul nu prea le da o rezolvare satisfacatoare. Da, la final James Bond sta semet si sigur pe sine in fata noastra si ne asigura ca aventurile sale de abia acum incep, dar atitudinea sa nu se bazeaza pe mai nimic.

 Daca sunteti fani Bond, nu aveti de ce sa pierdeti acest film, dar daca seria nu v-a incantat niciodata nu cred ca asta este filmul care va va convinge. Pentru cei fara pareri formate, Skyfall ofera un film de actiune, mai mult decat unul de spionaj, cu o poveste personala care uneori vrea sa para mai profunda decat este si care pe durata sa va ofera de buna calitate.

L-as mai vedea o data?
Probabil ca nu.

Pentru sinopsis si parere actorie/regie click aici

Friday afternoon trailer: Argo

Linking nicely with current affairs theme of the third and final Presidential Debate before this year's election, the one about US foreign policy, here comes a film about a pivotal event from 1979 which, according to some, still reverberates in the tensioned relationship between the West and the Middle East. And believe it or not, cinema played a major part in the unravelling of this specific event.

Argo is directed by Ben Affleck and is based on the true story of how six American diplomats were rescued by the C.I.A. during the Iran hostage crisis in 1979 by pretending to be Canadian film-makers, scouting for a location in Iran, in preparation for what was to be a major Hollywood production adaptation of the novel Lord of Light by Roger Zelazny (Hugo Award for Best Novel in 1968), a Hindu-inspired mystical science fiction story which takes place on a colonised planet. Oh, and this imaginary sci-fi film was called Argo, like Jason's vessel which carried him in his voyage to find the Golden Fleece.

And when I say "based on a true story", I actually mean it. The Canadian Caper, as this seemingly unbelievable CIA rescue mission is now called, has been detailed in three books authored by Tony Mendez, a former CIA operative involved in clandestine and covert operations with the CIA during the Cold War.

Tony Mendez, played by Ben Affleck in Argo - the real one, was directly responsible with this daring idea and flew into Iran himself, providing the six American officials with fake Canadian documentation, visas and a prepared back-stories involving the production of Argo - the fake one.

Other members of the cast include Bryan Cranston, playing Mendez's supervisor, Alan Arkin as Hollywood big-shot Lester Siegel and John Goodman as John Chambers, a famous make-up artist who worked on Planet of the Apes and the pointy ears from Star Trek. Both those achievements on their own qualify him as a legend in some social circles, but together..he must be like a God..or something. Chambers was actually decorated by the CIA for his help with undercover ops and was instrumental in setting up the Canadian Caper and making it believable in Hollywood, something only a make-up artist would really know how to achieve.

The trailer itself is loaded with thrillery thrilling moments but mixing sober CIA people with hungover Hollywood people is destined to raise a few smiles on the way as well - queue Siegel actually saying: "If I'm doing a fake movie, it's going to be fake hit!".

IMDb has a user generated rating of 8.4 for this one, while Metascore's aggregated review counting system that no one understands gives it a more than respectable 86 out of 100. So you might not want to miss this one when it comes to a cinema...near you!

Also, see WIRED Magazine's story about the Canadian Caper here: How the CIA Used a Fake Sci-Fi Flick to Rescue Americans From Tehran

Trailer: Iron Man 3

A sosit. A sosit.

Prima continuare Marvel dupa "The Avengers", ni-l prezinta pe Tony Stark intr-o ipostaza tipica partilor 3 din astfel de filme, in care sunt luate decizii mult mai importante decat pana acum, in care eroul isi pune la indoiala identitatea si incearca chiar sa se desprinda de ea, si in care sunt implicati si personajele pozitive mai profund.

De asemenea il vedem pentru prima data pe Ben Kingsley in rolul Mandarinului, aratand de parca tocmai vine de pe platoul "The Hobbit".

Si Guy Pearce de asemenea ne arunca cateva priviri malefice.

Enjoy:

Trailerul unei perioade nedeterminate: Carrie

So yeah, apparently this is happening:



Nu-mi place cum arata cadrul cand trece peste strada, dar s-ar putea ca acela nici macar sa nu intre in film. Pe de alta parte regizoarea filmului "Boys Don't Cry" si desigur Chloe Grace Moretz, hm...

Adele canta pentru James Bond Skyfall

Unele din cele mai importante elemente a oricarui film James Bond sunt genericul stilizat si melodia care  merge in fundal.

Lista artistilor care au avut privilegiul de a scrie si canta melodii pentru filmele trecute din serie ii include pe Madonna, Paul McCartney, Nancy Sinatra, Tina Turner, Jack White si Alicia Keys si melodiile lor au intrat in charturile din anii respectivi.

Pentru noul episod, "Skyfall", al treilea cu Daniel Craig in rolul lui Bond, producatorii au ales-o pe una din cele mai apreciate canterete din ultimii doi ani, Adele.

Vocea ei e numai potrivita dar initial nu eram sigur daca melodia se potriveste pentru un film Bond. Primele note denota clar filmul pentru care au fost puse impreuna, dar apoi melodia abordeaza un ton ceva mai melancolic decat asteptat.

Ascultati si voi:



Acum nu stiu cum va fi tonul filmului, dar cred ca totusi e melodie reusita, chiar daca nu va avea acelas succes ca si "Die Another Day" de exemplu.

Trailere: Die Hard Lone Ranger

Echipa Jerry Bruckheimer - Gore Verbinski - Johnny Depp - Disney care e responsabila de "Pirates of the Carribean" se intorc anul acesta cu adaptarea la marele ecran a unui serial din anii '50. The Lone Ranger. Armie Hammer (gemenii din "The Social Network") va interpreta rolul principal si Johnny Depp va juca side-kickul sau misterios, indianul Tonto.

Trailerul arata promitator, iar filmul, care va iesi vara viitoare, are toate sansele sa aiba aceeasi calitate si succes ca si primul din seria piratilor. Un blockbuster de actiune cu personaje bine creionate si o poveste scrisa cu scop.

Speram.




Si avem si noul trailer pentru Die Hard 5: A good day to Die Hard.

Habar nu am care se vrea a fi conflictul sau povestea filmului, dar in orice caz pare a fi ceva mai intens decat filmul trecut. De fapt trailerul nu ne spune nimic despre film ceea ce nu stiam deja, ca John McClane va lasa in urma sa explozii multe. Si o gagica faina.

Dar asta nu face cele 70 de secunde mai putin inducatoare de adrenalina.

Enjoy

Dilbert S01 E04-05 The Takeover & The Testing

Episode 4: The Takeover

Urmand sfaturile lui Dogbert, Wally si Dilbert reusesc sa joace piata burselor pana cumpara 51% din firma lor. Dilbert vrea sa foloseasca noua pozitie pentru a introduce un tratament mai bun al fostilor sai colegi in timp ce Wally nu iroseste nici o secunda in a se integra in lumea fara griji si jucatoare de golf a sefilor. Desigur insa Dogbert nu da sfaturi degeaba si nu ajuta pe nimeni sa profite daca nu profita el primul, asa ca lucrurile se devin destul de stufoase.

Desi nu e legat de dezvoltarea Gruntmasterului 6000 si nici nu tine atat de mult de umorul de birou dilbertian episodul este totusi unul amuzant si are cateva gag-uri bune.

Ce se intampla daca aduci un urs beat la un talk-show despre economie:

Episodul:

Episodul 5: The Testing

Prototipul Gruntmasterului 6000 este in sfarsit gata, dar inainte sa poate intra pe linia de productie trebuie sa treaca peste testarile de calitate si fragilitate. Problema este ca inspectorul este un Bastard sadic care nu vrea sa vada pe nimeni fericit, motiv pentru care supune aparatul lui Dilbert la teste imposibile.

Intre timp Dogbert ajunge in NASA, caci aparent in spatiu nu se aplica legile pamantene.

Episodul cateva momente bune, dar ca si la episodul cu Lena, introducerea unui villain nu functioneaza prea bine.

Episodul:

Dilbert S01E03 The Prototype

Desi compania tot aduce deadline-urile mai aproape pentru prototip, echipa lui Dilbert tot nu are cel mai mic habar ce anume ar trebui sa fie Gruntmasterul 6000 a carui nume l-au gasit acum doua episoade. Ca sa faca lucrurile si mai stresante, seful anunta ca o echipa rivala din companie lucreaza la acelas proiect, iar cei care vor termina prototipul ultimii vor fi transferati la Albany, New York, un loc unde nimic nu se intampla.

Echipa cealalta este condusa de Lena, o rusoaica sadica si fara scrupule a carui rivali din trecut au disparut in mod misterios. Ea vrea sa-l seduca pe Dilbert pentru a-i fura secretele, iar acesta pare a nu se prinde.

Episodul nu se ridica la nivelul celor anterioare si este probabil printre cele mai slabe din  sezon. Umorul satiric care ia la mişto situatiile de birou este abandonat in mare parte si este extras mai mult din situatia Dilbert – Lena, care insa nu e la fel de amuzant, in primul rand pentru ca Lena nu este un villain prea reusit (episoadele oricum nu functioneaza cand exista un villain clar si lupta nu e impotriva birocratiei), si pentru ca acest tip de umor nu se potriveste serialului. Noroc insa cu scenele de inceput si final care salveaza restul episodului.

De asemenea aici sunt introduse doua personaje noi:
Asok – un intern indian care lucreaza la companie gratuit si este practic sluga tuturor
The Garbage Man – un gunoier misterios care aduce mai degraba a agent MIB. Apare intotdeauna cand Dilbert are nevoie si ii da exact sfaturile necesare.

PS: am observat ca unele episoade se gasesc intreg pe youtube (ok, fragmentate, dar fragmentele fac un episod intreg) asa ca iata prima parte din fiecare din primele trei episoade:

Dilbert S01E02 The Competition

Deşi momentan nu au decât numele produsului „The Gruntmaster 6000”, şi nici măcar nu au habar ce anume ar trebui să fie acesta, compania lui Dilbert intră în panică când apar zvonuri că o companie competitoare lucrează la un produs similar şi că îl vor scoate pe piaţă mai devreme. Suspectat pe nedrept că ar fi vândut secrete competiţiei Dilbert este concediat şi se angajează chiar la compania rivală. Când însă vede că aici nu există dead-line-uri, manageri, secţie de marketing şi că angajaţii au libertate creativă totală începe să o ia razna.

Al doilea episod se menţine la fel de tare ca şi primul întărind ideea umorului satiric şi exagerat. Atât Dogbert şi The Pointy-Haired Boss au unele din cele mai bune replici, şi şocul lui Dilbert la libertate este foarte bine prezentat.

Unul din momentele favorite. Echipa lui Dilbert prezintă ideea produsului departamentului de marketing:

„We love you product. We don’t want to change one thing. But we do have to take into consideration a demographic you might have overlooked, consumers. All you gotta do is give it more attitude. Make it more retro but not antique. You know futuristic but not techno. Sexier, but more gender neutral.”

Dilbert - S01E01 The Name

„Dilbert” este un serial animat despre ‚bucuriile’ nesfârşite de a lucra într-un cubicle într-o mare corporaţie. Personajul principal este un inginer şi lucrează la o corporaţie care produce tot felul de gadgeturi, dar absurditatiile corporatiste pe care le intalneste se pot aplica oricui care lucreaza intr-un job cu un manager care nu intelege bine ce faci si colegi care nu se mai obosesc sa ascunda neplacerea lor de a fi la munca. Un umor satiric si kafkaesc bazat pe exagerarea la nivel infernal a stereotipurilor, hartogariilor si procedurilor de la servici.

Nu cade in extremele South Park sau Family Guy, dar este cu siguranţă un umor pentru adulţi, cinic si sarcastic cu destule referinţe la sex si violenta. Practic este „Office Space” sub forma animata.

In urmatoarea perioada am de gand sa ma uit la cele doua sezoane ale serialului, pe care il recomand cu caldura, si am sa fac scurte recenzii fiecarui episod.

Episodul 1: The Name

Serialul s-a bucurat de un start foarte bun care a introdus rapid si elegant personajele, tematica si genul de umor de care va avea parte publicul.

Dilbert (Daniel Stern, aka Marv din „Home Alone”) este un inginer tehnic care iubeste sa inventeze dar simte ca compania la care lucreaza ii omoara creativitatea. Intr-o zi in urma unui moment de neatentie cand indrazneste sa-si corecteze managerul, primeste cruda pedeapsa de a fi liderul noului proiect. Singura problema este ca seful sau insista ca inainte de a incepe faza in care se dezbat idei despre ce ar putea fi noul produs, pasul prim si cel mai important este alegerea numelui lucru care ii va duce spre masuri sisifice extreme.

„Do you think the guy who invented the mousepad, started with the name? What’s a mousepad?”

Pe langa personaj principal si tema episodul introduce si majoritatea personajelor importante din serial:

Dogbert: -un caine vorbitor care traieste cu Dilbert, desi nu este animalul sau de companie. O combinatie intre Stewie Griffin din primele sezoane (inainte de a fi doar gay) si Bender din „Futurama” (si sa nu uitam ca a fost inventat inainte de ambele personaje), Dogbert este geniu egocentric, puţin malefic, narcisist care are conexiuni in toate straturile sociale de la teroristi si mafioti pana la judecatori si senatori, nu greseste niciodata si totul ii merge bine. S-ar putea aproape spune ca sta cu Dilbert doar pentru amuzamentul sau, acesta mai degraba fiind omul sau de companie. Cu toate acestea tine mult la el, si nu ii lasa pe altii sa profite de el.

Dogbert ajunge cam o data la trei episoade sa fie angajat de catre compania lui Dilbert ca si consultant, indiferent de domeniu.

Pointy Haired Boss: -managerul lui Dilbert. Este prost, increzut, egocentric, habar nu are depsre inginerie sau management, dar ii priveste pe subalternii sau cu superioriatate mereu. Majoritatea problemelor pornesc de la alegerile sale si de la inaptitudinea sa generala.

Wally: -un coleg inginer cu Dilbert a carui singur scop in viata e sa bea cafea, sa se amuze pe seama altora, si sa lucreze cat mai putin posibil fara a fi concediat. De loc chiar daca se poate.

Alice: -o colega inginer cu Dilbert. Divortata si printre putinele femei de la birou, ea este cinica si agresiva avand mereu grija sa nu arate nici o slabiciune.

Loud Howard: -un coleg de la companie a carui atribute principale sunt ca orice zice, urla in gura mare.

Ratbert: -un sobolan parazit/pet care traieste cu Dilbert si Dogbert. Este cam tampitel si naiv, fiind de obicei cobaiul pentru cei doi colocatari a-i sai.

Dilbert’s Mom: -mama inginerului care isi iubeste sincer fiul, chiar daca nu intelege si nu este deloc interesata de ce face acesta. Nu ezita sa-si umileasca copilul pentru slabele sale rezultate la scrabble.

PS: recomand si banza desenata a lui Scott Adams care are la origine serialul. Este bazata pe experianta lui Adams ca si inginer la o mare corporatie si este a doua banda desenata de umor din lume ca si succes, dupa Garfield